Spionajul ucrainean i-a dezvăluit Rusiei amplasarea propriilor sisteme antiaeriene
© Sputnik / Russian Federal Security Service / Accesați arhiva multimediaНашивка на форме сотрудника ФСБ РФ
© Sputnik / Russian Federal Security Service
/ Abonare
FSB: Serviciul de spionaj militar ucrainean i-a dezvăluit singur Rusiei schema de amplasare a sistemelor de apărare antiaeriană a Ucrainei.
CHIȘINĂU, 25 iul – Sputnik. Serviciul de spionaj militar ucrainean i-a dezvăluit el însuși Rusiei schemele de amplasare a sistemelor de apărare antiaeriană și aerodromurilor Ucrainei, în timpul pregătirilor pentru deturnarea avionului militar rusesc – acest lucru poate fi constatat din materialele video publicate de FSB al Federației Ruse.
FSB a comunicat luni că a zădărnicit operațiunea Direcției Principale de Informații (GRU) a Ministerului ucrainean al Apărării privind deturnarea avioanelor de luptă rusești, operațiune supravegheată de serviciile secrete ale țărilor NATO. Este menționat, de asemenea, că serviciile de contrainformații rusești au obținut în cursul jocului operațional împotriva GRU date care le-au permis Forțelor Armate Ruse să nimicească un șir de obiective militare ucrainene.
În video sunt demonstrate datele transmise de partea ucraineană pilotului care ar fi fost chipurile dispus să deturneze avionul.
Printre acestea se numără zonele de acoperire ale apărării antiaeriene în sud-estul Ucrainei, schemele aerodromurilor Ozernoe (regiunea Cernigov) și Starokonstantinov (regiunea Hmelnițk), harta înălțimii din jurul aerodromului Priluki (regiunea Cernigov), harta înălțimilor din împrejurimile orașului Jitomir.
Militarii ucraineni, pregătindu-se de primirea avionului de luptă rusesc, au dezvăluit ei înșiși că anume în localitățile din Ucraina este concentrat cel mai mare număr de sisteme portabile de rachetă antiaeriene (MANPADS).
Serviciile speciale rusești prezintă un fragment dintr-o conversație telefonică dintre un ofițer al Forțelor Aeriene Ucrainene pe nume Oleg și un pilot ruși cu privire la siguranța zborului avionului „deturnat” deasupra teritoriului Ucrainei.
„Eu v-am dat ruta... Să zburați în afara localităților, pentru că în localități este cea mai mare concentrație de MANPADS”, a spus ofițerul ucrainean.