Jocul de șah al aderării Suediei și Finlandei la NATO

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, nu pare optimist cu privire la aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Motivul este simplu: o astfel de aderare, deși e a unor state din nordul Europei, va putea avea consecințe majore la sud, în Orientul mijlociu.

BUCUREȘTI, 17 mai - Sputnik. Dorința Suediei și Finlandei de a adera la NATO se lovește de opoziția fermă a Turciei, stat membru al alianței. Turcia este nemulțumită de susținerea pe care cele două state nord-europene o acordă mișcării separatiste kurde.

În opinia lui Mircea Geoană, Turcia ”este un aliat foarte important în NATO și atunci când o țară NATO, oricare ar fi ea, își exprimă niște preocupări, avem cu toții obligația să le ascultăm cu foarte multă seriozitate”. Desigur, nu totul se rezumă doar la ascultat.

De altfel poziția Turciei este una destul de fermă. Președintele Erdogan a fost categoric cu privire la o eventuală aderare a Finlandei și Suediei, deși Mevlut Cavusoglu, ministrul de externe al Turciei, a arătat disponibilitatea pentru dialog.

Nici Suedia și Finlanda nu se găsesc într-o situație mai bună. Denunțarea PKK ca organizație teroristă și adoptarea pozițiilor Turciei în ceea ce privește situația din Kurdistan dar și amenințările de securitate așa cum sunt percepute de Ankara, i-ar transforma în adversari ai ....Statelor Unite ale Americii.

SUA este principalul susținător al unui stat kurd, finanțând inclusiv formațiuni militare kurde în nordul Irakului și al Siriei. De asemenea, Fethullah Gulen, liderul mișcării Hizmet, considerată de Turcia ca fiind o organizație teroristă, are azil politic în SUA, unde de altfel este și cartierul general al organizației interzise pe teritoriul statului turc.

Întrebarea care apare este: cât de mult își doresc SUA, adevăratul lider al NATO, extinderea Alianței înspre Suedia și Finlanda? Acest lucru va presupune negocieri cu Turcia ce ar putea avea drept consecințe pierderea definitivă a influenței americane în Turcia, Siria și Irak. Merită acest sacrificiu pentru a aduce în NATO două state ce fac oricum parte din sfera de influență occidentală și nu au probleme reale de securitate?