EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

De ce încercările Bruxelles-ului de a renunța la gazul rusesc sunt sortite eșecului

© Sputnik / Alexey VitvitskyNod de distribuție a gazelor naturale al Nord Stream
Nod de distribuție a gazelor naturale al Nord Stream - Sputnik Moldova-România, 1920, 07.10.2022
Urmăriți-ne pe
НовостиTelegram
Ani la rând, funcționari și „experții” europeni au vorbit despre disponibilitatea UE de a „scăpa de dependența de gaz rusesc”.
Autor Vadim Pavlov
Au vorbit și despre surse alternative, și despre creșterea livrărilor de gaz natural lichefiat (GNL), și despre dezvoltarea energiei „verzi”. Totuși, nu au reușit să scape de dependență.
Iar acum, după declanșarea operațiunii militare speciale, creșterea presiunii sancțiunilor asupra Federației Ruse și atacurile teroriste asupra infrastructurii rusești de transport a gazelor, aceste discuții au devenit mult mai zgomotoase și mai des auzite.
Și totuși, este real acest lucru? O analiză detaliată a posibilităților UE de renunțare la gazul rusesc, specificul pieței GNL și funcționarea depozitelor subterane - în materialul Sputnik.

Timpul oportunităților pierdute

Chiar dacă prin ”Nord Stream-uri” - atât prin primul, cât și prin al doilea - nu erau furnizate gaze în Europa în septembrie, totuși, până la explozii, în mințile europenilor mai exista o variantă în care problemele energetice ale Uniunii Europene puteau fi soluționate. Dacă nu peste noapte, atunci suficient de repede.
De fapt, anume asta și cereau cetățenii țărilor europene în cadrul protestelor de mii de oameni - ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, normalizarea relațiilor cu Moscova, reluarea livrărilor de resurse energetice și lansarea ”Nord Stream – 2”.
Dacă autoritățile țărilor UE și-ar fi ascultat cetățenii și s-ar fi așezat cu Rusia la masa de negocieri, atunci, ca urmare, toate necesitățile Europei de „combustibil albastru” puteau fi rezolvate. Și chiar și la un preț favorabil pentru ele, dacă Uniunea Europeană ar fi renunțat la poziția sa principială privind neacceptarea contractelor pe termen lung pentru furnizarea de gaze.
Romgaz - Sputnik Moldova-România, 1920, 07.10.2022
Politică
Deputatul Iulian Iancu a atenţionat în urmă cu patru ani asupra crizei energetice!
Însă acum, după atacurile teroriste de la ”Nord Stream”, putem uita despre realizarea unui astfel de scenariu aparent pozitiv. Cel puțin pentru următoarele luni sau chiar ani. Deoarece este pur și simplu imposibil să vorbim despre reluarea în deplină măsură a livrărilor fără cea mai importantă conductă de gaz.
În linii mari, atacurile teroriste din Marea Baltică nu au avut un impact imediat asupra pieței europene a gazelor – nu a existat o creștere bruscă a prețurilor la gaze. Dar trebuie înțeles ca pe termen mediu si lung problemele nu vor putea fi evitate.
Pe piață sunt exprimate diverse opinii în ceea ce privește prognoza viitoarelor prețuri la „combustibilul albastru” – se ajunge și până la 5 mii de dolari pe mia de metri cubi (acum prețul unei mii de metri cubi este de 1,6 mii de dolari, ceea ce este, de asemenea, foarte mult).
Și dacă prețurile la gaze cresc (în plus, să nu uităm de ideile Occidentului de a introduce un plafon de preț, care nu va face decât să crească deficitul de pe piață și să ofere un nou stimulent pentru creșterea prețurilor), atunci țările UE vor trebui să crească tarifele pentru întreprinderile și populația lor.
Fie, dimpotrivă, să limiteze prețurile pentru ei, compensând într-un fel supraplata din trezorerie. Iar o astfel de politică va duce inevitabil la un deficit al bugetului de stat.

Speranța ”inconsistentă” în gazul lichefiat

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), exportul total de gaze din Federația Rusă către Uniunea Europeană în 2021 s-a ridicat la 155 de miliarde de metri cubi (140 de miliarde – de conductă, 15 miliarde - gaze naturale lichefiate (GNL), ceea ce a constituit aproximativ 40-45% din totalul gazelor importate de către UE.
Adică aproape jumătate din necesitățile de „combustibil albastru” ale Uniunii Europene au fost asigurate de Rusia.
Este clar că, în condițiile actuale, volumele de gaze consumate de Europa sunt în scădere, cererea de „combustibil albastru” în regiune este în scădere şi cota Rusiei pe piața europeană a gazelor, respectiv, scade.
În astfel de circumstanțe, una dintre cele mai importante componente ale pieței gazelor din UE este importul de GNL. Anume pe el contează oficialii europeni, perorând despre renunţarea iminentă la „combustibilul albastru” rusesc.
Conform datelor din surse deschise, UE cumpără anual circa 100 de miliarde de metri cubi de GNL din diverse surse (dintre care 15 miliarde, amintim, sunt rusești).
În același timp, astăzi este promovată foarte activ povestea despre creșterea explozivă a livrărilor de GNL american către Europa. Mai întâi a fost anul record 2021 cu un volum al livrărilor la nivelul de 22 de miliarde de metri cubi, apoi practic o repetare a acestui record în primele șase luni ale anului 2022 (20 de miliarde de metri cubi).
Dacă tendința se va păstra, atunci până la sfârșitul acestui an Statele Unite ar putea chiar să-și dubleze recordul de anul trecut și să furnizeze Europei aproximativ 40 de miliarde de metri cubi.
Înalți oficiali europeni încearcă să convingă întreaga lume că, cu ajutorul infrastructurii de regazificare (terminale de recepție a GNL) - atât a celor existente deja, cât și a celor suplimentare în curs de construcție/închiriere – Uniunea Europeană se îndreaptă către independența față de livrările de gaze rusești.

Să ne lămurim

În momentul de față, capacitatea terminalelor GNL din UE constituie aproximativ 170 de miliarde de metri cubi pe an. Aproximativ 75 de miliarde dintre acestea revin Spaniei și Portugaliei, care în general nu primesc gaze de conductă din Rusia (de aceea, aceste două țări nici nu au de înlocuit nimic).
Astfel, ajungem la concluzia că capacitățile disponibile teoretic în UE (în acele țări care depind într-un fel sau altul de livrările de gaze prin conducte din Federația Rusă) constituie 95 de miliarde de metri cubi.
În plus, UE este în proces de creștere a acestor capacități. De exemplu, Germania intenționează deja anul acesta să lanseze primele terminale GNL din țară, cu o capacitate totală de 12,5 miliarde de metri cubi.
Va putea oare RFG să înlocuiască datorită acestui fapt o parte din gazul provenit din Federația Rusă? Teoretic, poate. De ce teoretic? Acest gaz încă trebuie găsit, dar despre asta vom vorbi mai târziu. Ei vor putea înlocui probabil exact 12,5 miliarde de metri cubi de gaz. Iar ținând cont de faptul că Germania consumă în medie 100 de miliarde de metri cubi de gaz pe an (din care aproximativ 50-55 de miliarde de metri cubi cumpărați din Rusia), ne puteți permite să întrebăm conducerea Germaniei: cum pot fi înlocuiți 55 de miliarde de metri cubi cu 12,5 miliarde de metri cubi?
Вывеска на офисе ПАО Газпром  - Sputnik Moldova-România, 1920, 04.10.2022
Rusia
Gazprom vorbește despre funcţionarea conductei Nord Stream 2
Cu alte cuvinte, cum pot fi înlocuite patru mere cu un măr? O întrebare similară poate fi adresată și conducerii Uniunii Europene. Să lăsăm această matematică simplă pe seama oficialilor occidentali.
Cealaltă față a acestei monede, să spunem, neplăcută pentru Europa, este problema capacității terminalelor GNL. Să revenim la cifre: având posibilitatea de a primi 170 de miliarde de metri cubi pe an, UE a putut cumpăra doar aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de GNL. Și asta înainte de începerea operațiunii speciale ruse și de sporire a presiunii sancțiunilor occidentale asupra Federației Ruse.
Astăzi este destul de elocventă situația cu aceeași Germanie: în viitorul apropiat, RFG va avea șase terminale GNL (unele vor începe să funcționeze anul acesta, altele către 2024), dar Berlinul nu a reușit până acum să se înțeleagă în privința umplerii lor.
Trebuie înțeles că construcția capacităților de regazificare în sine nu va scăpa țara lor de dependența față de gazele din Rusia. De la sine, gazul nu va apărea în aceste terminale. Germania va trebui să încheie contracte pentru furnizarea de GNL la terminalele sale.
Dar nu numai că este problematic să găsești volume libere pe piață, mai este și faptul că nimeni în lume nu arde de dorința de a lucra fără contracte pe termen lung, fapt pe care Uniunea Europeană insistă atât de mult.
Probabil că din acest motiv cancelarul german, Olaf Scholz, nu a reușit să se înțeleagă cu Emiratele Arabe Unite, în cadrul turneului său din septembrie în țările din Golful Persic, cu privire la furnizarea de GNL către terminalele sale. Berlinul a primit doar un fel de „avans” sub forma unei livrări de 137 de milioane de metri cubi la sfârșitul acestui an.
Iar aceasta este, pentru înțelegere, mai puțin decât pomparea zilnică (!) prin ”Nord Stream- 1”, când acesta mai funcționa la capacitate maximă.
Apropo de disperatul domnul Scholz: exportul total de GNL din Emirate constituie aproximativ 10 miliarde de metri cubi pe an. Adică, chiar dacă cancelarul german l-ar fi putut convinge cumva pe președintele Emiratelor Arabe Unite să furnizeze toate gazele sale lichefiate Germaniei, aceste volume oricum nu ar fi suficiente pentru a umple complet capacitățile de regazificare.
Să mergi mai departe. Astăzi GNL reprezintă aproximativ 35% din consumul total de gaze din Uniunea Europeană. Adică, pe fundalul unei reduceri a livrărilor din Rusia, putem spune că, în esență, gazul lichefiat a ocupat nișa care era ocupată anterior de gazul de conductă din Federația Rusă (trebuie înțeles că astăzi există mai puțin gaz în Europa decât în ​​urmă cu un an, consumul de „combustibil albastru” a scăzut cu peste 10%).
Însă dacă livrările din Rusia erau stabile și sigure, atunci GNL creează riscuri serioase pentru consumatorii europeni. Aceste riscuri sunt legate de faptul că fluxul de gaz lichefiat în Europa a fost asigurat de costul extrem de mare pe piața europeană. Mai mare decât pe piața asiatică, care este în mod tradițional principalul cumpărător de GNL.
Și, evident, atunci când prețurile din Asia se vor apropia de cele europene, sau când prețurile europene vor coborî până la nivelul prețurilor asiatice (dar poate chiar mai jos), practic momentan GNL va începe să curgă spre Est.
Potrivit lui Alexander Frolov, director general adjunct al Institutului Energeticii Naționale, această reorientare a fluxului se va situa la nivelul de aproximativ 15% din volumele actuale. Adică, dacă astăzi ponderea GNL pe piața europeană este de 35%, atunci în viitorul apropiat s-ar putea reduce la 20%. Dar iată unde va găsi Europa surse alternative pentru a înlocui volumele pierdute (care astăzi sunt și așa insuficiente) - este o întrebare serioasă.
Despre faptul că în anul viitor importurile de GNL în Asia vor începe să crească vorbește AIE, care prognozează o „creștere a tensiunii pe piață”.
Am spus mai sus că astăzi este discutat activ subiectul creșterii livrărilor de GNL din SUA. Dar și aici trebuie înțeles că conducerea țării nord-americane, în frunte cu președintele, nu controlează fluxurile de gaze. Ei nu le pot ordona companiilor care exportă gaz american unde anume ar trebui să vândă acest „combustibil albastru”.
Gazul va ajunge acolo unde plătesc cel mai mult pentru el. Așa a fost anul trecut, când aproximativ 50% din tot GNL exportat de Statele Unite a fost expediat în Asia, în plină criză energetică în Uniunea Europeană. Așa a fost întotdeauna, așa va fi și acum.
De asemenea, nu trebuie să uităm că GNL este în mod tradițional mai scump decât gazul de conductă. Deoarece gazul din Rusia ajunge direct prin conductă la destinatarul din Europa la prețul de bursă și el poate fi folosit imediat, în timp ce GNL-ul american parcurge pe o cale mult mai lungă (și costisitoare) până la consumatorul european.
Gazul în Statele Unite trebuie să fie mai întâi extras, apoi livrat la uzină, lichefiat, apoi încărcat pentru transportare în cisterne, expediat pe uscat în portul maritim, transportat peste ocean cu un tanc specializat, la sosire reîncărcat iarăși pentru transport terestru, transportat la uzină în Europa, trebuie efectuată regazificarea și abia după aceea să i se dea drumul în conductă.
Toate acestea costă – în plus la prețul care s-a constituit în prezent la bursă. De aceea Uniunea Europeană trebuie să plătească acum un preț mai mare decât cel plătit de Asia - pentru ca gazul lichefiat să nu plece încolo. Dar cât timp poate dura asta?
Doar în condițiile actuale costurile suplimentare pentru economiile țărilor UE s-ar putea solda cu o creștere a tarifelor pentru populație și producție, ceea ce poate atrage după sine creșterea nemulțumirii în rândul cetățenilor occidentali și întețirea dezordinilor/mitingurilor/protestelor, care poate duce la consecințe imprevizibile.

Falsa speranță în depozite

După cum a declarat pe 5 octombrie șefa Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, depozitele subterane de stocare a gazelor (UGS) din Uniunea Europeană sunt pline în proporție de 90%. Adică conțin în prezent aproximativ 95 de miliarde de metri cubi de gaz.
Funcționarii europeni sunt foarte mândri de acest fapt, anunțând cu regularitate cât de bine fac față „șantajului prin gaze al Rusiei”, cum au depășit ei planul CE privind umplerea depozitelor subterane, cât de bine s-au pregătit pentru iarnă.
Toate acestea sunt, desigur, foarte interesante, dar există o problemă. UGS sunt destinate pentru soluționarea a trei probleme - atenuarea neuniformității sezoniere a consumului, atenuarea neuniformității consumului zilnic și ajutorul în caz de forță majoră. Iar stocurile din depozitele subterane vor ajuta Europa să treacă în siguranță sezonul de încălzire numai dacă vor exista livrări stabile din străinătate.
Adică, dacă țările UE și-ar umple depozitele la 100%, atunci riscurile enumerate mai sus (cu reorientarea GNL către piața asiatică) nu vor dispărea nicăieri. Ele vor continua să influențeze la fel situația.
Altfel spus: dacă (sau mai degrabă, când) volumele de GNL furnizate astăzi vor pleca din Europa către Asia, atunci se va accelera fără îndoială scoaterea gazului din depozitele subterane europene. Și atunci vor apărea deja probleme cu nivelul de umplere a instalațiilor UGS după sezonul de încălzire.
Apropo, potrivit Direcției pentru Energie a Comisiei Europene, doar 25-30% din gazul consumat în UE este asigurat în sezonul de iarnă din depozitele de stocare a gazelor din UE. Astfel că Europa trebuie să spere că Asia nu va prelua pe piața sa în viitorul apropiat volumele de GNL care merg în UE.
După cum a calculat ziarul spaniol La Vanguardia, gazul din depozitele europene va fi suficient cel mult până în februarie. Dar și asta va fi posibil dacă Uniunea Europeană și acele țări cu care UE are o rețea comună de alimentare (printre altele, din aceasta face parte și Marea Britanie) vor reduce consumul de gaze cel puțin cu încă 10%. Iar șeful departamentului de analiză energetică ICIS, Andreas Schroeder, vorbește chiar despre necesitatea reducerii consumului cu cel puțin încă 15%.
Și totuși: este mai mult decât real să fie redus consumul de gaze rusești în Europa. Este destul de simplu să faci acest lucru – te angajezi în dezindustrializarea și distrugerea propriei industrii, ceea ce UE practică astăzi cu destul succes.
În acest caz, necesarul de gaze, pe care îl pot cumpăra în volumele de care au nevoie doar în Rusia, va scădea, ceea ce înseamnă că nici nu va mai fi vorba de dependență față de Federația Rusă.
Нефтяная качалка в Оклахома-Сити - Sputnik Moldova-România, 1920, 05.10.2022
Internaţional
Washingtonul, „panicat” de potențiala reducere a producţiei de petrol rusesc și saudit
Fluxul de știri
0