Think tank american: Art.5 din tratatul NATO nu protejează automat statele membre atacate

Inpolitics publică analiza unui think tank american, Poynter Institute, care arată că celebrul art. 5 din tratatul NATO nu protejează automat statele membre atacate

BUCUREȘTI, 18 mart - Sputnik. Inpolitics arată într-un articol în care preia analiza unui think tank din SUA că cei care cred că legendarul articol 5 din Tratatul NATO asigură protecție automată oricărei țări membre în caz de atac se înșeală: pur și simplu s-ar putea să nu existe nicio reacție.

Avertismentul vine din partea specialiștilor, de la un prestigios think-tank american, Poynter Institute, arată Inpolitics.

Un atac asupra unei țări NATO nu ar duce inevitabil la un conflict militar din cauza mecanismului de deliberare al alianței, se arată într-un material al Poynter Institute difuzat de politifact.com.

Declarativ, se arată în articol, oficialii americani de rang înalt și-au reiterat sprijinul pentru obligația de a apăra colegii membri ai NATO care au fost atacați militar. În discursul său privind starea Uniunii, președintele Joe Biden s-a angajat să apere fiecare centimetru de teritoriu al țărilor NATO ”cu toată puterea noastră colectivă”.

Iar secretarul de stat Antony Blinken a declarat, pe 7 martie, la Vilnius, Lituania, că „dacă există vreo agresiune undeva, pe teritoriul NATO asupra țărilor NATO, noi, Statele Unite, toți aliații și partenerii noștri vom lua măsuri pentru a apăra fiecare centimetru al teritoriului NATO.”

Experții spun că există o zonă gri considerabilă, care poate duce la interpretări. Articolul 5 nu duce automat la un război pe scară largă; oferă doar un cadru pentru asigurarea unui răspuns măsurat, fiecare țară decizând ce acțiune să întreprindă.

Textul cheie al articolului 5 spune că „un atac armat împotriva unuia sau mai multor” membri NATO „va fi considerat un atac împotriva tuturor” și că, în acest scenariu, membrii sunt de acord să „ajute partidul sau părțile astfel atacate” cu „acțiunile pe care le consideră necesare, inclusiv utilizarea forței armate”.

Dacă are loc un eveniment declanșator, membrii NATO „se întâlnesc pentru a discuta dacă sunt de acord că acțiunile de pe teren justifică invocarea articolului 5”, a declarat Mai’a K. Davis Cross, profesor de științe politice și afaceri internaționale la Universitatea Northeastern.

”Trebuie să ajungă la un consens în acest sens, deci nu e vorba de un vot formal. Consensul poate însemna că niciun guvern nu se opune invocării articolului 5”, este explicația oferită.

Inpolitics arată că articolul 5 însuși a fost invocat o singură dată – în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001.

În octombrie 2001, NATO a convenit asupra unui pachet de măsuri pentru sprijinirea Statelor Unite, inclusiv desfășurarea a șapte avioane NATO și a 830 de membri ai echipajului din 13 țări pentru a patrula spațiul aerian al SUA. O a doua misiune după 11 septembrie a implicat patrule navale și de supraveghere în Marea Mediterană.

Mai exact, există două posibile portițe de scăpare mai înainte ca NATO să se confrunte direct cu armata Rusiei.

În primul rând, este posibil ca membrii NATO să nu ajungă la un consens cu privire la un răspuns militar direct la un atac rus. „Nu există niciun fel de răspuns automat, în nicio circumstanță”, spune Michael O’Hanlon, membru senior la Brookings Institution.

Chiar și un atac militar convențional al Rusiei s-ar putea să nu fie considerat de o intensitate sau o durată suficientă pentru a declanșa articolul 5; atacul ar putea fi considerat ca fiind accidental.

„Dacă atacul este accidental, cum ar fi o rachetă rătăcită care aterizează peste granița Poloniei, membrii NATO ar trebui să se întâlnească și să decidă dacă a fost într-adevăr o greșeală”, a spus Cross. „Nimeni nu vrea să intre într-un război mai mare doar din cauza unei erori umane, așa că deliberarea în cadrul NATO este importantă.”

Într-un caz, în anii 1970, NATO a evitat să invoce articolul 5 când doi dintre membrii săi – Grecia și Turcia – au purtat război unul împotriva celuilalt pentru controlul Ciprului.

În al doilea rând, chiar dacă membrii NATO ajung la un consens și invocă articolul 5, fiecare membru poate decide individual cu ce ar dori să contribuie, militar sau în alt mod.

Conținutul articolului 5 „este, de fapt, un fel de autorizație pentru ca alianța să decidă cum să acționeze, colectiv ori individual”, spune Charles Kupchan, membru senior la Consiliul pentru Relații Externe și profesor la Universitatea Georgetown.

Chiar și după 11 septembrie, „nu toți membrii NATO au intrat în război în Afganistan și nu toți cei care au participat au făcut-o în mod egal”, spune Simon Miles, profesor asistent la Sanford School of Public Policy a Universității Duke.

Într-adevăr, articolul 5 este conceput pentru a oferi membrilor NATO o varietate de răspunsuri posibile, mai degrabă decât un mandat inflexibil.

„Dacă NATO invocă articolul 5, înseamnă asta că al treilea război mondial începe a doua zi? Nu, spuse Kupchan. „Răspunsul NATO ar ține cont, probabil, de riscul unei escalade ulterioare. De fapt, răspunsul ar putea fi mai degrabă economic decât militar.”