Planul Americii funcționează: Europa se prăbușește

În orice societate este considerat drept o bună tradiție să te amuzi fără răutate pe seama adepților a tot felul de teorii ale conspirației mondiale. În Statele Unite se distrează pe seama susținătorilor „teoriei elicopterelor negre”, care sunt siguri că autoritățile le ascund adevărul, inclusiv faptele privind contactele cu extratereștri. În Rusia se obișnuiește să se facă haz în privința adepților credinței că arhitecții de peste ocean se află în spatele tuturor evenimentelor turbulente actuale - de la furtunile de pe piețe până la seria de conflicte locale. Un capitol aparte al acestei paradigme a fost teoria care susținea că actuala criză energetică și, ca urmare, criza financiară din Europa a fost gândită din timp cu scopul, scuzați, de a aduna cât mai mult profit pe seama aliaților americani.

Nu vom afirma că amatorii de conspirații ascunse au dreptate, însă The Wall Street Journal a publicat un material extrem de interesant. Articolul spune că reprezentanții marilor afaceri europene, inclusiv din industriile constructoare de mașini și auto, precum și industria chimică, încep să-și transfere treptat producția în Statele Unite. Acest lucru este legat de prețurile exorbitante la energie pentru consumatorii ancoră, care nu a dus deocamdată la faliment, dar pune radical problema reducerii drastice a producției.

Printre greii industriali amintiți se numără, de exemplu, producătorul olandez de îngrășăminte agricole, OCI N.V. Principala producție a chimiștilor din Țările de Jos o constituie amoniacul, ureea și alte substanțe extrem de utile din punct de vedere al creșterii recoltei. Directorul general a declarat deja pentru presă că întreprinderea va desfășura noi capacități pentru producția de amoniac. Doar că deja în Texas.

Printre cei care își împachetează pentru drum valizele se numără marca daneză de bijuterii Pandora, producătorul de automobile Volkswagen și compania de mașini electrice Tesla. Mai concret, în privința ultimei este de remarcat faptul că, în urmă cu câțiva ani, proprietarul ei, celebrul Elon Musk, deschidea cu patos secții de asamblare, pentru construcția cărora a fost tăiată special o întreagă pădure de relicve, iar forarea artezienelor pentru livrarea apei în volume industriale, după cum au scris ecologiștii germani, a încălcat ireversibil structura straturilor acvifere.

Deocamdată primul – de probă - val de imigrație, pe lângă prețurile la gaze naturale care au zburat până la cer și, ca urmare, și cele la energia electricică, este legat și de faptul că, chiar recent, Joe Biden a semnat așa-numitul Inflation Reduction Act (IRA), adică legea cu privire la reducerea inflației. Ea a fost publicată cum nu se putea mai la timp și pe lângă latura pur financiară legată de stabilizarea politicii monetare a SUA, acolo sunt precizate separat înlesnirile pentru acele întreprinderi străine care, în această perioadă dificilă a istoriei, decid să-și lege de America soarta producției și cea fiscală.

Aici ai putea invoca niște glume de serviciu despre celebrele elicoptere, OZN-uri și legendara loja masonică, însă există un mare dar.

Dacă răsfoim calendarul memoriei pentru o jumătate de an în urmă, ne vom aminti că, în ciuda retoricii extrem de belicoase a funcționarilor UE, majoritate politică covârșitoare care reprezentă inclusiv interesele marelui business din țările lor, examina cu mare reticență toate inițiativele de introducere a măsurilor restrictive împotriva importului de resurse energetice rusești. Se poate spune că a avut loc un sabotaj secret al embargoului, toate chestiunile erau înecate în discuții interminabile, care mai erau și torpilate adesea de reprezentanții Ungariei.

Procesul era atât de evident, încât Washingtonul a început să amenințe în cel mai direct mod colectivul european cu tot felul de pedepse. Dar din moment ce încă gangsterul Al Capone a spus că se poate obține mai mult cu ajutorul pistolului și a unei vorbe bune, s-a găsit loc și pentru ceva zăhărel.

Tuturor celor care ezitau li s-a promis o fericire atotcuprinzătoare a hidrocarburilor, o mare de petrol american și GNL care, după cum se susținea, ar putea anula complet dependența UE de livrările similare din Rusia. Drept urmare, livrările de petrol rusesc s-au prăbușit cu 20 la sută, iar volumul importurilor de gaze naturale - cu tocmai o treime. Livrările de înlocuire de peste ocean au crescut și au crescut, dar s-au oprit către începutul sezonului de încălzire. Mai mult decât atât, reprezentanții industriei de șist din SUA, se pare, au vizionat minunatul film sovietic „Gentlemenii norocului” și au răspuns la rugămințile fierbinți ale europenilor cu legendara frază a lui Savely Kramarov - „filmul nu va mai fi”, electricitatea s-a terminat. Adică am atins plafonul posibilităților de producție, așa că vă dorim sănătate și bună dispoziție.

Drept urmare, în ajunul începerii vremii umede de toamnă, din arborii de stat ai Uniunii Europene au început să cadă ”fructele industriale mari”.

Pe lângă corporațiile și companiile deja enumerate, relocarea producției în Statele Unite, cu prețurile lor mai mici la resursele energetice și electricitate, este examinată de asemenea de către astfel de mastodonti precum, de exemplu, ArcelorMittal. Gigantul oțelăritului, potrivit directorului său general Aditya Mittal, ia în calcul și varianta reducerii la jumătate a producției de oțel și producției de produse conexe în Germania, compensând în același timp pierderile prin creșterea producției în Texas.

Nu rămân în urma metalurgiștilor nici alți jucători importanți. RHI Magnesita, cel mai mare producator de refractare din lume, vorbeste de asemenea despre intentiile sale de a se muta pe continentul vecin. Compania, pe lângă faptul că are cel mai mare număr de puncte de producție dintre toți colegii din domeniu, este înregistrată la Londra, adică ”fuga” capitalului este masivă, trecând dincolo de frontierele Uniunii Europene.

Alți grei din industria globală, germanul BASF și norvegianul Yara International, care produc tot felul de chimicale și îngrășăminte agricole, nu și-au anunțat încă mutarea, dar promovează activ agenda potrivit căreia fuga de capital din Europa va căpăta un caracter de avalanșă dacă prețurile la energia electricică și gaze naturale nu vor fi reduse în viitorul apropiat. Aceste apeluri seamănă mai degrabă cu glasul celui care strigă în pustie deoarece, pe fundalul introducerii plafonului la prețul petrolului rusesc, al gazoductelor magistrale care nu funcționează și al refuzului Americii de a crește livrările, doar un optimist extrem ar putea aștepta să scadă prețurile.

Evident, transferarea unei părți a producției nu este încă un semn al declinului și destrămării Europei, dar aceste rândunele au o culoare foarte amenințătoare pentru UE. Fie și pentru pentru că Bruxelles-ul pur și simplu nu poate fizic să creeze condiții confortabile pentru donatorii financiari și angajatorii cheie, iar SUA, care au fost și ele lovite bine de pandemie și furtunile ulterioare, este puțin probabil să renunțe la găina care face ouă de aur.

Privind la toate acestea, vrând-nevrând începi să crezi că planurile globale nevăzute există și sunt implementate cu succes în viață.