Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

România în linie dreaptă pentru aderarea la OCDE

© AFP 2024 / ERIC PIERMONTOECD
OECD - Sputnik Moldova-România, 1920, 26.01.2022
Abonare
Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România. Din partea românească, premierul Ciucă a condus ședința Comitetului Interministerial OCDE, pentru impulsionarea procedurilor de aderare.
BUCUREȘTI, 26 ian -Sputnik. În opinia premierului Ciucă, ”după aderarea la NATO și UE, deschiderea perspectivelor de aderare la OCDE este șansa unei noi etape de reforme în favoarea cetățeanului și alinierea societății noastre la modelul democrațiilor consolidate”, conform comunicatului de presă al guvernului.
Consiliul Interministerial a validat asumarea atașamentului României la principiile, valorile și standardele organizației, astfel cum sunt întărite și dezvoltate în cele două documente recent adoptate de OCDE, în cadrul reuniunii Consiliului OCDE de la nivel ministerial (Paris, octombrie 2021) – “DECLARAȚIA PRIVIND VIZIUNEA OCDE” și “DECLARAȚIA MINISTERIALĂ A CONSILIULUI DIN 2021”.
Valorile și principiile din aceste ultime două documente relevante se referă la importanța coordonării eforturilor la nivel internațional, de către toate statele membre OCDE în domeniile considerate esențiale:
Redresarea post-pandemie prin abordarea tuturor politicilor prin reafirmarea angajamentului față de democrație, statul de drept, drepturile omului, egalitatea de gen, principiile economiei de piață deschise;
Promovarea unor direcții de acțiune eficiente în domeniile schimbărilor climatice, transformării digitale, a unui sistem comercial multilateral bazat pe reguli clare, a pieței globale a forței de muncă, impozitarea economiei digitale;
Formularea unor politici și standarde mai bune care să asigure revenirea rezilientă, verde și durabilă după pandemie.
Cu alte cuvinte, 50% economie, 50% ideologie. Aderarea OCDE, pe lângă eventuale oportunități economice, va însemna mai multă ideologie gender și mai multă ideologie ”green”.
În lunile următoare, România va începe activitățile aferente aderării la Codurile de liberalizare. De asemenea, România și-a exprimat deja intenția de a adera la Convenția OCDE Anti-Mită. Toate aceste angajamente se transpun în reforme relevante pentru modernizarea economiei țării noastre.
Fluxul de știri
0