”Revoluție doar cu voie de la primărie”, sau despre suveranismul românesc

Toate sondajele de opinie indică o realitate: pentru aproape 70% dintre români, actuala direcție a României nu este cea potrivită. Iar prezența tot mai scăzută la urne la diversele alegeri, indică de fapt refuzul românilor de a mai gira mainstream-ul politic.

BUCUREȘTI, 6 sep -Sputnik. Cu toate acestea, forțele politice suveraniste sunt departe de a fi convingătoare. AUR nu a reușit să depășească în sondajele de opinie pragul de 20 de procente, stabilizându-se la un bazin electoral de 15- 17% din cei care mai au intenția de a vota la alegerile din România.

Celelalte partide suveraniste, tot mai numeroase, sunt departe de a visa, separat sau chiar și împreună, depășirea pragului electoral de 5%.

Explicația este refuzul radicalismului. Pur și simplu partidele suveraniste din România refuză să își asume programe radicale, clare ideologic și incorecte politic. Preferă o cumințenie caragealiană, a ”revoluției cu voie de la primărie”.

De asemenea, nu există un efort intelectual vizibil de a construi o alternativă la România de acum. Ori electoratul înțelege că simpla critică nu poate ține loc de program.

În sfârșit, problema principală este concurența acerbă dintre formațiunile politice suveraniste, mai preocupate să se canibalizeze între ele decât să transmită un mesaj clar, coerent și vehement pentru câștigarea României.

Un eveniment menit să încerce unificarea taberei suveraniste a fost întrevederea din 3-4 septembrie, de la Olimp. Eveniment discret, făcut sub protecția și cu finanțarea unui cunoscut om de afaceri român de origine arabă, Mohammad Murad, întâlnirea de la Olimp trebuia să încerce să găsească o formulă de colaborare a partidelor suveraniste neparlamentare.

Strategia a fost una inteligentă: evenimentul a fost păstrat în mare secret, iar atunci când secretul nu a putut fi ținut, s-a ”schimbat” pentru jurnaliști locul întâlnirii: în loc de Olimp, la Mamaia. Toate aceste proceduri ce țin mai degrabă de cele ale serviciilor secrete decât ale partidelor politice au însă o justificare: o negociere serioasă între suveraniști trebuie ținută departe de ochii presei mainstream și trebuie să se facă cu o anumită directețe ce ”nu dă bine” pe micile ecrane/monitoare.

Însă, potrivit unuia din participanți, președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, evenimentul a fost deturnat de către venirea, neinvitată, a unei ample delegații AUR, în frunte cu președintele formațiunii, George Simion, care a încercat să preia controlul asupra întâlnirii și să forțeze unificarea partidelor suveraniste în jurul AUR.

” Spre stupoarea noastră, la întrunire a apărut și AUR, în frunte cu George Simion, alături de Mircea Chelaru, Antonio Andrușceac, mai mulți parlamentari, alte persoane necunoscute, însoțite și de lideri ai altor partide deja aflate la brelocul AUR. Neinvitați, invitația oficială cuprinzând toate partidele agreate în comun. Un asalt pur și simplu asupra organizatorilor și invitaților, echipa AUR fiind, practic, mai numeroasă decât toți ceilalți participanți. Scopul? Confiscarea, fără vrerea noastră, a întrunirii și prezentarea AUR ca partidul care conduce alianța, partidul unic”, a descris momentul liderul PNȚCD pe o rețea de socializare.

Acesta a rememorat un alt moment, de data aceasta european, în care a fost martor la același tip de ”acțiune politică” marca George Simion.

”Invitat la summitul de la Madrid de Alianța Partidelor Suveraniste și Conservatoare Europene, în numele PNȚCD, m-am trezit cu George Simion la întrunire, pentru a-i confisca, la pachet, și pe Viktor Orban, și pe Morawiecki (primul ministru al Poloniei), și pe Marine Le Pen, și pe Abascal liderul VOX și încă alți lideri proeminenți ai mișcării europene. Scandalul îl știți, Simion fiind pur și simplu dat afară cu forța, o rușine națională. Nu se sfiește nici azi să mintă că este membru al acestei alianțe și al ECR - demențial -, deși incidentul de la Madrid i-a fost fatal”, a mai spus Pavelescu.

Care este explicația acestui comportament? Una foarte simplă. Lupta suveraniștilor nu se duce pentru mobilizarea electoratului care a decis să nu mai voteze până nu vine o altă ofertă politică, o altă viziune politică decât cea euro-atlantică, pe scena publică românească.

Lupta partidelor suveraniste pare limitată la maximizarea procentelor în actualul context politic mainstream, pentru asigurarea unei opoziții cât mai largi (în sensul în care mai multe procente înseamnă mai multe sinecuri parlamentare și europarlamentare) în acest context.

Suveraniștii români se luptă pentru șansa de a fi parlamentari de opoziție la PSD și PNL, nu pentru schimbarea României. De aceea ei refuză să ”se ia la trântă” cu adevăratele teme de actualitate, să propună soluții clare (cum ar fi ieșirea din NATO, denunțarea ”parteneriatului strategic” cu SUA, sau RoExit- adevăratele soluții la adevăratele probleme) ca să transmită sistemului că... sunt o opoziție cumsecade, care merită lăsată în parlament.