Ce se ascunde în spatele închiderii unicului concurent românesc al supermarketurilor
© Sputnik / Mihai CarausSupermarket
© Sputnik / Mihai Caraus
Abonare
Inpolitics analizează închiderea supermarketului românesc ”La Cocoș”, întrebându-se dacă nu cumva este vorba despre eliminarea singurului concurent autohton al marilor retaileri străini
BUCUREŞTI, 21 dec – Sputnik. Inpolitics atrage atenția că știrea despre închiderea pentru 6 luni a unui hypermarket acuzat de multiple nereguli naște semne de întrebare: ”magazinul a fost închis realmente pentru abateri grave, ori pentru că e singurul concurent românesc 100% al marilor retaileri străini din domeniu alimentar?”
Știrea se referă la faptul că ANPC a transmis azi că supermarketul La Cocoș SRL, din Capitală, a fost amendat cu 20.000 de lei și propus spre închidere pentru 6 luni.
Analiza lui Bogdan Tiberiu Iacob arată că sancțiunile par nițel cam dure, cum se exemplu povestea cu ambalajele netraduse e o glumă proastă, în România se vând produse extrem de scumpe, electrice, electrocasnice cu traduceri în ”enșpe” limbi, mai puțin în română, în pofida legislației.
” ”La Cocoș” păcătuiește prin praful găsit în tuburile de aer, ori, cumva, prin faptul că e singurul lanț de supermarketuri 100% românesc într-o piață dominată autoritar de germani, francezi ori belgieni?”, se întreabă BTI, care amintește că, apărut acum câțiva ani la Ploiești, La Cocoș s-a dezvoltat exploziv grație în primul rînd prețurilor moderate, care au atras românii cu posibilități reduse.
Succesul imens și rapid îi face pe patroni, familia Nica, să ia în calcul extinderea rețelei în țară, devenind un concurent autohton incomod pentru retailerii occidentali, observă BTI, care reamintește că acum un an ANPC a controlat și sancționat o serie de hypermarketuri precum Kaufland, Carrefour, Auchan, Cora, Lidl, Billa, Real, Mega Image, toate găsite cu nereguli multe și grave.
”Și ne amintim ce a urmat: comisarul european Thierry Breton, responsabil cu probleme de piață internă, a descins hodoron-tronc la București, s-a văzut cu Klaus Iohannis, chipurile pe probleme de vaccinare, complet în afara responsabilităților sale, și au zburat a doua zi din funcție șeful ANPC și cel al ANSVA, responsabilii cu acele controale. Coincidență!”, arată BTI cum sunt tratate firnmele străine de profil în România.
Apoi, în aceeași analiză este amintit scandalul iscat de faptul că ambasadoarea Franței a făcut intervenții pe lângă guvernul Cîțu, deranjată de acțiunile Protecției Consumatorilor.
Concluzia tristă a autorului analizei este că e greu de crezut că pentru retailerul românesc s-ar găsi vreun comisar european ori vreun ambasador care să bată nervos, cu pumnul în masa guvernanților noștri.