Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

România se aliniază: lege promulgată pentru a transpune o Directivă UE

© AFP 2024 / THIERRY CHARLIERRomânia - UE
România - UE - Sputnik Moldova-România, 1920, 19.07.2022
Abonare
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ pentru modificarea Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1371
BUCUREȘTI, 19 iul - Sputnik. Directiva UE 2017/1371 transpusă prin legea promulgată marți de președintele Klaus Iohannis este cea prin care Parlamentul European şi Consiliul au decis măsurile privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal.
Potrivit legii promulgate, folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor bugetului Uniunii Europene sau ale bugetelor administrate de aceasta ori în numele ei se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Cu această pedeapsă se sancţionează şi omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor bugetului Uniunii Europene sau ale bugetelor administrate de aceasta ori în numele ei.
Bogdan Aurescu - Sputnik Moldova-România, 1920, 19.07.2022
Politică
România a devenit un hub ucrainean, în aplauzele diplomației românești
Legea prevede aplicarea de pedepse chiar dacă nu sunt prevăzute de legislația penală națională:
"Prin derogare de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (...), precum şi în aplicarea art. 12 din aceeaşi lege, dacă faptele sunt săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune de legea penală a ţării unde aceasta a fost săvârşită şi fără a fi necesară autorizarea prealabilă a procurorului general de la parchetul de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau a procurorului general de la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legea penală română se aplică infracţiunilor prevăzute la: a) art. 6, 7 şi art. 181 - 185 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, (...); b) art. 4, 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, (...), art. 270 şi art. 272 - 275 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, (...), art. 289 - 292, art. 294, 295, 297, 298, art. 306 - 309 şi art. 367 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, (...), şi art. 49 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, (...), dacă au avut ca rezultat atingerea intereselor financiare ale Uniunii Europene", se arată în legea promulgată de președinte.
Legea transpune art. 3 alin. (2) lit. c) pct. (i) şi art. 11 alin. (1) lit. b) din Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal.
Fluxul de știri
0