Europa, aproape pregătită pentru negocieri. America va trebui încă să ajungă la asta

Săptămâna trecută s-au făcut auzite o serie de declarații ale politicienilor occidentali care ar fi trebuit să le dea mult de gândit autorităților de la Kiev.

Editorial de David Narmania

Pentru început, Emmanuel Macron a vorbit despre dorința lui ca Moscova și Kievul să se așeze la masa negocierilor cât mai curând posibil.

„Ucraina va trebui pur și simplu să facă asta”, a menționat el.

A doua zi, el a declarat că Franța nu intenționează să folosească arme nucleare, dacă Rusia va recurge la un astfel de pas în Ucraina, subliniind că acest lucru este evident. Apoi pe Twitter-ul său a apărut un mesaj semnificativ: „Noi nu vrem un război mondial”. Însă mai târziu el a adăugat că Parisul va continua să-i ajute lui Vladimir Zelenski să opună rezistență pe teritoriul său. După aceea, președintele Franței a anunțat despre trimiterea la Kiev a tunurilor autopropulsate CAESAR, din care Forțele Armate ale Ucrainei trag acum, de exemplu, asupra Donețkului rusesc.

După Macron a luat cuvântul șeful diplomației europene, Josep Borrell. Mai întâi el a declarat că, după o lovitură nucleară asupra Ucrainei din partea Rusiei, va urma un răspuns militar, nu nuclear, dar foarte puternic din partea Occidentului. Și, după cum a precizat el singur mai târziu, este vorba, nimic mai mult nici mai puțin, de distrugerea completă a armatei ruse.

Însă după aceea, un jurnalist de la The Wall Street Journal a publicat pe Twitter o postare în care un diplomat european de rang înalt, pe care nu l-a numit, a dezavuat declarația colegului său.

"Fără a avea astfel de împuterniciri, a vorbit despre variante de răspuns, pentru care el nu este responsabil, prin intermediul unor posibilități pe care el nu le are. Nu putem decât să ne exprimăm nedumerirea", a citat el spusele interlocutorului.

Semnale contradictorii vin și din Statele Unite: desigur, Casa Albă a comunicat că Biden nu planifică să se întâlnească cu Vladimir Putin la summitul G20 din Indonezia. Însă totodată, șeful Pentagonului, Lloyd Austin, a subliniat că NATO nu va fi atrasă în conflictul actual. Iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat că nu se pune problema aplicări în vreun fel în cazul Ucrainei a articolului cinci al Cartei organizației, care interpretează atacul asupra unui membru ca un atac asupra întregii alianțe. Adică, i-a transmis salutări lui Zelenski cu cererea sa de admitere în bloc în regim accelerat.

Adevărat că, în pofida tuturor asigurărilor membrilor alianței cu privire la lipsa unei amenințări nucleare, NATO desfășoară exerciții nucleare „la 600 de mile de granițele Rusiei”. Și puțin probabil că se va găsi măcar o persoană care să creadă că ele au legătură cu recentele lansări de rachete în RPDC.

În același timp este evident că prin astfel de declarații Occidentul nu apropie soluționarea diplomatică a conflictului. Negocierile cu autoritățile ucrainene nu rezolvă problemele care au cauzat acest conflict. Dacă câinele tău s-a rupt din lanț, cel pe care l-a atacat nu va vorbi cu el - cu o doză mare de probabilitate, el pur și simplu îl va împușca, iar de vorbit va vorbi cu stăpânul câinelui. Așa că puneți-l în lanț, cât mai puteți. Nu de alta, da să nu fim nevoiți să-l eutanasiem singuri.

Zelenski sigur că are șanse să ajungă la masa negocierilor, dar numai în calitate nominală. Dar iată pentru a așeza Occidentul la această masă, Rusia are nevoie în mod critic de o condiție: conștientizarea de către Europa a perspectivei unei pierderi rapide a suveranității sale, în cazul în care conflictul se prelungește.

Schimbările cardinale în politica energetică duc la o schimbare a raportului de putere în Lumea Veche. De exemplu, Germania, care căra cândva pe spatele său economia UE, este lipsită de accesul la combustibil rusesc și, ca urmare, industria sa este la limita distrugerii. În asemenea condiții, Berlinul este nevoit să se retragă în planul secund, iar în prim plan ies cei care au acces la resurse energetice, în primul rând Polonia, care primește gaze din Norvegia. Cancelarul Olaf Scholz, chiar dacă și își dă seama de toată gravitatea acestui scenariu, cu siguranță nu o articulează.

Transmiterea frâielor puterii în UE este însoțit și de o depreciere a Uniunii Europene în ansamblu: dacă în criza ucraineană se vor obține rezultatele dorite (cu alte cuvinte „biruința Kievului pe câmpul de luptă”), SUA își va muta principalul vector al politicii sale externe în regiunea Asia-Pacific, pentru a contracara China. Pentru aceasta a fost creată alianța AUKUS, din care vor face parte Statele Unite, Marea Britanie și Australia: existența în continuare a NATO în forma sa actuală nu numai că își pierde sensul, ci și are costuri exorbitante.

Victoria asupra Ucrainei ar rezolva, evident, mai multe probleme pentru Rusia într-o astfel de situație, dar slăbirea vechilor lideri europeni și apariția altora noi rămâne în continuare o amenințare. Anume de aceea Kremlinul caută o soluție diplomatică înainte ca Parisul și Berlinul să se confrunte cu consecințele unei ierni reci: nimeni nu poate garanta că, în cazul unor tulburări sociale, acolo vor veni la putere adepții suveranității, nu marionetele americane.

De aceea Vladimir Putin și accentuează atenția asupra posibilității funcționării ”Nord Stream – 2” și creării unui nou hub de gaze în Turcia, care să asigure Uniunea Europeană cu combustibil. În același timp, recenta decizie a OPEC+ demonstrează încă o dată că Rusia controlează piețele petrolului și gazelor mult mai sigur decât SUA.

Mai mult decât atât, săptămâna trecută liderul rus s-a întâlnit cu liderii statelor din Orientul Mijlociu: președintele Emiratelor Arabe Unite Mohammed bin Zayed Al Nahyan, emirul Qatarului Tamim bin Hamad Al Thani și omologul turc Recep Tayyip Erdogan. Declarațiile făcute la aceste întâlniri mărturisesc nu numai despre siguranța pozițiilor Kremlinului pe piața energetică și a contactelor strânse cu Orientul Mijlociu, dar și despre posibilitatea ca anume aceste țări să mijlocească pregătirea unor eventuale negocieri cu Occidentul.

La etapa actuală, Washingtonul probabil încă nu este gata pentru acest lucru, iar pentru modificarea poziției Casei Albe sunt necesare două circumstanțe: înfrângerea democraților la viitoarele alegeri și înfrângerea Kievului pe câmpul de luptă.

Ambele aceste condiții sunt realizabile.