Primarul de Iași, avertisment dur despre criza energetică și efectele asupra populației
15:00 23.06.2022 (actualizat: 18:42 23.06.2022)
CC BY-SA 4.0 / Calinis / Mihai Chirica (cropped photo)Mihai Chirica
Abonare
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că urmează o perioadă dificilă, în care resursele de energie vor fi limitate și oamenii vor trebui să restrângă consumul de energie electrică și gaze și abia vor avea bani de pâine
BUCUREȘTI, 22 iun - Sputnik. Potrivit primarului Mihai Chirica o parte semnificativă a populației va obține cu greu cele necesare supraviețuirii, iar criza economică și energetică vor afecta în mod direct viața oamenilor. Primarul îi îndeamnă pe ieșeni să se obișnuiască să trăiască reducând pe cât se poate consumul de resurse pentru că nu e vorba doar despre creșterea prețului energiei și al alimentelor, ci și de faptul că resursele vor fi raționalizate. În vederea acestui lucru, Primăria Iași, cu sprijinul Arhiepiscopiei Iașilor, va deschide o cantină socială unde se va împărți pâine oamenilor la nevoie.
Edilul municipiului Iași susține că avertismentele lui în legătură cu gravele consecințe ale crizei energetice și economice nu au fost luate în serios de oameni. Acesta spune că ieșenii vor trăi momente dificile și că vor fi nevoiți să facă schimbări radicale în viața lor de zi cu zi.
„Vine o perioadă foarte grea când oameni își vor porni din ce în ce mai rar energia termică în casă și asta va afecta și apa caldă. Se va folosi din ce în ce mai rar mașina de spălat rufe din cauza consumului. Fac apel la toți ieșenii, să ne gândim de două ori înainte să aprindem becul. Să cântărim câte frigidere ținem în priză și dacă este necesar sau nu ca apa caldă să curgă la nesfârșit făcând un duș de 15-30 de minute când 5 minute cred că sunt suficiente”, a declarat primarul.
El a adăugat că va veni o criză a energiei profundă în care nu se va pune problema de cât de mari sunt veniturile, ci de unde o să iei energia.
”Trebuie să ne învățăm să trăim într-o altă ecuație, în care economia să fie un deziderat pe care dorește să-l atingă fiecare cetățean. Va fi și scump, dar nu va fi de unde și va trebui să ne obișnuim să consumăm mai puțin ca să avem pe toată perioada acestei crize”, a mai declarat primarul municipiului Iași.
Primarul îi sfătuiește pe ieșeni să fie mai cumpătați atunci când folosesc utilitățile și să se obișnuiască din timp cu schimbările care vor afecta o întreagă societate.
Mihai Chirica mai spune că, din cauza penuriei de resurse energetice care va urma, mulți cetățeni se vor găsi în situația în care nu vor avea alimente și apa necesară cerințelor de zi cu zi.
„Va trebui să preîntâmpinăm acest lucru prin asigurarea unor puncte sociale în care să îi putem sprijini pe cei la nevoie. Vine o perioadă dificilă în care va fi destul de greu să îți cumperi o pâine pentru unele persoane. Vor trece prin momente dificile din cauza crizei economice în care ne aflăm. Cu sprijinul Arhiepiscopiei Iașilor, ne-am gândit să înființăm prima cantină socială în care se va da pâine”, a precizat edilul ieșean.