Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Diana Șoșoacă ripostează dur la legea minorităților din Ucraina

© Sputnik / Georgiana ArseneDiana Șoșoacă
Diana Șoșoacă - Sputnik Moldova-România, 1920, 24.12.2022
Abonare
Partidul S.O.S. ROMÂNIA prin vocea președintelui Diana Șoșoacă a avertizat autoritățile române și mai ales Parlamentul României în nenumărate rânduri că ajutoarele acordate Ucrainei trebuie să fie limitate la cele umanitare, se arată într-un comunicat al formațiunii
BUCUREŞTI, 24 dec – Sputnik. Senatorul Diana Șoșoacă ripostează dur la adresa legii minorităților din Ucraina și spune că ajutorul acordat de România trebuia să fie doar umanitar, exclus ajutor militar, având în vedere că este un conflict care nu ne aparține, niciuna dintre părți nefiind țară membră U.E. sau N.A.T.O.
”Față de nenumăratele inițiative legislative introduse pe bandă rulantă în Parlamentul României care favorizau Ucraina și cetățenii săi, Senator Diana Iovanovici Șoșoacă a luat mereu atitudine, solicitând de fiecare dată limitarea ajutoarelor la situația economică a țării și, mai ales, la situația cetățenilor români din ce în ce mai sărăciți și înfometați”, se arată în comunicatul partidului.
Mai mult, Diana Șoșoacă și S.O.S. ROMÂNIA au invocat lipsa oricăror drepturi ale cetățenilor români care trăiesc în teritoriile ocupate și deținute fără drept de către Ucraina: Maramureșul istoric, Herța, Bugeacul și Bucovina de Nord, și totala neimplicare a Statului Român în apărarea românilor noștri, abuzurile exercitate de Ucraina împotriva românilor, interdicția folosirii limbii române, a exercitării dreptului la liberă exprimare, la credință, desființarea școlilor românești, a bisericilor românești, folosirea românilor ca și carne de tun în acest război, se mai arată în comunicat.
Potrivit comunicatului, adoptarea Legii minorităților naționale de către Rada Supremă a Ucrainei, fără consultarea României, se înscrie în normalitatea sfidătoare a Ucrainei în ceea ce privește România, având în vedere sprijinul nelimitat și necondiționat pe care îl are din partea Bruxelles-ului și Washington-ului, dar si poziția ghiocelul adoptată de trădătorii care se prefac că reprezintă Statul Român.
”În continuare acordăm ajutoare nesimțite refugiaților din Ucraina, mai ales a celor cu lăzi pline de bani, călătorind în bolizi de lux, le dăm clase cu predare în limba ucraineană, ajutoare de 800 euro lunar pentru copiii lor, chirii plătite de statul român, în timp ce copiii români primesc 50 de euro pe lună alocație, iar poporul român este înfometat, înfrigurat și alungat din țară”, tună și fulgeră senatoarea.
Ea arată că până și controlul și intervențiile medicale sunt gratuite pentru ucraineni, în timp ce seniorii români care au clădit o țară și au lăsat-o fără datorii, cerșesc medicamente și trebuie să aleagă între a-și cumpăra o pâine sau a-și lua medicamentele în ziua respectivă, iar controalele medicale au devenit un lux pentru majoritatea cetățenilor români din țară.
”De intervenții chirurgicale nici nu mai poate fi vorba. Trebuie să fii bogat sau cetățean ucrainean să iți permiți un asemenea lux”, observă senatoarea.
Potrivit acesteia, reacția MAE este tardivă, mult prea îngăduitoare și fără rezultate, dar se încadrează cu brio în actul de trădare pe care acest minister îl săvârșește de câțiva ani încoace.
”Exprimarea mult prea moderată față de gravitatea faptelor petrecute la nord și est de țara noastră, denotă stadiul de umilință a celor angajați în aceste funcții, incompetența, lipsa de patriotism și naționalism, indolența și ineficiența activității lor. Este, de fapt, o reacție de ochii lumii menită să mai păcălească încă o dată electoratul, mai ales prin intermediul mediei aservite care induce în eroare românii, ridicând în slăvi o reacție ineficientă și trădătoare, având în vedere alegerile de peste 2 ani, când vor dori să fie realeși”, mai spune Diana Șoșoacă.
Invocarea Comisiei de la Veneția care ar trebui să își expună punctul de vedere este actul de trădare suprem, continuă senatoarea, pentru că anulează Constituția României, de parcă această Comisie trebuie să îi spună Ucrainei ce are de făcut și nu România, care are cetățeni și teritorii smulse din trupul țării.
”Solicitarea integrării Ucrainei în structurile U.E. și N.A.T.O. este un act de o prostie imensă, o spunem clar și răspicat, în condițiile unui război cu una din marile puteri ale lumii care deține teritorii istorice în Ucraina, asemenea României”, mai spune Diana Șoșoacă.
Senatoarea cere, având în vedere disprețul și batjocura statului ucrainean față de statul român si cetățenii de etnie română ce trăiesc în teritoriile ocupate vremelnic, exprimat prin adoptarea Legii minorităților naționale, oprirea oricărui fel de ajutor acordat cetățenilor ucraineni cantonați sau aflați în tranzit pe teritoriul României și oprirea oricărui ajutor acordat Statului ucrainean.
”În plus, reiterăm solicitarea de a ni se înapoia teritoriile deținute pe nedrept de către Ucraina, împreună cu cetățenii de etnie română: Maramureșul istoric, Herța, Bugeacul și Nordul Bucovinei”, se mai arată în comunicat.
Fluxul de știri
0