De ce n-a fost doborât avionul de luptă al NATO în spațiul aerian al Rusiei

Prezența forțelor aeriene NATO în apropierea granițelor Rusiei reprezintă o amenințare constantă de destabilizare și escaladare în Europa și în lume. În același timp, SUA nu fac decât să se ascundă în spatele aliaților și partenerilor folosindu-i ca „scut uman” - pentru a-și atinge obiectivele egoiste ale „hegemoniei” militar-economice.

Serbia a cerut informații Alianței Nord-Atlantice despre incidentul din 6 aprilie în care a fost implicat un avion de luptă multirol de tip Eurofighter și un avion de pasageri Air Serbia care zbura de la Belgrad la Moscova.

Avionul de vânătoare, probabil al forțele NATO, a intrat în spațiul aerian rusesc folosind o aeronavă civilă drept acoperire. Și prin asta a creat o serie de amenințări grave pentru pasagerii din avionul Air Serbia, securității Letoniei și Rusiei, precum și o precondiție pentru un conflict armat între Federația Rusă și NATO în regiunea baltică.

Președintele sârb Aleksandar Vucic pune întrebări incomode la Bruxelles:

„Cine este acesta și cu ce avioane de luptă amenință aviația civilă și pasagerii în zbor? Poate este vorba de o întâmplare, să ne spună atunci, avem coordonatele exacte unde a apărut acest avion”.

Preocuparea liderului sârb este destul de justificată – aproape zilnic sunt primite amenințări și semnale cu privire la alerte cu bombă la zborurile Air Serbia de pe cursa Belgrad - Moscova și Sankt Petersburg. Poate cuiva din NATO îi lipsește cu adevărat un avion de linie sârb doborât deasupra Rusiei - pentru dezvoltarea inițiativei în direcția ucraineană.

La scurt timp după ce a trecut granița letono-rusă, Serviciul de control al zborului a alertat echipajul Air Serbia cu privire la amenințare, iar piloții aeronavei civile au identificat vizual un avion de luptă al Alianței care zbura la aproximativ 700 de metri mai jos.

Cred că și sistemele rusești de apărare antiaeriană l-au văzut perfect pe intrus pe radar, dar nu au putut lovi ținta din cauza apropierii de avionul de linie sârb, care domina spectrul electromagnetic și termic. Capetele de orientare ale rachetelor antiaeriene aleg cel mai mare obiect.

Ca parte a misiunii NATO, avioanele de luptă spaniole patrulează spațiul aerian baltic în aprilie, cunoscute pentru incidentul când că au tras anterior în zbor, din greșeală, o rachetă militară AMRAAM asupra Estoniei, care aproape că a doborât un avion militar francez. O provocare planificată, neglijență profesională sau febra de primăvară a „piloților-toreadori” pe 6 aprilie ar fi putut costa scump Alianța.

Tactica „scutului uman”

Acoperirea aeronavelor de atac cu aeronave civile și a unităților de luptă cu civili este o tactică stabilită de mult de Pentagon, NATO și alți parteneri. Astfel, „scutul uman” este utilizat pe scară largă de trupele ucrainene.

Sunt multe exemple. Două avioane de pasageri în zona de umbrelă a armelor antiaeriene ale apărării antiaeriene siriene „au acoperit” patru avioane de luptă F-16 israeliene în octombrie 2021, punând astfel piedici în împiedicarea atacului acestora. Apoi, forțele aeriene israeliene au intrat în spațiul aerian sirian din provincia Homs și au lansat un atac cu rachete asupra unei fabrici de fosfat din regiunea Palmyra.

Există însă o versiune conform căreia scopul era acela de a pune în pericol avionul civil al zborului Dubai-Beirut, cu o agravare garantată a relațiilor dintre sirieni cu arabii și libanezii.

Anterior acestei situații, piloții israelieni au lansat o lovitură cu bombe aeriene ghidate asupra țintelor siriene din apropierea orașului Latakia, ascunzându-se în spatele unei aeronave rusești Il-20, iar acest lucru a pus-o sub focul sistemelor de apărare antiaeriană. Suprafața reflectorizantă efectivă a lui Il-20 este mult mai mare decât cea a lui F-16, așa că aeronava a fost lovită de o rachetă de apărare antiaeriană siriană S-200, ucigând 15 militari ruși.

În orice caz, un avion de luptă al NATO nu are dreptul de a zbura pe rutele avioanelor de pasageri (mai sus sau mai jos), încălcând regimul utilizării spațiului aerian, împărțit în zone pentru aviația civilă și militară. O apropiere aeriană periculoasă între aeronavele militare și de pasageri este considerată un incident grav. Revendicările sunt în adresa țării căreia îi aparține avionul de luptă.

Scopul probabil al „experimentului transfrontalier” din aprilie al avionului NATO Eurofighter este de a dezvolta tehnologia de spargere a apărării aeriene stratificate a Rusiei, creând un „coridor” pentru distrugerea obiectelor strategice în adâncurile teritoriului țării. În acest scop, avioanele de luptăt din diferite țări NATO „patrulează” în secret țările baltice de ani de zile la o altitudine de aproximativ 150 de metri. În acest scop, în statele baltice compacte, la o distanță de 170 km de granițele Federației Ruse și ale Republicii Belarus, a fost deschisă recent o a treia bază aeriană de mari dimensiuni, Lielvarde.

Ce se poate contrapune încercărilor de pătrundere ascunsă a forțelor aeriene ale Alianței în spațiul aerian rusesc? Întâmpinarea la graniță a fiecărui avion civil de către forțele de serviciu ale Forțelor Aerospațiale Ruse este posibilă ipotetic, dar acestea sunt zeci, dacă nu sute de zboruri pe zi. Poate că avioanele de luptă ale Alianței văd aici o „lacună” pentru penetrare. Mai mult, construcția amintitului avion de luptă Eurofighter, greu de observat de radare, este format 50 la sută din fibră de carbon și fibră de sticlă, iar 70 la sută din suprafață este acoperită cu materiale care absorb semnalul radarului. Compoziția tipică a înarmării este de 4 rachete ghidate AIM-120 AMRAAM cu rază medie de acțiune (până la 160 km), raza de luptă este mai mare de 1000 km, sarcina de luptă este de 6,5 tone.

Analiștii de la Institutul Britanic de Studii Strategice (IISS, Londra), întrebați de strategii Alianței despre posibilitatea unei penetrări a forțelor de apărare antiaeriană de către NATO pentru a lansa o lovitură cu rachete și bombe în adâncurile teritoriului, au răspuns: „Resurse NATO nu sunt suficiente pentru a sparge apărarea rusă, chiar dacă toate forțele sunt concentrate în această zonă”. Pentru înțelegere, „Furtuna în deșert” a fost începută (distrusă de apărarea antiaeriană a Irakului) de peste 4000 de avioane ale Alianței, Iugoslavia în 1999 a fost „bombardată” de aproximativ 1000 de avioane de atac și chiar și apărarea antiaeriană arhaică a Libiei a fost bombardată luni de zil de peste 300 de avioane din SUA și NATO.

Îndrăzneala ascunsă a avioanelor de vânătoare ale Alianței în apropierea granițelor ruse este nejustificată din punct de vedere tehnologic și poate duce la o escaladare deschisă, pentru care partenerii nu sunt încă pregătiți.