Ministrul Muncii: măsuri pentru firmele româneşti afectate de sancţiunile împotriva Rusiei
© Photo : Guvernul RomânieiMarius Budăi
© Photo : Guvernul României
Abonare
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că firmele româneşti afectate de sancţiunile împotriva Rusiei ar putea beneficia de măsuri de sprijin. Care ar putea fi acestea.
BUCUREŞTI, 13 mart – Sputnik. Potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, companiile româneşti care au avut relaţii comerciale cu Federaţia Rusă şi sunt afectate de sancţiunile internaţionale împotriva acesteia ar putea beneficia de măsuri de sprijin, precum şomajul tehnic.
Ministerul lucrează deja la un proiect de act normativ pentru susţinerea acestor companii.
„Cei care, de exemplu, lucrează şi au contracte pe orizontală şi vor fi nevoiţi ca, pentru o anumită perioadă, să îşi închidă producţia, ar putea primi şomaj tehnic. Trebuie să luăm măsuri pentru oamenii aceia, să îi încurajăm pe investitori să nu facă concedieri, doar să intrăm într-un şomaj tehnic, cum a fost cu pandemia, dar nu în aceleaşi condiţii. Mi-aş dori să fie plata direct către angajaţi”, a declarat Budăi, citat de Agerpres.
Acesta a mai spus că actul normativ va fi finalizat cel mai devreme săptămâna viitoare. De asemenea, ministrul a precizat că nu are „informaţii reale” cu privire la numărul de firme afectate.