Şeful Dumei de Stat din Rusia aseamănă regimul de la Kiev cu Al-Qaeda
© Sputnik / Aleksey Nikolskyi / Accesați arhiva multimediaПрезидент РФ В. Путин провел заседание Совбеза РФ
© Sputnik / Aleksey Nikolskyi
/ Abonare
Guvernul ucrainean aplică, în conflictul său cu Moscova, aceeași tactică folosită de gruparea teroristă al-Qaeda, a declarat luni Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, Camera Inferioară a Parlamentului Rusiei.
BUCUREŞTI, 24 oct – Sputnik. Într-o postare pe canalul său de Telegram, Volodin l-a asemănat pe președintele ucrainean Vladimir Zelenski cu Osama Bin Laden, liderul grupului islamist din spatele atacurilor teroriste din SUA din 11 septembrie 2001.
„În urmă cu 20 de ani, Washingtonul a publicat informații potrivit cărora teroriștii Al-Qaeda conduși de Bin Laden au avut acces la materiale radioactive și intenţionau să creeze o "bombă murdară". Amenințarea folosirii unei astfel de bombe în SUA și Europa a existat până când Bin Laden a fost ucis în 2011. Metodele terorismului nuclear nu s-au schimbat: cele folosite de Osama bin Laden sunt acum folosite de Zelenski”, a spus Viaceslav Volodin, citat de RT.
Volodin a mai spus că Kievul i-a instruit pe specialiştii din domeniul ştiinţei nucleare să confecţioneze o „bombă murdară”, în timp ce forțele ucrainene bombardează infrastructura critică a centralelor nucleare Zaporojie și Kursk.
„Prin ajutorul financiar și militar pentru regimul lui Zelenski, președintele SUA și șefii statelor europene devin sponsori și complici în terorismul nuclear”, a scris Volodin.
Comentariile au venit după ce ministrul rus al Apărării, Sergei Şoigu, i-a avertizat duminică pe omologii săi britanici și francezi cu privire la „o potențială provocare ucraineană” care ar putea implica o „bombă murdară”.
Zelenski a respins acuzațiile și a acuzat Moscova că a amenințat lumea cu arme nucleare. „Dacă Rusia susține că Ucraina pregătește ceva, înseamnă un singur lucru: că Rusia însăși o pregătește”, a spus Zelenski duminică.
Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc de bombardamente asupra centralei nucleară Zaporojie, care a fost preluată de trupele rusești după ce Moscova a lansat operațiunea sa militară în țara vecină. Regiunea Zaporojie a votat în septembrie pentru părăsirea Ucrainei și alăturarea la Rusia.