În Europa se termină mâncarea. Vinovată este, bineînțeles, Rusia

Despre aceea că asupra continentului se abate o criză alimentară, presa europeană, care uneori ”se rupe” din lesa contabilizării și supravegherii, a început să vorbească încă din iulie.

"Am putea avea un deficit de grâu deja în apropiatele săptămâni. Federația gospodăriilor de fermieri a comunicat că se teme că va fi o recoltă slabă de cereale din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, în primul rând a secetei. Crescători de pâine au exprimat temeri similare și în privința altor culturi, de exemplu hrișca. La rândul lor, acești factori ar putea duce la lipsa făinii de diverse tipuri”.

Articolul care prezicea neplăceri pentru Franța în ceea ce privește recolta la principalele culturi cerealiere datează 15 iulie curent.

La nici șase luni, conducerea a două mari lanțuri de retaileri, Leclerc și Super U, a venit cu prognoze și mai sumbre. Din punctul de vedere al lui Michel-Edouard Leclerc și al lui Dominique Schoelscher, țara s-ar putea confrunta cu o inflație fără precedent în ceea ce privește prețurile la alimente (potrivit domnului Leclerc, aceasta ar putea ajunge la aproape 17 procente până la sfârșitul anului, dacă mai exact, 16,9 procente, iar dl. Schoelscher crede că, totodată, cel puțin zece la sută din sortimentul obișnuit de produse va dispărea pur și simplu din vânzare).

Nu a rămas în urma practicienilor din comerțul cu amănuntul nici teoreticianul colectiv de la ziarul ”Le Monde”. Acesta confirmă cifrele oferite de retaileri, adăugând că Franța se confruntă în prezent cu o rată a inflației fără precedent pentru acest secol și că ultima dată o asemenea scumpete pe rafturi a fost văzută cu mai bine de 30 de ani în urmă.

Printr-un straniu (între ghilimele) concurs de împrejurări, ”acordul cerealier”, din care Rusia și-a suspendat participarea în urmă cu câteva zile din cauza încălcării condițiilor de realizare a acestuia, a intrat în vigoare pe 22 iulie.

Exact în momentul în care presa europeană a început să publice corespondențe despre o posibilă recoltă proastă cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile și, ca urmare, un deficit de cereale pe continent.

Să considerăm asta o simplă coincidență.

Dar iată încă o coincidență, însă deja nu atât de simplă.

Potrivit datelor ONU, care a supravegheat acordurile acestei afaceri cerealiere și sub egida căreia au avut loc negocierile, 47 la sută din încărcătura de cereale exportată prin coridorul maritim a mers către țări cu „venituri mari”.

Alte 27 de procente din încărcătura de cereale a mers către state „cu venituri medii și mari”. Și cu un procent mai puțin, adică cu 26 la sută, a mers în țările sărace.

Germania, conform acelorași cifre ale ONU, a primit de două ori mai multe cereale decât Yemenul. Iar Franța – tot atâta cât i s-a dat Somaliei.

În același timp, Germania și Franța sunt printre primele zece țări - principali producători de cereale din lume.

Dacă examinăm nu doar lanțul evenimentelor în sine, începând de la indignarea „comunității internaționale față de comportamentul Rusiei”, și trăgând cu ochiul la prețurile produselor alimentare în Europa unită și, de asemenea, comparând circumstanțe cum ar fi, de exemplu, cu ce hrănesc păsările europene mulțumite de viață (toate aceste găini, bibilici, curci și curcani) aceiași fermieri europeni și ce componente sunt incluse în hrana pentru porci, de exemplu, se dovedește că aceasta constă aproape în exclusivitate din cereale . În primul rând este grâul. În al doilea - porumbul.

Recolta de grâu, după cum am fost avertizați în urmă cu șase luni, s-a dovedit a fi nu prea bună și, potrivit Ministerului francez al Agriculturii, este cu două milioane de tone mai mică decât cea adunată în vara și toamna anului trecut.

Mai departe trebuie adăugată creșterea prețurilor la combustibil și înmulțită cu inflația menționată, pentru a obține anume acel deficit de produse alimentare despre care vorbesc retailerii.

Probabil, până la Anul Nou, sărbători și alte distracții, ei, retailerii, își vor putea reduce cumva marjele de tranzacționare - și cumva fermierii și angrosiştii îi vor susține în asta. Însă de îndată ce ceasul va bate miezul nopții, trăsura europeană a abundenței s-ar putea transforma în rafturi goale. Nu așa, chiar la zero. Însă luxul de altă dată se va evapora.

Dar până la urmă, oare nu despre aceasta a avertizat Macron națiunea când a vorbit despre „sfârșitul abundenței”? La sfârșitul lunii august, evident, nu prea voiau să-l audă și să-l asculte, pentru că francezii, ca și toți europenii, își petreceau ultimele zile de vacanță.

Însă ceea ce își pot permite deocamdată oamenii de rând, puțin probabil să fie posibil și pentru birocrații europeni.

Aceștia foarte repede (surprinzător pentru mașinăria destul de stângace a UE) au calculat și și-au dat seama că continentul cândva foarte sătul ar putea rămâne fără mâncare. Strigătele că, chipurile, „Rusia a provocat criza alimentară” nu pot impresiona decât naturile credule din rândul ultimilor eurofili.

În realitate, Europa este cea care se teme foarte mult să nu ajungă în situația în care nu numai că-i va fi frig și întuneric, ea poate deveni și flămândă.

Flămândă, evident, după standardele europene. Și vor fi flămânzi cei care și așa au primit-o deja din plin din cauza inflației și creșterii prețurilor la combustibil. Vor suferi de foame segmentele de populație cele mai vulnerabile din punct de vedere social.

Eurobirocrații nu sunt îngrijorați nici pe departe de soarta locuitorilor înfometați din Somalia sau Yemen. Ei sunt departe. Ei nu amenință în niciun fel Europa unită. Eurobirocratiilor le este frica de proprii concetățeni, de europeni, a căror răbdare si supunere par să fi ajuns la limită.

Eurobirocraților le este frică de nesupunere civilă – este ceea ce, de la înaltele tribune de la Bruxelles, este calificat drept criză socială, pentru a nu „escala și a nu încinge”.

"Aceasta este o criză socială? Nu, doamnă președinte, aceasta este o revoluție!"

Dacă anterior astfel de găuri puteau fi astupate cu emisii de bani, împărțind indemnizații în dreapta și în stânga, acum, cu inflația din două cifre, astfel de acțiuni sunt imposibile.

Dacă anterior prețurile cu amănuntul la combustibili puteau fi reduse, rugând Rusia să pompeze ceva mai mult gaz și petrol, astăzi acest lucru este exclus.

Dacă anterior puteai să mergeți și să cumpărați surplusul de cereale în aceeași Canadă sau Indie, atunci nici acest lucru nu se poate face.

Drept urmare, cei care se considerau mari maeștri și au decis să joace o partidă pe tabla mare de șah au ajuns în cele din urmă într-o poziție care nu poate fi numită altfel decât zugzwang, când fiecare mișcare ulterioară agravează situația.

De aici evident și isteria, de aici și amenințările. De aceea și acuzațiile au un caracter absolut de fabulă, dacă acestea nu ar veni de la oameni ale căror funcții presupun prin definiție existența unei gândiri de stat și capacitatea de a calcula propriii pași geopolitici.