Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Incendiu devastator la Arhiepiscopia Tomisului

© Sputnik / Mihai CarausIncendiu
Incendiu - Sputnik Moldova-România, 1920, 16.10.2022
Abonare
Incendiul devastator de la Arhiepiscopia Tomisului de sâmbătă seara a produs pagube uriașe, distrugând acoperișul și mansarda clădirii.
BUCUREȘTI, 16 oct - Sputnik. Întregul acoperiş al Palatului Arhiepiscopal din Constanța, situat în imediata apropiere a Catedralei Sfinţii Petru şi Pavel, a fost distrus de flăcări. Mai mult, apa folosită de pompieri pentru a stinge flăcările s-a infiltrat în pereţi şi a provocat daune şi la restul clădirii.
Incendiul, izbucnit seara trecută în jurul orei 21.50, a fost stins de pompieri după mai multe ore în care au intervenit cu şapte autospeciale de stingere şi trei autoscări de lucru la înălţime.
Iniţial, incendiul de la Arhiepiscopia Tomisului părea să fie unul care să nu pună probleme pompierilor, însă din cauza vântului, flăcările s-au extins şi au pus stăpânire pe întregul acoperiş.
Mansarda, construită în mare parte din lemn, a fost transformată în scrum. Din fericire, călugării care locuiesc în clădire au reuşit să se salveze la timp.
"În urma incendiului, a ars mansarda pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi. La ora 1:27 incendiul a fost lichidat, dar echipajele de intervenţie au rămas la locul solicitării pentru îndepărtarea tuturor efectelor negative”, a transmis ISU Constanţa.
Fluxul de știri
0