Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Dan Chitic vrea demiterea întregului Minister al Afacerilor Externe, în frunte cu Aurescu

© Sputnik / Georgiana ArseneDan Chitic
Dan Chitic - Sputnik Moldova-România, 1920, 20.09.2022
Dan Chitic
Abonare
Dan Chitic a luat atitudine împotriva linşării publice a lui Andrei Marga după ce fostul ministru a spus că Ucraina are de înapoiat teritorii altor state, inclusiv României, liderul Coaliției pentru Națiune cerând demiterea lui Bogdan Aurescu
BUCUREȘTI, 19 sept - Sputnik
Într-o declaraţie video, Dan Chitic condamnă ferm atitudinea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), acuzând faptul că MAE prin care, în mod repetat, acesta, de la cel mai înalt nivel, tinde să limiteze libertatea de exprimare a cetățeanului român. El afirmă că Bogdan Aurescu trebuie să plece demis sau prin demisie, alături de tot aparatul din MAE şi critică dur şi atitudinea Ucrainei de a vorbi de dosar penal împotriva lui Marga!
Chitic amintește și de incidentul de acum câteva zile, în care un funcționar, Ovidiu Raețchi, a limitat dreptul la liberă exprimare prin interzicerea accesului la o conferință a unui cetățean român (era vorba de Adrian Severin).
”Considerăm că afirmarea politicilor oficiale ale statului român ca fiind singurul reper pentru care sau cu care spusele unui cetățean român sunt corecte este un abuz și o limitare gravă a dreptului fundamental la liberă exprimare. O atitudine publică luată în considerare de către o instanță atât de mare a statului român cum este MAE, cu privire la spusele unui ilustrul profesor universitar, dl. Andrei Marga, este de natură a inhiba libertatea de exprimare a celorlalți cetățeni și, în același timp, de a cenzura opiniile celor mai mari specialiști în domeniu, din țară”, atrage Dan Chitic atenția într-o înregistrare video.
Liderul Coaliției pentru Națiune atrage atenția că până la acest moment, spusele de o gravitate fără precedent ale unui înalt oficial ucrainean cu privire la Andrei Marga, prin care acesta cerea nici mai mult nici mai puțin decât arestarea lui Andrei Marga pentru opiniile exprimate, constituie iarăși o încălcare a menirii și a obligațiilor oficialităților române.
”Până la acest moment, MAE ar fi trebuit să convoace, deja, ambasadorul Ucrainei pentru explicații cu privire la spusele consilierului prezidențial care a făcut aceste scandaloase afirmații”, spune Dan Chitic.
Chitic cere de aceea demiterea lui Bogdan Aurescu, cel care a îngăduit atât poziția funcționarului Raețchi cât și comunicatul prin care a fost condamnată o anumită poziție a unui cetățean român.
„Considerăm că libertatea de exprimare este, dincolo de orice politică de stat, un drept fundamental ce este garantat cetățeanului român. Politica statului român, cea din acest moment, nu poate fi considerată nici acum, nici altădată, ca unic reper pentru „corectitudinea” gândurilor și a vorbelor exprimate Pentru toate aceste motive, revenim și spunem foarte clar: dl. Bogdan Aurescu trebuie să plece demis sau prin demisie, alături de tot aparatul din MAE!”, își încheie Dan Chitic mesajul.
Fluxul de știri
0