UE, România, Republica Moldova și Ucraina: ce ar putea arăta viitorul?

Deși se discută intens despre aderarea Ucrainei și Republicii Moldova în Uniunea Europeană, adevăratul subiect este viitorul Uniunii Europene.

BUCUREȘTI, 26 mai - Sputnik. Uniunea Europeană a fost gândită de la începuturile sale ca o alianță, în primul rând economică, apoi politică și socială, între egali. De aceea principiul care ghidează Uniunea Europeană este cel a consensului unanim, fiecare stat membru al Uniunii Europene având drept de vot și, implicit, drept de veto în ceea ce privește politicile europene.

Fiecare extindere a Uniunii Europene a plecat de la premisa că statele nou primite în Uniunea Europeană sunt, cât de cât, egale economic cu statele deja membre și au voința politică și socială de a participa la idealul consensului european. Ungaria și Polonia au demonstrat însă că această premisă este una greșită.

De asemenea, extinderile Uniunii Europene au fost însoțite tot timpul de o tensiune internă: necesitatea unei reforme a Uniunii Europene, prin centralizare și renunțarea la consensul unanim al statelor membre. Tot mai mult, de iure, dar și de facto, Comisia Europeană și birocrația de la Bruxelles și Strasbourg au solicitat și au primit tot mai multă putere în detrimentul suveranității statelor membre, tocmai invocând tot mai dificila obținere a consensului în Uniunea ce a ajuns deja la 27 de state membre.

Marile puteri europene au acceptat această cedare de suveranitate, contra promisiunii că ele controlează de fapt Comisia și birocrația bruxelleză. Ceea ce este destul de vizibil. Niciun președinte de Comisie Europeană nu a provenit din vest iar pentru pozițiile acordate esticilor în structurile de conducere ale UE, sunt tot timpul presiuni ca să fie nominalizate persoane pro-europene și nu cu valori suveraniste.

Însă nici această soluție nu este suficientă. Președintele Macron propune o reformă a Uniunii Europene puternic descentralizate, cu membri de rangul 1, de rangul 2, de rangul 3, etc., pentru a satisface tensiunea din interiorul Uniunii: pe de o parte nevoia geopolitică de extindere a UE, pe de altă parte, nevoia economică și politică de a reduce, ideal, frontierele Uniunii Europene.

În fapt, România știe cel mai bine ce înseamnă această tensiune. Membră a UE de la 1 ianuarie 2007, deci de 15 ani, România este ținută departe și de zona Schengen, și de zona Euro, nu atât din pricina lipsei de performanță economică a țării sau a unor probleme reale politic, cât tocmai din pricina fricii nucleului hard al Uniunii că, odată deplin integrată în tratatele europene, România nu s-ar lăsa și digerată (cum a fost cazul Ungariei și Poloniei).

În acest context, forțarea porților Uniunii de către noi candidați este aproape o sinucidere pentru Uniune. Există două valuri de candidați care bat la porțile Uniunii Europene. Primul este cel al statelor din Balcanii ”de Vest” (Albania, Muntenegru, Macedonia, dar și Serbia) unde eforturile statelor UE de a le pacifica și uniformiza ideologic a reușit doar la un nivel superficial.

Al doilea val este reprezentat de Ucraina și Republica Moldova, a căror aderare, practic imposibilă, este foarte mult încurajată de către Bruxelles și diverse capitale din UE din rațiuni geopolitice nu tot timpul coerente și congruente cu logica.

Pentru România, aderarea Republicii Moldova are o miză particulară. Desigur, există o miză ”de suflet”, fiind vorba de două state locuite în majoritate de români și vorbitoare, în majoritate, de limba română. Aderarea la Uniunea Europeană ar fi practic o formă de unire a celor două națiuni civice ce sunt o singură națiune istorică.

Dar mai există și o miză pragmatică: aderarea Republicii Moldova va scoate România din situația dificilă de stat de frontieră al Uniunii Europene. Experiența UE confirmă faptul că mai ales în politică și în economie, marginile sunt....marginale. Cu Republica Moldova și, eventual, și Ucraina aderate la UE, România se va ”muta” spre centru.

Însă interesele pragmatice ale României nu coincid cu interesele pragmatice ale altor state din UE și nici cu realitatea din teritoriu: atât Republica Moldova cât și Ucraina sunt state cu foarte mari probleme economice și cu conflicte militare (în cazul Republicii Moldova, din fericire, înghețate) ce fac ca Uniunea să nu își poată permite și nici să fie interesată de costurile aderării.

De altfel conflictul din Ucraina a angajat prea mult Uniunea Europeană. Aceasta ajută Ucraina și promite că va participa la reconstrucția ei după încetarea conflictului. Însă întrebarea pe buzele tuturor, mai ales în contextul în care cetățenii Uniunii simt tot mai mult efectele crizei economice, este: cu ce bani?

Și aici apar cele două soluții, care au ”bătaie” spre Republica Moldova.

Prima soluție, este soluția Macron, care presupune o Uniune Europeană foarte mult diluată, dinspre nucleul hard (Euro/Schenghen) spre marginile care se pot extinde și spre nordul Africii, dar pot merge și spre....Oceanul Pacific. Franța este țara care a formulat și reluat propunerea unei Europe unite de la Lisabona la Vladivostok. Iar imaginea unei Europe fără măcar un parteneriat stabil cu Federația Rusă, este absurdă și imposibilă pe termen mediu și lung.

Această soluție, lasă însă România într-un plan secund, (iar Republica Moldova într-un plan terț) ceea ce nu știm ce impact asupra prosperității (motivul real, cinic vorbind, pentru care un popor și-ar dori să intre în UE).

O altă soluție, doar pentru Republica Moldova, este ceea ce am putea numi ”soluția Tomac”, de la europarlamentarul român. Acesta, într-un moment de realism politic a înțeles că Uniunea Europeană nu poate integra Republica Moldova într-un orizont de timp istoric rezonabil. De aceea soluția sa este ”unirea” Republicii Moldova cu România.

Unirea însă este imposibilă din mai multe motive. Desigur, principalul motiv este cel al voinței celor două națiuni civice (care sunt una etnic) de a face acest pas. Al doilea motiv este cel al costurilor economice pentru România.

Dar motivul principal este tocmai dimensiunea euro-atlantică a României. România ca membru UE și NATO nu își poate modifica frontierele, iar faptul că Republica Moldova are un conflict militar înghețat pe teritoriul ei ar transforma România (odată unită) din ”provider” de securitate (condiție sine qua non pentru a fi membru NATO), în stat problemă, care are nevoie de asistență de securitate.

De aceea nu ar fi de mirare ca, dacă se va ajunge, prin absurd, la ”soluția Tomac”, aceasta să nu ducă la intrarea Republicii Moldova în UE și în NATO, ci la excluderea României din cele două alianțe.