Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Fost deputat AUR: ”Refugiaţii sunt peste români în propria ţară!”

© Photo : Facebook / Mihai LascaDeputatul AUR, Mihai Lasca
Deputatul AUR, Mihai Lasca - Sputnik Moldova-România, 1920, 04.03.2022
Abonare
Deputatul Mihai-Ioan Lasca, fost membru AUR, arată că românii au ajuns mai prejos decât refugiații în propria lor țară.
BUCUREȘTI, 4 mar – Sputnik. Deputatul Mihai-Ioan Lasca, care a intrat în Parlament pe listele AUR, arată într-un comunicat de presă că ”de la începutul înşelătoriei Covid românii au fost terorizaţi şi hărţuiţi sistematic de Guvernul unui preşedinte slugarnic care face prezenţa imediat la chemările stăpânilor din UE”.
Astfel, arată deputatul, în ”pLandemie” românilor li s-a interzis să iasă din case, li s-a impus să poarte botniţă pe faţă şi au fost hărţuiţi să se injecteze cu un ser experimental a cărui valabilitate s-a prelungit din pix. Șoferii profesionişti au fost hăituiţi prin vămi de DSP şi carantinaţi, iar foarte mulţi români care s-au întors acasă de sărbători au fost şi carantinaţi şi amendaţi pe motiv că au uitat să completeze nişte formulare aberante de intrare în propria ţară. În continuare copiii sunt sufocaţi în şcoli cu cârpe pe faţă afectându-le grav dezvoltarea psiho-emoţională, transmite deputatul printr-un comunicat de presă.
El subliniază că în tot acest scenariu mizerabil din România actuală, vedem cum ”războiul din Ucraina” alungă brusc orice temere legată de ”mortalul” covid pentru refugiaţi, dar nu şi pentru români.
Restaurant - Sputnik Moldova-România, 1920, 04.03.2022
Internaţional
Restaurante rusești au primit amenințări în Franța
”Dintr-o dată, măsurile impuse după bunul plac al lui Arafat, cel mai mare duşman al Constituţiei României, nu mai sunt aşa de importante în lupta imaginară cu un virus care i-a afectat mental, iremediabil aş spune, doar pe cei fricoşi. Aceştia au acceptat să nu mai trăiască liber de teama de a nu muri! Existenţa fără libertate este sclavie”, se arată în comunicatul citat.
El arată că în România, a fi refugiat te scuteşte de tirania covidului, nu trebuie să stai în carantină, nu trebuie să fi vaccinat, nu trebuie să completezi niciun formular la intrarea în ţară, nu trebuie să prezinţi acte de identitate la vamă şi nu eşti amendat abuziv de vreun poliţist slugarnic că nu porţi botniţă pe faţă.
”Prin aceste aspecte nu se confirmă decât ceea ce am spus încă de la începutul ”pLandemiei”: că înşelătoria covid are scopul doar de a sclavagiza oamenii! Iar pentru că înşelătoria nu a reuşit globaliştii apelează la un alt plan, dar identic ca şi metodă: adică inducerea fricii în continuare în rândul oamenilor”, mai transmite deputatul.
Lasca mai spune că este de neacceptat ca românii să fie trataţi de autorităţi sub nivelul unui refugiat asiatic, deoarece în jur de 90% dintre ei sunt asiatici şi nu ucrainieni.
”Ce se ascunde în spatele acestor valuri de imigranţi care se pretind a fi refugiaţi? Nimeni nu îşi doreşte să fie refugiat, dar este absurd ca problemele românilor să fie ignorate de peste 30 de ani. Au murit români arşi de vii în spitalele din România, dar Guvernul nu a declarat ”război” corupţilor şi incompetenţilor din sistemul medical. Nu s-au găsit bani pentru spitale, dar acum s-au găsit bani pentru ajutoare în Ucraina în valoare de 3 milioane de euro conform presei scrise. Nu sunt împotriva refugiaţilor ucrainieni, însă prezenţa în număr foarte mare a imigranţilor asiatici sub pretextul războiului este îngrijorătoare”, mai transmite deputatul.
Deputatul întreabă, de aceea: dacă în ”pLandemie” am fost minţiţi că o să scăpăm dacă ne vaccinăm, oare acum ni se va spune că o să scăpăm dacă luptăm?
”Marea întrebare este: Împotriva cui să luptăm? Firesc ar fi să luptăm împotriva trădătorilor României!”, și-a încheiat comunicatul deputatul Lasca Mihai-Ioan.
Fluxul de știri
0