Conversație telefonică între Putin și Johnson: Ce s-a discutat
07:30 03.02.2022 (actualizat: 08:51 03.02.2022)
© Sputnik / Алексей Дружинин / Accesați arhiva multimediaПрезидент РФ В. Путин провел телефонный разговор с главами ДНР А. Захарченко и ЛНР И. Плотницким
© Sputnik / Алексей Дружинин
/ Abonare
Președintele Rusiei și prim-ministrul Marii Britanii au avut o convorbire telefonică, în cadrul căreia au făcut un schimb de opinii cu privire la problema garanțiilor de securitate și la situația din jurul Ucrainei.
CHIȘINĂU, 3 feb - Sputnik. În cadrul unei discuții telefonice, miercuri, președintele Rusiei, Vladimir Putin, și premierul Marii Britanii, Boris Johnson, au făcut un schimb de opinii în detaliu în contextul crizei din Ucraina și al garanțiilor de securitate solicitate de ruși, a informat serviciul de presă al Kremlinului.
„A avut loc un schimb de opinii destul de detaliat în contextul crizei din interiorul Ucrainei și al situației privind acordarea de garanții pe termen lung stabilite din punct de vedere legal pentru securitatea Federației Ruse”, se arată în comunicatul de presă.
Vladimir Putin a remarcat că NATO nu este pregătită să răspundă în mod adecvat „preocupărilor rezonabile ale Rusiei”.
„S-a remarcat lipsa de voință a NATO de a răspunde în mod adecvat preocupărilor întemeiate ale Rusiei, ascunzându-se în același timp în spatele referințelor la așa-numita politică de „uși deschise” a Alianței, care contrazice principiul fundamental al indivizibilității securității”, se arată în comunicatul Kremlinului.
În plus, se relatează că liderul rus, în timpul convorbirii telefonice cu premierul britanic, i-a atras atenția asupra sabotajului cronic la care recurge Kievul a acordurilor de la Minsk.
"Președintele Rusiei a expus abordările fundamentale ale acestor probleme. În special, a fost atrasă atenția asupra sabotajului cronic al Kievului a acordurilor de la Minsk", se arată în mesaj.
Convorbirea telefonică dintre Vladimir Putin și Boris Johnson trebuia să aibă loc luni, 31 ianuarie, dar partea britanică a cerut să fie amânată - motivul a fost publicarea în Marea Britanie a unui raport despre întrunirile nocturne care au avut loc la reședința guvernului pe Downing Street în timpul restricțiilor.