Patru obsesii ale discursului politic extern românesc

Trebuie să fie foarte plictisitoare întâlnirile cu oficiali români în străinătate. Prezent la o reuniune informală în marja celei de-a 77-a sesiuni a Adunării generale a ONU, Bogdan Aurescu a insistat, conform comunicatului de presă pe aceleași teme.

BUCUREȘTI; 20 sep -Sputnik. Criza din Ucraina și efectele sale majore au obligat România la o agenda restrânsă, corectă politic și repetitivă. Câteva teme controlează politica externă a României în ultimele 7 luni de zile. Aceste teme sunt:

1. Angajamentul României de a fi în fruntea detașamentului oricăror inițiative euro-atlantice. România pur și simplu refuză să aibă o opinie separate sau chiar nuanțe față de discursul official al UE și al NATO.

2. Hub-ul umanitar de la Suceava. Aflată, după Polonia, pe linia întâi a frontului european pentru administrarea crizei refugiaților din Ucraina, România consideră titlul său de glorie felul în care administrează această criză, ascunzând detalii asupra costurilor economice și sociale ale acesteia.

3. Implicarea României în tranzitul de cereale din Ucraina cu destinația spre Africa și alte state din lumea a treia, amenințate de spectrul foametei, tranzit ce însă, așa cum atrage atenția Federația Rusă dar și Turcia, a fost deturnat spre piețele din Vest.

Și în acest caz, statul român are o singură variantă oficială ce este conformă cu narativul propaganda euro-atlantice. Conform acesteia, România este un aset important pentru tranzitul de cereale dinspre Ucraina spre Vest. Ce nu spun autoritățile este faptul că acest tranzit se face cu niște costuri uriașe pentru România.
Un prim cost este compromiterea Deltei Dunării ca rezervație a biosferei, prin încălcarea unor reglementări internaționale de către Ucraina, prin redeschiderea canalului Bârstroe. Acest lucru s-a făcut fără ca România să protesteze.

Un alt cost este cel al efectului de ”dumping” asupra pieței de cereale românești a produselor agricole ucrainene, mult mai ieftine și pentru faptul că ele nu respectă, precum cele românești, costisitoarele reglementări de producție ale UE.

4. Cauza Republicii Moldova. România depune mai multe eforturi de lobby pentru Republica Moldova decât pentru propria sa cauză. Bucureștiul nu se duce la Bruxelles să ceară derogări sau să anunțe că securitatea energetică a României este o prioritate față de cea a UE.

În schimb, din toate comunicările oficiale ale României transpare o grijă constantă ca interesele Republicii Moldova să fie reprezentate, ca Moldova să fie, alături de Ucraina, în atenția ”marilor” de la Bruxelles și Strasbourg.

Această preocupare meritorie ar fi de înțeles dacă România ar depune aceleași eforturi și pentru protejarea drepturilor minorității românești din Ucraina, minoritate puternic afectată de politicile naționaliste ale regimului de la Kiev.