Ciolacu se visează premier și reia ideile lui Dragnea
© Photo : Guvernul RomânieiMarcel Ciolacu
© Photo : Guvernul României
Abonare
Marcel Ciolacu se pregătește pentru funcția de premier care ar reveni PSD-ului prin rocadă cu PNL, lansând în acest sens idei despre taxarea multinaționalelor preluate parcă de la Liviu Dragnea
BUCUREȘTI, 30 mai – Sputnik. Marcel Ciolacu spune că nu are nici cea mai mică problemă să-și asume funcția de premier și, în calitate de viitor posibil premier, lansează posibilitatea de supraimpozitare a multinaționalelor.
Astfel, liderul PSD a declarat că multinaționalele, companiile ce realizează cele mai mari venituri din România, dar care plătesc statului român sume derizorii, trebuie să se alinieze unor reglementări mai stricte în România.
Liderul social-democrat crede că este nevoie de o „discuție instituțională” între statul român și companiile multinaționale, pentru ca acestea să nu mai exporte capitalul în țările de origine și să trateze cu „respect” salariații.
În opinia lui Marcel Ciolacu, este nevoie de un „gentleman agreement” și o „discuție instituțională” între Guvernul României și marile companii străine.
„Să fie o discuție instituțională și să găsim calea de mijloc. Multinaționalele normal că au foarte mulți analiști financiari și găsesc totdeauna optimizările fiscale ca să facă față sau să exporte capitalul din România. Și atunci, trebuie o discuție instituțională între statul român și multinaționale și găsită calea de mijloc astfel încât nici dânșii să nu plătească așa de mulți bani la avocați și analiștii financiari să găsească optimizările și nici statul să nu fie nevoit să-și arate mușchii…”, a vorbit Ciolacu arătând ce premier bun ar fi el pentru România.
El a mai declarat la Prima TV că trebuie oprit exportul acesta al veniturilor.
La finalul săptămânii trecute, liderul PSD a mai anunțat că ar fi pregătit să-și asume funcția de premier, după mandatul lui Nicolae Ciucă, dacă social-democrații îi vor solicita lui Marcel Ciolacu acest lucru.
„Dacă colegii mei vor decide ca eu să fiu primul ministru al României, nu am nici cea mai mică problemă. (…) Avem un acord politic. Nu ştiu dacă voi fi eu. Repet, dacă colegii mei vor decide ca eu să fie primul ministru atunci… Voi accepta această provocare în cazul în care colegii vor”, s-a arătat Ciolacu smerit.
El a mai arătată că în acest moment este exclus ca PSD să nu vină cu primul ministru în anul 2023.