„Butoiul cu pulbere” al planetei nu intenționează să explodeze

Vizita președintelui și emirului Emiratelor Arabe Unite Mohammed bin Zayed Al Nahyan în Rusia a fost neașteptată pentru publicul larg: plecarea a fost anunțată luni, iar ieri el discutat deja cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg.

În calitate de temă principală a întâlnirii dintre cei doi lideri, Ministerul de Externe al Emiratelor Arabe Unite a numit de la bun început „sprijinul în vederea obținerii unor soluții politice eficiente” pentru criza din Ucraina. Dar agenda discuției celor doi lideri, evident, s-a dovedit a fi mult mai largă: situația de pe piețele energetice, Siria, situația din jurul centralei nucleare de la Zaporojie. Am putea doar să presupunem ce au mai discutat președinții cu ușile închise, dar nu există nicio îndoială că în câmpul lor de atenție au ajuns problemele cele mai stringente, care sunt tot mai multe cu fiecare zi.

În esență, la întâlnirea de la Sankt Petersburg, conducătorul Emiratelor Arabe Unite a acționat în calitate de reprezentant nu numai al țării sale, ci și al tuturor monarhiilor din Golful Persic. Având în vedere cât de rapid se derulează evenimentele, este necesară o coordonare regulată a agendei la cel mai înalt nivel, deoarece apare un număr considerabil de riscuri care trebuie contracarate în comun.

Orientul Mijlociu în general și regiunea Golfului Persic în particular se află într-o situație deloc simplă, cu o mulțime de amenințări care planează asupra lor, iar țările din regiune sunt nevoite să se gândească la propria supraviețuire - supraviețuire în sensul adevărat al cuvântului.

După cum se știe, timp de mai multe decenii monarhiile din Golf au făcut parte din zona de influență americană și au fost un partener foarte important al SUA. Cooperarea era reciproc avantajoasă: Statele Unite căpătau controlul asupra pieței mondiale a petrolului, regiunea - aflarea sub „umbrela” militară americană, ceea ce este extrem de important, întrucât Orientul Mijlociu este numit pe bună dreptate butoiul de pulbere al planetei.

În afară de aceasta, țările din Golful Persic au contat pe parcursul mai multor ani să primească încă un bonus extrem de important din parteneriatul cu Statele - modernizarea. Regiunea este profund devotată în tradițiilor sale, dar elitele ei au înțeles demult că petrolul nu este veșnic: odată, ploaia de dolari care se revarsă asupra țărilor lor va seca și atunci va fi o chestiune de foarte scurt timp - când va reveni sărăcia obișnuită de beduini care a fost aici timp de milenii. Iar asta înseamnă că ar fi absolut logic să fie folosite oportunitățile existente pentru a pune, cu ajutorul Statelor Unite extrem de dezvoltate și avansate, bazele unui nou salt înainte – tehnologic, industrial și așa mai departe. Și americanii le-au promis în repetate rânduri acest lucru. Și de fiecare dată i-au înșelat.

Apoi a început să eșueze apărarea militară a americanilor. În urmă cu doi ani și jumătate, Statele Unite au scos din Arabia Saudită sistemele de rachete antiaeriene Patriot, care acopereau obiectivele petroliere ale țării, atacate de rebelii yemeniți - husiții. Iar consolidarea forțelor liberal-stângiste în structurile guvernamentale americane a dus la faptul că politica pragmatică a SUA, care până atunci nu se amestecau niciodată în afacerile interne ale monarhiilor din Orientul Mijlociu, a fost înlocuită cu critici pentru că nu sunt suficient de democratice și pentru nenumărate păcate împotriva umanității avansate.

Astfel că, deja de câțiva ani, pentru liderii regiunii au devenit evidente perspectivele extrem de nefavorabile pentru țările lor și pentru ei personal. Anume asta a determinat în mare măsură aceste state să se apropie de Rusia și să creeze formatului OPEC+, care acționează în interesul participanților, nu al Statelor Unite.

Iar anul acesta au fost spulberate toate iluziile și speranțele pe care le-ar mai fi putut avea cineva cu privire la hegemonul global pe cale de plecare: SUA, în fața întregii lumi, distrug în mod deliberat Europa continentală, care, orice s-ar spune, aparține aceleiași civilizații occidentale. Este evident că anglo-saxonii îi vor sacrifica pe toți ceilalți pentru propria lor salvare, fără nicio ezitare.

Iar Orientul Mijlociu este aici primul la rând.

Mai exact, prima a fost Ucraina, dar efectul de la incendierea ei nu a fost atât de vast pe cât s-a contat. Europa, sigur, se prăbușește într-un ritm accelerat, dar Rusia nu numai că dă dovadă de rezistență impresionantă, dar reușește și să țină ritmul în alte domenii de activitate.

Iar asta înseamnă că regiunea Orientului Mijlociu și statele din Golful Persic s-au trezit în fața unei amenințări clare și foarte serioase.

În momentul de față mainstream-ul occidental acuză direct OPEC+ și concret Arabia Saudită de faptul că ajută la operațiunea specială rusă în Ucraina. Despre aceasta a scris, între altele, The Washington Post. Anume așa au interpretat acolo decizia de a reduce producția de petrol, luată de cartel săptămâna trecută.

Răspunsul americanilor nu s-a lăsat așteptat. Congresul SUA pregătește un proiect de lege pentru suspendarea livrărilor de arme americane către saudiți, ceea ce înseamnă o slăbire militară și mai mare a celei mai importante țări din regiune.

În plus, americanii încă mai au la dispoziție instrumente informale puternice de influență în Orientul Mijlociu. De exemplu, chiar acum - pentru a câta oară în ultimii ani - Iranul trebuie să facă față unui val de revolte, amplificate pe loc gol, sursa cărora a devenit de această dată comunitatea kurdă.

Relațiile dintre Teheran și monarhiile din Golf sunt în mod tradițional foarte dificile, dar în acest caz ultimele nu au de ce să se bucure, pentru că toate statele din regiune au ajuns în aceeași barcă, pe care intenționează să o incendieze și să o scufunde Statele Unite. Și absolut oricărei țară din această parte a planetei i se pot organiza probleme similare. Ca să nu mai vorbim de faptul că americanii au arme complet neconvenționale sub forma unor organizații ale militanților radicali controlate de ei, pe care le pot asmuța asupra oricui doresc.

Drept urmare, pentru a face față furtunii geopolitice iminente, regiunea are nevoie de un aliat care, pe lângă o economie puternică, deținerea unui șir de tehnologii de importanță critică, a unei marje impresionante de siguranță și multe alte avantaje, și-a dovedit în repetate rânduri capacitatea de a rezista și de a învinge în confruntarea militară cu SUA și NATO, chiar și în situațiile în care circumstanțele nu sunt nici pe departe în favoarea lui.

Interesant, cine ar putea fi acesta?