Summit al formatului B9 din NATO, se desfășoară la București
© Photo : Președintele RomânieiSummitul București B9
© Photo : Președintele României
Abonare
Vineri, 10 iunie, se desfășoară la palatul Cotroceni Summitul Formatului București9 (B9), la nivelul șefilor de state din această organizație.
BUCUREȘTI, 10 iun - Sputnik. Evenimentul este organizat de președintele României în parteneriat cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, România și Polonia fiind inițiatorii acestei organizații.
Formatul București 9 (B9) este o inițiativă lansată de Președintele României, Klaus Iohannis, și de Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe așa numitul ” flanc estic” al alianței militare: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria, dar nu și principalul membru al NATO din regiune, Turcia.
Agenda acestui summit vizează pregătirea pentru summitul NATO, care va avea loc la Madrid, între 28 și 30 iunie 2022. De asemenea se va discuta pe marginea evoluțiilor crizei din Ucraina și răspunsului NATO, dar și despre politica NATO a ”ușilor deschise” și candidatura Finlandei și Suediei.
La summit era așteptată și prezența secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, dar acesta, diagnosticat cu zona Zoster, nu va fi prezent la summit decât printr-o intervenție online.
Primul summit a formatului B9 a fost organizat la București în noiembrie 2015.