Occidentul a găsit soluția pentru criza ucraineană

Cazul atacului cu rachete asupra Poloniei a dat de înțeles cum vede Occidentul soluția de rezervă pentru criza ucraineană, dacă nu se va reuși învingerea Rusiei pe câmpul de luptă. Dar să le luăm pe rând.

de David Narmania

Marți seară, autoritățile de la Kiev și aliații lor au început să facă un bilanț al celui mai puternic, după spusele lor, atac cu rachete de la începutul operațiunii speciale. Ei au ajuns la concluzia că trupele ruse au reușit nu numai să aducă sistemul energetic al celei de-a doua ca teritoriu țări europene în pragul distrugerii, dar și, adunându-și curajul, să lovească o țintă strategică peste hotarele acesteia - un tractor polonez lângă satul Przewoduv, din această cauză fiind uciși doi oameni.

Acest incident – ​​sau mai exact, reacția care a urmat după – ne dă multe de gândit.

Mai întâi despre cele întâmplate au comunicat publicațiile locale. După aceea, autoritățile poloneze au anunțat că au inițiat consultări cu aliații NATO cu privire la posibilitatea aplicării articolului patru din tratatul de bază al Alianței, care prevede (cine s-ar fi gândit!) consultări în cazul în care una dintre țările participante la bloc consideră că este în pericol.

În același timp, Varșovia a încercat să evite acuzațiile directe împotriva Moscovei, limitându-se la o formulare alunecoasă, potrivit căreia lovitura a fost dată de o „rachetă de producție rusească”. Însă ambasadorul rus Serghei Andreev a fost chemat totuși la Ministerul de Externe al țării.

Dar iată la Kiev și în Țările Baltice vinovatul a fost numit imediat: evident că acesta a fost Rusia.

Însă mai aproape de dimineața zilei de miercuri a devenit clar că tractorul polonez nu va fi motivul celui de al treilea război mondial. Președintele american Joe Biden a considerat că lansarea rachetei asupra Poloniei din Rusia este puțin probabilă. Despre neimplicarea Moscovei a declarat de asemenea omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, iar liderul polonez Andrzej Duda a menționat: nu există niciun motiv să credem că bombardamentul se va repeta.

Mai mult decât atât, Varșovia s-a grăbit să declare că nu vede necesitatea aplicării articolului patru.

Însă Kievul a continuat să insiste în tot acest timp, dar de la chemările să fie pus „teroristul la locul lui” pe care le-a lansat seara, Zelenski a trecut la alte formulări, mai precaute.

„Nu am îndoieli că racheta care a provocat explozia în Polonia nu a fost ucraineană”, a contestat el.

Însă chiar și aceasta i s-a părut puțin, așa că a decis să indice cine, în caz de nevoie, să fie tras la răspundere pentru „lovirea în NATO”.

"Nici măcar nu mă îndoiesc de raportul care mi-a fost prezentat aseară, mie personal, de către comandantul forțelor aeriene și comandantul principal Zalujnîi, că aceasta nu a fost racheta noastră sau nu a fost atacul nostru cu rachetă. Nu am motive să nu am încredere în ei", a pasat cu grijă responsabilitatea Zelenski.

În această situație este de menționat și faptul că Polonia nu a ezitat să-i indice Ucrainei unde îi este locul: Duda, vorbind despre investigarea incidentului la care autoritățile de la Kiev au solicitat accesul, a declarat că aceasta este o procedură comună pe care o efectuează Varșovia și Washingtonul.

„Dacă cineva urmează să fie admis la aceste cercetări, pentru aceasta este nevoie de un acord bilateral”, a menționat el.

Însă mă voi grăbi să-i dezamăgesc pe cei care sperau că acest incident va servi drept pretext pentru a pune capăt sprijinului occidental pentru Ucraina. Deși, s-ar părea că oameni adecvați, văzând cum funcționează armata ucraineană – ba aruncă în aer un tractor, ba scapă o rachetă peste o casă la Kiev - se vor gândi dacă are rost să-i furnizeze lui Zelenski noi armamente, însă nu în acest caz.

Ceea ce s-a întâmplat este o acționare neprogramată a frânei de urgență, pe care contează SUA și sateliții lor în cazul în care lucrurile se vor înrăutăți de tot în Ucraina - nu pentru Kiev, evident, ci pentru Washington și tovarășii săi.

Da, de data aceasta, aparent, toate evenimentele s-au dezvoltat întâmplător, dar organizarea unei provocări similare fără a încerca să fie oprită imediat escaladarea, așa cum se întâmplă acum, nu ar fi deloc o problemă. Și în acest caz, SUA se vor pomeni artificial într-o poziție din care, la prima vedere, ambele căi de ieșire sunt cele mai rele: fie să acționeze deja nu în cadrul celui de-al patrulea, ci al celui de-al cincilea articol al tratatului NATO, fie să revizuiască înseși principiile Alianței. Cu alte cuvinte, vor trebui să aleagă între a se implica într-un conflict direct cu o putere nucleară și distrugerea pietrei de temelie a întregului sistem de securitate care a apărat America atâția ani.

Totuși va mai rămâne și a treia variantă: aflarea unei soluții diplomatice a conflictului practic înainte de începerea lui, de îndată ce va apărea casus belli. Doar în Occident se crede că amenințarea unei confruntări cu armatele țărilor occidentale va forța Rusia să se așeze la masa negocierilor.

Un astfel de format, când Kremlinul va soluționa problemele anume cu Casa Albă, este, fără îndoială, mai conștientizat decât jocurile de-a diplomația cu Kievul. Însă el de asemenea nu va funcționa dacă Washingtonul nu este gata să caute compromisuri.

Dar iată că în locul ucrainenilor ar trebui să ne punem întrebarea, ce se va întâmpla cu Ucraina însăși până în acel moment? Ce va mai rămâne din ea? Partenerii occidentali s-au grăbit deja să menționeze că, chiar dacă nu Rusia a lansat rachetele, responsabilitatea îi va reveni oricum ei. Și cu cât mai mult Washingtonul și Bruxellesul vor aborda lucrurile de pe aceste poziții, cu atât mai mult timp Ucraina va rămâne un poligon de testare pentru elaborările militare ale armurierilor din NATO.

Este în acest plan și un alt punct slab: în cazul existenței rezervei necesare de voință politică, sateliții americani ar putea organiza o asemenea provocare chiar și fără acordul Washingtonului. Iar atunci când ”coada dă din câine”, preferatul „haosul controlat” al Washingtonului este din ce în ce mai greu de controlat.