Se va rupe sau nu AUR?

Partidul surpriză al acestui ciclu electoral a fost AUR, care a intrat în Parlament când nimeni nu se aștepta și apoi a ajuns chiar principalul partid de opoziție. Însă cu doi ani înainte de alegeri, atmosfera din partid pare tot mai frământată de conflicte interne.

BUCUREȘTI, 22 feb -Sputnik. Explicația este simplă: succesul a venit prea repede și nemeritat. AUR nu este un partid doctrinar. De asemenea AUR nu are nici un program și o echipă de guvernare care să îi transforme în alternativă pragmatică la partidele mainstream.

În sfârșit, AUR nu are nici lideri bine conturați. Partidul s-a lansat în politică cu o conducere bicefală, ceea ce a dus inevitabil și omenesc la concurența dintre cei doi lideri.

Pluripartidismul românesc este o iluzie

Pur și simplu AUR a intrat în Parlament și apoi a câștigat bătăliile sondajele pre-electorale pentru că partidele mainstream au ”evoluat” spre a deveni aceeași opțiune, dar cu nume diferit.

PSD, PNL, USR și UDMR nu sunt partide substanțial diferite ideologic. Toate aceste partide sunt de acord că România trebuie să își cedeze suveranitatea către UE și NATO. Toate aceste partide cred că Uniunea Europeană și NATO au prioritate față de interesele României.

Toate aceste partide consideră parteneriatul strategic cu SUA și aducerea de trupe străine pe teritoriul național ca fiind opțiunea firească pentru România. Toate aceste partide consideră că există o prioritate pentru corporațiile multinaționale și bănci atunci când vine vorba de România.
Toate aceste partide sunt de acord cu ideologia progresistă și o promovează.

Desigur, există diferențe de ritm între aceste partide. Unele consideră că drumul României spre progresismul ideologic trebuie să fie alert (USR). Altele consideră că el trebuie să fie mai lent, ca să țină pasul și electoratul mai conservator (PSD). Însă nu există nicio deosebire ideologică reală între partidele care controlează bună parte din electorat și se alternează la guvernare.

PSD, în perioada Dragnea, a încercat să se constituie într-o alternativă reală la oferta politică mainstream, dar din motive diverse, a eșuat.

AUR ca alternativă percepută

AUR a apărut ca o alternativă la această imagine uniformă ideologic, în ciuda atmosferei electorale mereu încinse. Electoratul care se prinde că, în ciuda scandalurilor politice, între PSD, PNL și USR singura diferență ține de ritm, nu de ideologie, dorește alternativa. Iar AUR a apărut ca o astfel de alternativă.

Însă e o diferență între aparență și realitate. AUR nu a transmis până acum niciun mesaj clarificator din punct de vedere ideologic și politic. Pur și simplu AUR a descoperit, ridicat pe valul puterii, că este o oaste de strânsură, din punct de vedere ideologic și că nu toți trag în aceeași direcție.

Un timp, AUR a jucat o carte facilă și corectă politic: a unui naționalism lozincard, cu teme inspirate din anii 90. Un anticomunism telenovelistic, unionism de ”pod de flori”, maghiarofobie motivată de frica că ungurii vor ”fura” Ardealul” și o rusofobie bazată pe teza că ”rușii sunt comuniști”, teme deja folosite, au fost preluate, cu un damf de tămâie pravoslavnică, de către AUR.

Soluția a fost pe termen scurt una inteligentă. Astfel AUR nu a speriat polii de putere din România. În definitiv, stabilindu-și o agendă pios pășunistă, AUR nu atingea nicio problemă reală a României și nu afecta ordinea deja stabilită aici.

De asemenea, partidul putea rămâne o oaste de strânsură în care de la nostalgici legionari, ceaușiști, foști peremiști, peuneriști, dar și ”golani” din Piața Universității, creștini sau yoghini, se puteau regăsi fără mari tensiuni între ei.

Presiunea timpului și timpurilor

Dar pe termen lung, AUR a căzut într-o capcană de comunicare. Devenit un partid mare, AUR a trebuit să se explice. Și să suporte consecințe.

Maghiarofobia de tip peremist promovată de AUR i-a exclus din orice parteneriat cu unul din principalii lideri ai taberei suveraniste din Europa, Viktor Orban. Rusofobia mascată unionist, i-a pus în offside cu tabăra suveranistă rusofilă.

Euro-optimismul celor din AUR, care au dorit să fie bine primiți și la Bruxelles, a intrat în coliziune cu euroscepticismul unei bune părți a taberei suveraniste din România.

În sfârșit, chestiunea legionară i-a pus în situația dificilă în care liderii AUR încearcă să împace și ”capra” antilegionară, și ”varza” legionaroidă din propriul electorat. Nu mai vorbim aici că cel puțin doi lideri importanți ai partidului își maschează cu dificultate simpatiile explicit pro-legionare.

Pandemia de covid a fost o dublă binecuvântare pentru AUR. Partidul a putut să direcționeze energiile oamenilor săi pe o temă neutră ideologic, a luptei pentru drepturi și libertăți. Iar prioritatea subiectelor legate de pandemie a ținut departe pe lideri de subiectele cu adevărat fierbinți.

Dar iată că pandemia nici nu a trecut bine și subiecte grave și mari obligă la clarificări și poziționări. Iar AUR nu mai poate amâna inevitabilul.
De aceea tensiunile din partid, nu se vor calma ci vor continua să crească, căci pe zi ce trece oamenii din partid, lideri, membri sau simpli simpatizanți, vor descoperi că ceea ce îi desparte e mai consistent decât ceea ce îi unea.