Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Republica Moldova a instituit STARE DE URGENȚĂ în toată țara

© Sputnik / Mihai CarausПравительство РМ
Правительство РМ - Sputnik Moldova-România, 1920, 24.02.2022
Abonare
Parlamentul de la Chișinău a votat hotărârea privind instituirea stării de urgență în contextul situației din Ucraina.
CHIȘINĂU, 24 feb - Sputnik. Parlamentul Republicii Moldova a aprobat joi seara solicitarea Guvernului de a fi declarată stare de urgență pentru 60 de zile în contextul situației din Ucraina. Premierul moldovean Natalia Gavrilița a cerut instituirea stării de urgență de la tribuna centrală din Parlament. Hotărârea a fost susținută de 88 de deputați din 101.
”Guvernul Republicii Moldova va face uz de măsurile din stare de urgență numai în caz de strictă necesitate. Instituțiile statului activează în regim normal. Fac apel la calm. Niciodată frica nu a fost un sfetnic bun”, a declarat Natalia Gavrilița.
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a declarat că va susține propunerea de instituire a Stării de urgență pentru 60 de zile, a anunțat deputatul socialist Vlad Batrîncea înainte de a începe procedura de vot.
”Nu este moment pentru declarații mari, tari și patetice. Este moment să face un apel solidar la calm și rațiune. Panica este un pericol și trebuie să facem ca să dispară. Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor este dispus să acorde ajutor. Suntem gata să susținem orice inițiativa a Guvernului pentru a susține cetățenii”, a declarat deputatul Vlad Batrîncea.
Și Igor Grosu, președintele Parlamentului, a venit cu un mesaj înainte de procedura de vot.
”Trebuie să acționă repede, solidar. În momentele acestea trebuie să ne gândim la oameni. Numai prin compasiune și ajutor o să demonstrăm că suntem alături de ei” a declarat președintele Parlamentului.
Cabinetul de miniștri a aprobat cu câteva ore în urmă în cadrul ședinței de Guvern Hotărârea cu privire la declararea stării de urgență pentru 60 de zile în contextul situației din Ucraina.
Haos la Aeroportul Internațional Chișinău: Spațiul aerian al Moldovei a fost închis - Sputnik Moldova-România, 1920, 24.02.2022
Video
Haos la Aeroportul Internațional Chișinău: Spațiul aerian al Moldovei a fost închis
Precizăm că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat în această dimineață Consiliului Suprem de Securitate în legătură cu situația din Ucraina. După ședință, șeful statului a făcut declarații de presă unde a anunțat că Guvernul urmează să solicite astăzi Parlamentului instituirea stării de urgență.
Ulterior, Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că a instituit cod galben de alertă teroristă în Republica Moldova.
Între timp, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță crearea unei celule de criză în contextul situației din Ucraina. Totodată, la ora 12:00, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis până la data de 4 martie, iar companiile aeriene au anunțat despre anularea tuturor zborurile dinspre și spre Moldova.
Amintim că președintele rus Vladimir Putin a anunțat în discursul adresat cetățenilor ruși, joi dimineață, că a decis asupra unei operațiuni militare speciale în Donbas. Șeful statului rus a menționat că planurile Rusiei nu includ ocuparea Ucrainei, dar Moscova va depune eforturi pentru demilitarizarea acesteia.
здание Министерства иностранных дел (МИД) - Sputnik Moldova-România, 1920, 24.02.2022
Rusia
MAE rus: Nu este începutul războiului, este o încercare de a preveni un război global
Fluxul de știri
0