Ministrul rus de Externe: Rusia va fi mereu pregătită pentru dialog
18:55 24.02.2022 (actualizat: 19:03 24.02.2022)
© POOLВстреча глав МИД России и Молдовы Сергея Лаврова и Нику Попеску
© POOL
Abonare
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat joi, în timpul discuțiilor cu omologul său pakistanez, că speră că există șansa revenirii la dreptul internațional și la obligațiile internaționale.
BUCUREŞTI, 24 feb – Sputnik. „Din păcate, prietenii noștri occidentali încalcă legea internațională, încercând să o distrugă și să promoveze ceea ce ei numesc "ordinea bazată pe domnia legii"”, a spus Lavrov într-o declarație postată pe site-ul Ministerului rus de Externe.
„După cum probabil ați auzit, președintele rus Vladimir Putin a emis în această dimineață o declarație detaliată cu privire la acțiunile NATO și a explicat că NATO nu se mai limitează la teritoriile statelor membre și intenționează să aibă teritorii suplimentare. Ei sunt responsabili pentru securitatea mondială. Modul în care promovează așa-numitele strategii Indo-Pacific este cu siguranță dovada că au "apetit" pentru întreaga planetă”, a spus ministrul, citat de Sputnik.
Lavrov a adăugat că „au avut loc discuții tensionate și detaliate cu colegii noștri americani, cu alți membri NATO. Sperăm că există încă șansa revenirii la dreptul internațional și la obligațiile internaționale”, a subliniat diplomatul rus.
„Întrucât aplicăm măsurile anunțate de președinte pentru a garanta securitatea țării și a poporului rus, cu siguranță vom fi mereu pregătiți pentru un dialog pentru a reveni la justiție și la principiile Cartei Națiunilor Unite”, a mai spus ministrul.
Vladimir Putin a autorizat, joi dimineață, o operațiune specială, după ce RPD și LPR au cerut Moscovei asistență militară pentru a se apăra de agresiunea ucraineană. Preşedintele rus a spus că operațiunea are un caracter preventiv și că Moscova intenționează doar să protejeze populația celor două republici și nu să ocupe Ucraina.
Ministerul rus al Apărării a declarat că armele de precizie folosite neutralizează infrastructura militară ucraineană, inclusiv baze aeriene și apărarea aeriană, menționând, de asemenea, că orașele ucrainene nu sunt vizate și că numai structurile militare sunt neutralizate.