SUA împing spre război Ucraina

Termenul “război straniu” (tot acolo “război amuzant” sau, cum am spun noi astăzi „război fals”) era folosit de obicei pentru a deschie acțiunile militare leneșe ale trupelor franceze și nemțești de-a lungul liniei Maginot în 1939-1940.

Dar pentru a deschie ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, în mod sigur nu este un termen indicat. Este un termen mult prea moale. Acolo este în plin desfășurare “un război total straniu”.

A început, așa cum este primit la partenerii noștri occidentali, cu o fugă feerică. Primii au fugit din Ucraina instructorii militari americani. După aceștia s-a întins coloana tristă a britanicilor eroici. În presa occidentală chestiunea aceasta este prezentată ca bătălia de la Dunkerque în miniatură. (Nu o să credeți, dar în Marea Britanie fuga rușinoasă a britanicilor din fața lui Hitler la Dunkerque este considerată cel mai important eveniment al celui de-Al Doilea Război Mondial – nici vorbă de Stalingrad).

Un lucru nu este clar: de cine fug militarii occidentali? De cine își salvează trupa ministrul Apărării al SUA, Mark Milley și ministerul Apărării al Marii Britanii, Ben Wallace? De horilca ucrainenilor, de Oxanele cu ochii negri sau de barurile striptease din Kiev?

Un răspuns la această întrebare a încercat să-l dea chiar Ben Wallace. Imediat ce a decolat cu familia plecând la odihnă, el a fost nevoit să-și întrerupă vacanța și să revină urgent la Londra. Acesta este un mare progres pentru elita britanică. În luna august a anului trecut, ministrul britanic de Externe de la acea vreme, Dominic Raab, a ales să nu-și întrerupă vacanța de lux din Creta pentru un asemenea fleac precum fuga NATO din Afganistan. Mass-media britanice îi reproșează acest lucru până acum.

Păi iată, abia revenit în Londra, Ben Wallace a oferit un mare interviu ziarului Sunday Times. În acest interviu el a afirmat că simte în atmosferă mirosul Munchen-ului (whiffof Munich in the air). Nu știu de ce el a decis să le amintească compatrioților de această pagină rușinoasă din istoria Angliei. Să te înțelegi cu Hitler și să-i cedezi Cehoslovacia a fost rău cu adevărat. Nu trebuiau să facă asta.

Probabil Ben Wallace a vrut să sugereze că astăzi Rusia vrea să-și asume rolul Germaniei naziste, iar Britania se comportă chipurile mult prea pasiv – să aducă la page “agresorul”. Însă problema constă în faptul că toată lumea vede că Rusia nu a atacat și nu a invadat nicio țară. Asta cum vine?

Și iată că Ben Wallace scoate din pantalonii largi argumentul preferat al partenerilor noștri britanici. Da-da, ați ghicit. Aceasta este preferata noastră highly likely. “Foarte probabil”, “cum ar fi”, “poate da, poate nu”.

Highly likely, în opinia lui Ben Wallace înseamnă: Rusia va invada Ucraina.

Cum vine asta căci acesta nu este un jurnalist sau un expert cu epoleți, este chiar ministerul Apărării. Astfel de oameni vorbesc rar, dar spun lucruri valabile. Iar iată că aici este un fel de vorbă goală la nivelul blondei din anecdotă: “Cinzeci la cinzeci. Sau mă voi întâlni cu dinozaurul, sau nu mă voi întâlni”. Highly likely, mă voi întâlni.

Toate elitele britanice și americane reanimate au continuat pe aceeași linie. Secretarul de stat al SUA a dispus evacuarea ambasadorilor americani din Kiev. Același lucru l-a făcut și Britania. Unii dintre vasali au recomandat evacuarea cetățenilor lor. Bahamas, în special, este sunt foarte îngrijorate de soarta cetățenilor ei în Ucraina. Și într-adevăr, cum rezistă ei acolo, în frig?

De obicei astfel de lucruri sunt făcute în ajun de război. Dar războiul se lasă așteptat. La război nu s-au prezentat niciunul dintre cei doi protivnici anunțați – se pare că acesta este un caz unic în istoria lumii.

Este clar cum se raportează rușii la această isterie informațională a Occidentului. Dar ce cred la acest capitol ucrainenii? Sigur, unele publicații progresiste au editat instrucțiunea privind împachetarea geamantanului de urgență. Dar bineînțeles că acesta a fost o chestiune formală care nu a influențat în niciun fel imaginația ucrainenilor simpli.

Să traversăm străzile Kievului cu jurnaliștii de la The Guardian. În mod sigur, aceștia nu pot fi bănuiți că ar fi făcut propagandă rusească. În reportajul său de duminică Sean Walker menționează cu mirare că atmosfera din seara zilei de vineri din Kiev este cât se poate de veselă, iar orășenii califică ideea intervenției Rusiei în Ucraina drept “stranie și neverosimilă”.

Sean Walker descrie cu mare mirare distracțiile antrenante ale oamenilor din Kiev. El spune că kievenii intenționează să se salveze de bombardamente în barurile locale de striptease – probabil că așa au glumit fetele din străzile Kievului, iar jurnalistul The Guardian a luat afirmația pe bune, crezându-le. Este vizibil că jurnalistului britanic îi place mult în Ucraina și el în mod hotărât că nu are de gând să se evacueze.

Dar până poporul simplu se veselește, conducerea țării se înfioară de-a dreptul. Într-un anumit moment, președintelui Zelenski i-au cedat nervii în așa măsură încât acesta s-a adresat jurnaliștilor străini cu rugămintea ca aceștia să-i prezinte lui “dovezi de 100 de procente ale invaziei rusești pe… 15 sau 16…, fiți drăguți”.

Până în acest moment, lui nimeni nu i-a răspuns. Nici jurnaliștii, nici proprietarii mass-media străine, nici Biden, nici Johnson. Nici chiar cei de la CIA nu au sunat, deși ar fi putut. Iată așa îl chinuiește această incertitudine pe președintele Ucrainei: el deja luptă sau încă nu? Sau cine luptă cu el? el își înșală electoratul sau el este înșelat de partenerii mai mari? Și cu ce, Doamne Dumnezeului, se va încheia toate acestea?

Îmi amintesc, în fruntea mândrei Georgiei se afla cândva Mihail Saakașvili. Odată lui tot i-a trecut prin cap să lupte cu Rusia. Acum el stă în pușcărie și cântă cântece georgiene triste. “Lecția țarului”, în accepția modernă.

Partenerii americani ai lui Zelenski pot fi înțeleși, apropo. Lor nu le ardea de Zelenski. În week-end ei au luptat în sudoarea frunții pentru Ucraina democratică. Nu mai târziu de sâmbătă, un submarin al Forțelor Maritime ale SUA a intrat cu acest scop în apele teritoriale ale Rusiei în zonele insulele Kurile. Căpitanul, probabil, s-a abătut nițel de la curs. “Ucraina”, „Kurile” – sună atât de asemănător, să-ți ieși din minți cu aceste toponime rusești.

Dar iată că fregata rusească “Mareșalul Șapoșnikov”, folosind mijloace speciale, a alungat submarinul american. Trebuie să sperăm că pe viitor el nu se va mai rătăci în stepele Ucrainei. Chiar așa, din Kurile să mergi acolo nu e chiar așa de departe. Mai întâi, prin Canalul Panama în Atlantic, după care înainte și la stânga, la dreapta, iar acolo deja și Ucraina e chiar alături, să nu vă rătăciți.

Vineri, până când jurnalistul britanic aduna informații pentru materialul său în barurile de striptease din Kiev, politologul american David Hendrickson a publicat versiunea sa a răspunsului la întrebarea „de ce este Washingtonul își iese din minți atât de tare din cauza Ucrainei”.

Expertul a atras atenția asupra faptului că Zelenski se încumetă uneori să dea replici care contrazic direct scenariul Washingtonului. El citează un material de analiză a CNN, care manifestă o atitudine suficient de critică față de președintele ucrainean, dar îl citează și pe reprezentantul Casei Albe, care a preferat să rămână anonim.

“Noi suntem cel mai important aliat al lui, iar el ne scuipă-n față și se ocupă cu… sabotaj direct”, a declarat, fără prea mult respect față de liderul Ucrainei independente, reprezentantul Washingtonului.

Potrivit lui David Hendrickson, regimul american “și-a ieșit din minți” din cauza gazoductului Nord Stream 2. Ca să-l oprească, Washingtonul este gata să recurgă la provocări radicale. Acesta este o taină mare pe care deja o știu toți. Noi am scris detailat despre asta înaintea expertului american.

Matele pericol constă în faptul că chestiunea ar putea să nu se epuizeze cu evacuarea falsă isteria informațională. Americanii, în tandem cu britanicii, declanșează absolut conștient un conflict militar, care în câteva zile sau ore poate deveni război mondial.

Și iată ceea ce cu adevărat este de neînțeles: de ce milioane de ucraineni trebui să participe la această grozăvie? Uneori populația acestei sărmane țări amintește de omul care a venit la cazinou, s-a apropiat de tejghea, a pus banii, a pierdut, încă o dată a pus banii. El să fi plecat, să păstreze ce i-a mai rămas. Dar el nu poate face asta. El pune bani din nou și din nou și din nu și din nou pierde.

Este timpul ca ucrainenii să recunoască că în 2014 ei au jucat prost. Nu trebuiau să parieze pe Bruxelles și Washington, a fost o mișcare proastă. Dar ei mai au șansa să renunțe, să se ridice de la tejghea. Până nu au pierdut la zaruri viața, ceea ce le-a mai rămas.