Biden zboară în Arabia Saudită, iar Putin – în Iran

Astăzi începe, posibil, cea mai importantă călătorie a lui Joe Biden din toată viață sa și, cu siguranță, decisivă pentru cariera sa politică. El va vizita Israelul și Cisiordania, iar destinația finală a itinerarului său va fi Arabia Saudită.

Acolo vor avea loc discuții nu numai cu Riadul, ci și cu alte șase țări ale Consiliului de Cooperare pentru Statele Arabe din Golf, precum și cu liderii invitați ai Egiptului, Irakului și Iordaniei. Turul în Orientul Mijlociu ar putea determina soarta regiunii pentru ani și chiar decenii înainte și, desigur, va influența dezvoltarea proceselor globale.

Dar să le luăm pe rând

Statele Unite se confruntă acum cu o inflație record cauzată de creșterea prețurilor la combustibil, iar americanilor simpli le este tot mai greu să creadă în legenda despre „scumpirile lui Putin” - politica ecologică a actualului stăpân al Biroului Oval este încă prea proaspătă în memorie. În afară de aceasta, alegătorii au fost scindați de decizia Curții Supreme de a anula hotărârea ”Roe v. Wade”, care timp de 40 de ani a garantat dreptul constituțional la avort, lăsând această chestiune pe seama autorităților statelor americane. În acest context, ratingul sprijinului public al lui Biden a scăzut până la catastrofalele 30%. În general, țara se „confederalizează” într-un ritm alarmant, iar democrații riscă să piardă nu doar alegerile intermediare pentru Congres programate în noiembrie, ci și următoarea campanie prezidențială.

Pentru a redresa situația, președintele SUA este nevoit să meargă în calitate de petiționar în țara pe care, cu puțin timp în urmă, a promis că va face o țară paria - Arabia Saudită.

Dar de realitatea „dependenței energetice” nu ai cum să scapi și apoi, ce nu faci pentru a izola Rusia.

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, condamnat cu înverșunare de Biden, nu a pierdut timpul în zadar și s-a pregătit de vizită - la sfârșitul lunii iunie el a vizitat Egiptul și Turcia, țări cheie pentru lumea sunnită. Pe arena publică s-a vorbit despre cooperarea economică, dar este evident că, înainte de călătoria deja amânată a președintelui american, jucătorii regionali și-au consolidat pozițiile.

Și iată, ca un trăsnet din senin, în ajunul evenimentului atât de semnificativ pentru Biden, devine cunoscut faptul că, aproape imediat după turul său, Vladimir Putin nu doar că va purta doar discuții cu Recep Tayyip Erdogan, ci va mai și face acest lucru la Teheran, în cadrul summit-ului în „formatul Astana”.

Evident, un nivel atât de înalt al negocierilor privind Siria poate fi explicat prin planurile Turciei de a desfășura acolo o nouă operațiune specială - în nordul țării împotriva formațiunilor kurde, susținute activ de Statele Unite.

În Irak, o operațiune similară se desfășoară deja de aproape trei luni. Damascul consideră acest pas drept o încălcare a suveranității sale, deși nu controlează în realitate acest teritoriu – el este controlat de „Forțele Democratice Siriene” finanțate și susținute de Washington, al căror nucleu îl constituie unitățile de autoapărare kurde. Ei cer o autonomie largă de la Assad. Ankara, la rândul său, vrea să creeze o zonă de securitate de 30 de kilometri în nordul Siriei.

Ținând cont de această stare de lucruri, este clar că și Moscova, și Washingtonul au o atitudine negativă față de aceste planuri ale Ankarei.

Pentru a modifica poziția SUA, Erdogan a dat dovadă de o anumită flexibilitate în problema aderării Suediei și Finlandei la NATO, dându-și în cele din urmă de acordul, dar obligând democrațiile scandinave să renunțe la valorile umaniste pe care le-au lăudat – acestea au aprobat de facto extrădarea kurzilor în Turcia, deși cu câteva luni mai devreme calificau de neconceput un astfel de scenariu.

Evident, negocierile aici sunt departe de a se fi încheiat:formal, Stockholmul și Helsinki au căzut de acord cu condițiile Ankarei, dar deja după summit-ul alianței de la Madrid au declarat că nu a fost vorba de nicio extrădare. Mai exact vorbind, memorandumul garantează că toate cererile de extrădare a cetățenilor vor fi „examinate detaliat”, dar asta nu înseamnă nicidecum că vor fi satisfăcute. Ei bine, în acest caz și consimțământul Ankarei de a accepta noi membri NATO nu înseamnă deloc că aceștia vor deveni efectiv membri ai blocului - decizia trebuie încă ratificată în Parlament.

Acum însă Erdogan va trebui să-și coordoneze planurile sale asupra Siriei cu Kremlinul. Întrebarea este ce ar fi gata să ofere pentru lupta împotriva aliaților SUA de pe teritoriul unui aliat al Rusiei.

Contactele dintre cele două țări s-au dezvoltat destul de activ în ultimii ani, în pofida apartenenței Turciei la NATO. Scuipând pe solidaritatea de bloc, ea promovează o politică destul de independentă și refuză să se alăture sancțiunilor anti-rusești. Dar nici nu încetează să furnizeze drone Kievului.

Relațiile dintre Moscova și Ankara necesită o diplomație de bijutier: potențialul de confruntare este prea mare din cauza vecinătății strânse și a ambițiilor ambelor puteri. Continuarea integrării în Occident amenință să atragă Turcia în confruntarea cu Rusia, iar ideile lui Erdogan despre crearea Marelui Turan, care să includă toate popoarele turcice, amenință direct suveranitatea Rusiei. Însă acest proiect este încă departe de stadiul în care ar exista probabilitatea unei confruntări directe, dar și un astfel de scenariu ar duce la consecințe extrem de neplăcute pentru ambele părți.

În același timp, Rusia și Turcia au prea mult spațiu pentru cooperare: chiar dacă nu am ține cont de aspectele economice, stabilitatea și înțelegerea în Orientul Mijlociu sunt vitale pentru ambele țări.

Așa că ar fi naiv să credem, mai ales în lumina coordonării rapide a summit-ului de la Teheran la un nivel atât de înalt, că negocierile ce urmează se vor concentra exclusiv asupra Siriei.

Și pentru a înțelege despre ce anume va fi vorba, trebuie să aruncăm o privire asupra regiunii în ansamblu.

Poate ca a doua cea mai importantă scindare tectonică în Orientul Mijlociu după conflictul arabo-israelian ar putea fi considerată confruntarea dintre Arabia Saudită și Iran. Vechile contradicții religioase dintre suniți și șiiți merg mână în mână cu probleme politice: în 2016, țările au rupt din nou relațiile diplomatice, însă din 2021 s-au conturat perspective pentru restabilirea dialogului.

Și dacă Rusia este interesată de relații stabile între principalii actorii regionali, în primul rând din considerente privind propria securitate - pentru că în instabilul Orient Mijlociu există întotdeauna riscul apariției unui alt SI*, atunci pentru SUA pacea în regiune prezintă interes în măsura în care Washingtonul are acces la livrările de petrol la prețul dorit. Pentru aceasta pacea nu este deloc obligatorie, este suficient doar să controlezi zăcămintele - exemplul aceleiași Sirii este la vedere. Dar iată reconcilierea Riadului cu Teheranul prin medierea Moscovei va spulbera definitiv încercările SUA de a izola Rusia și de a asigura „lumea civilizată” cu combustibil ieftin.

* organizație teroristă interzisă în Rusia