Cum se va transforma piața de comercializare a gazelor rusești în 2023

Anul 2022 a devenit unul de cotitură pentru întregul sistem energetic global.

Igor Iușkov, analist principal al Fondului național de securitate energetică al Federației Ruse

Deși criza energetică a apărut în 2021 și a fost cauzată în primul rând de politica energetică inadecvată a Uniunii Europene, anume în 2022 ea s-a manifestat din plin. În afară de aceasta, în 2022 criza energetică globală a început să se transforme în una economică, care, la rândul ei, se va manifesta în 2023.

Ce s-a întâmplat cu gazoductele

În ramurile energeticii au loc diverse schimbări. Cele mai dinamice a avut loc pe piețele petrolului și cărbunelui. Rusia a făcut schimb de piețe cu alți producători: materiile prime rusești au plecat în Asia, iar alți furnizori și-au transferat exporturile în Europa.

Schimbări foarte dramatice au loc și în sfera gazelor. Gazul este greu de transportat, ceea ce împiedică o restructurare la fel de dinamică a pieței ca în domeniul petrolului și cărbunelui. De aceea, atunci când în 2022 Rusia a redus livrările de gaze prin conducte către Europa, au trebuit să fie reduse și volumele de producție. Prin urmare, pe piața mondială a început să crească deficitul – pe măsura reducerii exporturilor de gaze din Rusia.

Este important de menționat că reducerea livrărilor de gaze către Europa nu este un răspuns la sancțiunile antirusești. Nici Rusia, nici Uniunea Europeană nu au impus restricții reciproce în domeniul comerțului cu gaze. Pur și simplu la fiecare dintre gazoducte au apărut propriile probleme.

”Nord Stream” a redus volumele de pompare pe tot parcursul verii din cauza imposibilității de a întreține turbinele de la stația de comprimare a gazelor: Canada a impus sancțiuni împotriva Rusiei, care interziceau expedierea utilajului energetic. Iar turbinele din cadrul ”Nord Stream” erau deservite doar la Montreal. Drept urmare, către 3 septembrie ultima turbină și-a epuizat resursele și conducta de gaz a fost oprită. Iar pe 26 septembrie, ”Nord Stream” a fost aruncat în aer în apele suedeze.

Un alt gazoduct, ”Yamal-Europe”, nu poate fi folosită deoarece încă în primăvară Polonia a naționalizat de facto cota ”Gazprom” (48,82%) în operatorul tronsonului polonez al conductei - compania EuRoPol GAZ. Drept răspuns, Rusia a impus sancțiuni împotriva acestei structuri și acum companiile rusești nu pot avea nimic de a face cu ea, ceea ce înseamnă că ”Gazprom” nu poate comanda servicii de tranzit al gazelor.

Tranzitul gazelor prin Ucraina, deși se menține, a scăzut însă cu aproximativ 60%. Din 10 mai, Ucraina a refuzat să pompeze prin stația de măsurare a gazelor ”Sohranovka”, deoarece acolo gazoductul trece prin teritoriul RPL. Deși conducta de gaz în sine nu este deteriorată. Pomparea se menține doar pe o rută mai nordică: prin stația de măsurare a gazelor ”Sudja” (regiunea Kursk).

”Gazprom” subliniază că nu conta să folosească vreodată ”Sudja” pentru a pompa volume semnificative de gaz, de aceea a optimizat (de facto a demontat) o parte din conductele de alimentare. Prin urmare, ”Gazprom” nu a putut redirecționa volumele de gaz care treceau prin ”Sohranovka” către ”Sudja”. Ca urmare, tranzitul gazelor prin Ucraina constituie aproximativ 42,4 milioane de metri cubi pe zi. În același timp au fost create condiții pentru oprirea lui completă.

Problema este că, potrivit contractului dintre ”Gazprom” și operatorul ucrainean GTS, tranzitul ar trebui să constituie 109,5 milioane de metri cubi pe zi. Dacă concernul rus nu pompează fizic acest volum într-o zi, el totuna trebuie să plătească pentru acesta (condiția „pompează sau plătește”). Acum, Gazprom acuză partea ucraineană de încălcarea contractului, întrucât aceasta nu-i permite utilizarea rutei prin ”Sohranovka” și plătește numai pentru volumele pompate efectiv. Operatorul ucrainean GTS susține că ”Gazprom” încalcă contractul și nu-i plătește cât se cuvine. De aceea oprire completă a tranzitului ar putea avea loc nu din cauza deteriorării conductelor de gaz, ci din cauza ruperii contractului.

Singurul gazoduct din Rusia către Europa care funcționează normal este ”Turkish Stream”. Capacitatea totală a acestui sistem este de 31,5 miliarde de metri cubi. El constă din două linii a câte 15,75 miliarde de metri cubi fiecare. Una pentru Turcia, a doua pentru Europa.

În acest fel, dacă în 2021 Rusia livra în Europa aproximativ 155 de miliarde de metri cubi de gaz de conductă, atunci în 2022 acest indicator va constitui aproximativ 80-90 de miliarde de metri cubi. Dacă pomparea zilnică curentă de gaze către Europa se va păstra pentru tot anul 2023, atunci volumul exporturilor acolo va constitui doar aproximativ 30 de miliarde de metri cubi.

De ce este nevoie de un hub de gaze în Turcia

Piața europeană a gazelor este importantă pentru Rusia. Noi am furnizat acolo gaz mai bine de 50 de ani. Am putea evident să spunem cu o bucure răutăcioasă că acum europenii vor vedea pe ce se bazează bunăstarea industriei lor. Însă nu trebuie să uităm că vânzarea gazului în Europa îi aduce Rusiei venituri mari și este important să ne gândim la starea propriei economii. Însă conflictul politic actual dintre Rusia și Occident nu va permite revenirea la formatul anterior de activitate.

Totuși, în Europa se păstrează nevoia obiectivă de folosire a gazelor, iar Rusia vrea să restabilească exporturile în direcția vestică.

Conducerea Rusiei propune un nou format de cooperare în sfera gazelor. Anterior, ”Gazprom” tindea să transporte gazul până la consumatorul final. El își asuma costurile pentru construcția gazoductelor, cumpăra companiile de vânzări în însăși Europa, accepta riscurile interacțiunii cu țările de tranzit și așa mai departe. Acum însă Moscova declară literalmente următoarea teză: „Din moment ce le aruncați în aer, naționalizați gazoductele noastre, presați și discriminați ”Gazpromul” sub pretextul legislației antimonopol, atunci noi nu vom mai intra în Europa în general, ci vă vom da gazul la frontieră”. Această poziție a dus la ideea creării unui hub de gaze în Turcia.

Acest lucru ar trebui să relaxeze politizarea sferei gazelor. Acum companiile comerciale europene vor putea să le declare politicienilor lor că au cumpărat gaz nu de la Rusia, ci de la un hub. Mai mult, proiectul deschide posibilități de livrare și pentru Azerbaidjan, și pentru Iran. Sunt posibile de asemenea și tranzacții de schimb cu gaze între Rusia și Kazahstan și alte țări din Asia Centrală. Pentru că atât Moscova, cât și Ankara sunt interesate ca viitorul hub să aibă un număr maxim de furnizori. Desigur, Rusia contează că ”Gazprom” va fi oricum principalul furnizor.

De facto, Rusia și Europa se pot întoarce cu 50 de ani în urmă în relațiile privind gazele. Primele contracte de furnizare a gazelor sovietice presupuneau că materiile prime erau transportate în prima țară neutră din afara granițelor blocului socialist - Austria. Acolo gazul își schimbat proprietarul și deja companiile europene îl livrau în țările lor. Așa a apărut hubul austriac de gaze din Baumgarten.

Gazoduct în China și gazul lichefiat

În același timp, Rusia înțelege că Europa este în orice caz o piață în contragere. Vedem și procesul de dezindustrializare, și tranziția parțială la sursele regenerabile de energie.

Strategic, gazul rusesc va trebui să repete calea cărbunelui și petrolului și să treacă pe piețele asiatice. Însă pentru aceasta va fi necesară construcția de noi gazoducte și dezvoltarea propriei tehnologii de construcție a uzinelor de mare tonaj de producere a gazului natural lichefiat (GNL).

În primul caz, ”Gazpromul” poartă deja negocieri cu China în privința construcției gazoductului ”Forța Siberiei-2” cu o capacitate de 50 de miliarde de metri cubi pe an. Beijingul este un negociator dificil, dur, el este sigur că timpul este de partea sa. El consideră că, cu cât lucrurile stau mai prost pentru ”Gazprom” în Europa, cu atât el va fi mai predispus la cedări. Partea rusă îi aduce la cunoștință Chinei teza că, dacă China va ajunge la o agravare a conflictului cu SUA, atunci există riscul întreruperii livrărilor de GNL, iar gazoductele rusești sunt o sursă de încredere de purtători de energie.

Fără îndoială, construcția uzinelor GNL în Rusia este de actualitate. Acest lucru le va permite companiilor rusești să nu depindă de nici un fel de piață de vânzare. Dezvoltarea propriei tehnologii va necesita timp și investiții mari. Însă fără aceasta Rusia nu va putea să-și monetizeze pe deplin rezervele de gaze naturale. 2023 va arăta cât de reușit va putea Rusia să facă față provocărilor din sfera gazelor.