Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Erdogan: Turcia și Rusia sunt de acord cu privire la livrările gratuite de cereale

© AP Photo / Pavel GolovkinПрезидент Турции Р. Эрдоганом
Президент Турции Р. Эрдоганом - Sputnik Moldova-România, 1920, 05.11.2022
Abonare
Președinții Rusiei și Turciei au căzut de acord, într-un apel telefonic recent, cu privire la trimiterea de cereale către cele mai sărace ţări din lume, a dezvăluit liderul turc Recep Tayyip Erdogan.
BUCUREŞTI, 5 nov – Sputnik.Erdogan a făcut anunţul în timpul unui discurs susţinut vineri pentru oamenii de afaceri din Istanbul, potrivit RT.
„În apelul meu telefonic cu Vladimir Putin, el a spus "să trimitem aceste cereale în țări precum Djibouti, Somalia și Sudan în mod gratuit" și am fost de acord”, a relatat Erdogan, fără a oferi detalii exacte despre cum ar putea funcționa o astfel de schemă.
Până în prezent, Moscova nu a emis comentarii oficiale cu privire la declarația președintelui turc.
Propunerea vine în contextul dificultăților legate de acordul care facilitează exporturile de cereale din Ucraina. Acordul a fost inițial negociat în iulie și a fost stabilit printr-un set de acorduri care implică Rusia, Ucraina, Turcia și ONU. Acordul are ca scop deblocarea exporturilor agricole prin Marea Neagră din porturile ucrainene, exporturi care au fost blocate din cauza conflictului dintre Moscova și Kiev.
Rusia și-a suspendat participarea la acord în urma unui atac asupra navelor flotei sale din Marea Neagră. Moscova a dat vina pe Kiev pentru incident, susținând că a folosit coridorul de cereale pentru a lansa atacuri cu drone asupra navelor. Totuşi, Ucraina a negat implicarea.
Berlin - Sputnik Moldova-România, 1920, 05.11.2022
Internaţional
Sondaj: Germanii vor mai multă diplomație cu privire la conflictul din Ucraina
Moscova a revenit la acord după ce a primit garanții scrise de securitate din partea Kievului că nu va folosi coridorul în scopuri militare. Miercuri, Putin a spus că, dacă Ucraina își încalcă promisiunile, Rusia își rezervă dreptul de a se retrage definitiv din acord. În același timp, președintele rus a subliniat că Moscova este gata să furnizeze cereale celor mai sărace ţări.
„Chiar în cazul ieşirii din acordul privind cerealele, Rusia este gata să furnizeze cereale celor mai sărace țări – însemnând aproximativ 4% [din volumul total]. Dacă Ucraina își încalcă obligațiile, vom furniza gratuit întregul volum de cereale care le-a fost destinat”, a explicat Putin.
Moscova a criticat anterior distribuția cerealelor provenind din Ucraina. În septembrie, Putin a spus că doar aproximativ 60.000 de tone de cereale – sau aproximativ 3% din volumul total exportat de Kiev în cadrul acordului – se îndreaptă spre „cele mai sărace țări în cadrul programelor alimentare ONU”, și anume Yemen și Djibouti.
Fluxul de știri
0