Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Se prelungește sezonul de schi la Poiana Brașov

© SputnikSchi Râșnov
Schi Râșnov - Sputnik Moldova-România, 1920, 26.03.2022
Schi Râșnov. Foto de arhivă
Abonare
Primăria municipiului Braşov a decis extinderea programului de funcţionare a instalaţiilor pe cablu în weekend-uri şi prelungirea sezonului de schi în Poiană până în 17 aprilie.
BUCUREȘTI, 26 mart - Sputnik. Primăria Brașov a decis prelungirea sezonului de schi în Poiana Brașov.
„Primăria Braşov, în parteneriat cu Ana Teleferic, va testa posibilitatea extinderii programului de schi după ora 16,00, având în vedere că este lumină până mai târziu. Astfel, în urma discuţiilor dintre cei doi deţinători de sisteme de transport pe cablu, Municipiul Braşov şi Ana Teleferic, astăzi (vineri – n.red.) programul de funcţionare al telegondolei şi al telescaunului Ruia va fi până la ora 17,00, iar mâine (sâmbătă n.red.) amândouă vor funcţiona până la ora 18,00. Weekend-ul următor, vineri şi sâmbătă, programul de funcţionare va fi până la ora 18,00, adică două ore în plus faţă de programul actual”, a precizat Primăria Braşov, într-un comunicat.
Totodată, având în vedere starea foarte bună a pârtiilor din Poiana Braşov, primarul Allen Coliban a luat decizia prelungirii sezonului de schi, cel puţin până în data de 17 aprilie.
În funcţie şi de condiţiile meteo, Primăria Braşov ia în calcul posibilitatea ca pârtiile, măcar cele din partea superioară, să rămână deschise şi în vacanţa de Paşte a copiilor.
Fluxul de știri
0