Kaliningradul, un pumnal în coastele NATO: cum poate fi „neutralizat”?

Planurile agresive ale SUA și NATO în Europa de Est se lovesc de zidul impracticabil al capacităților de apărare rusești.

Washingtonul și Bruxellesul sunt depășiți de realitatea curentă. Politica Occidentului în raport cu Federația Rusă conduce la un adevărat suicid geopolitic al “partenerilor”.

În locul planului constructiv și structurat, propus de Moscova, de consolidare a securității globale în baza principiilor de egalitate a părților, americanii și partenerii lor europeni elaborează variante rupte de realitate de suprimare militară a Rusiei pe un front larg, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. De parcă o ipotetică înfrângere a Rusiei într-un război n-ar presupune și o distrugere în mod automat a Statelor Unite și a altor țări NATO.

Voi reaminti parametrii ale inevitabilului – punctul 17 al Fundamentelor Politicii de Stat (strategiei) a descurajării nucleare: “Rusia își rezervă dreptul de a utiliza arma nucleară în replică la utilizarea împotriva ei și (sau) a aliaților ei a armelor nucleare și altor arme de distrugere în masă, precum și în cazul unei agresiuni asupra Rusiei cu utilizarea armelor convenționale, atunci când este pusă în pericol însăși existența statului. Decizia cu privire la utilizarea armelor nucleare este luată de președintele Federației Ruse”. Deloc “democratic”, în schimb, operativ și eficient.

Aparent, în situația unei distrugeri garantate în orice război cu Rusia, strategii și politicienii occidentali ar trebui să facă un pas în urmă, în arealul sigur al NATO de până la 1997, ocupându-se de căutarea unor soluții pașnice. Cu toate acestea, ceva îi împiedică să reacționeze adecvat.

După ce au primit un șut din partea talibanilor în august 2021, SUA încearcă să se “revanșeze” în Europa de Est, își mobilizează forțele și mijloacele sateliților și limitrofilor pentru un război cu Rusia – o putere nucleară și avansată tehnologic.

Analiștii americani generează în planurile de “neutralizare” a Kaliningradului cu ajutorul trupelor Lituaniei și Poloniei. Varșovia și Vilniusul nu sunt gata să lupte și să moară eroic pentru interesele Washingtonului. Preferă să ajute doar cu declarații războinice și cu arme ușoare de producție americană pe “frontul ucrainean”, fără a intra într-o confruntare militară directă cu Moscova și Minsk.

La rândul său, slabul regim de la Kiev speră să atragă în războiul cu Rusia pe americani și vest-europeni. Un astfel de circ este periculos și poate provoca milioane de victime în America de Nord și Europa.

“Oportunități nemaivăzute”

În Lituania, învecinată cu regiunea Kaliningrad, pe 19-21 ianuarie a activat un grup de experți străini ai NATO. Partenerii mai mari au apreciat progresele în domeniul sistemului de apărare națională și a subliniat importanța majorării cheltuielilor Lituaniei în sfera militară până la nivelul de “peste 2 la sută din PIB”.

Ministrul Apărării, Arvydas Anusauskas, a rezumat: “Lituania și-a consolidat semnificativ forțele armate... Militarii noștri corespund standardelor înalte ale NATO. Achizițiile de arme moderne ne-au oferit oportunități nemaivăzute”.

În realitate, Lituania doar își continuă extinderea și dezvoltarea poligoanelor de instrucție, pentru asigurarea celor mai bune condiții trupelor aliate (străine). “Oportunitățile nemaivăzute” ale forțelor armate fără niciun tanc, o navă cu rachete sau un avion de vânătoare – e o exagerare vădită. În clasamentul mondial al puterii militare Lituania ocupă locul 85 din 140. Pe flancul estic al NATO, forțele armate naționale (16 mii militari) sunt incapabile să îndeplinească de unele singure sarcini de luptă serioase.

Lituania este incapabilă tehnologic să atace regiunea Kaliningrad cu astfel de forte, chiar și cu sprijinul trupelor poloneze. Orice tentative va fi curmată de Rusia în primele ore, infrastructura militară a statului agresor va fi distrusă metodic din aer, similar scenariului “georgian” din anul 2008. Nimeni nu-i va putea ajuta.

Unitățile britanice și franceze din Estonia se află la o distanță scurtă de Sankt Petersburg, însă în situația unui conflict armat unitățile avansate ale trupelor străine vor fugi primele (vezi bătălia de la Dunkerque).

Kaliningradul este asemenea unui pumnal, înfipt în coastele NATO. Aici a fost creată un sistem de apărare antiaeriană, este dislocată Flota de la Marea Baltică (nave cu rachetă și submarine, aviația navală și un regiment de tancuri), brigăzi puternice de rachetă, regimente de aviație de asalt, un corp de armată.

Statele Unite și aliații lor nu vor fi în stare să schimbe raportul de forțe în regiunea Baltică printr-o eventuală desfășurare a sistemelor Patriot, tancurile M1 Abrams și avioanele „invizibile” F-35 (aceste arme nu și-au demonstrat niciodată eficiența în condiții de luptă). Berlin, Stockholm și Helsinki înțeleg prea bine acest lucru: nemții nu se grăbesc la un război cu Rusia și nu sunt dispuși să ofere arme Ucrainei, suedezii și finlandezii nu intenționează să adere la NATO (chiar dacă americanii îi invită insistent în această capcană).

Războinică verbal, Varșovia ezită, odată ce “tot țărmul Rusiei este protejat sigur de brigăzile de rachetă”, iar navele rusești de asalt și avioanele vor distruge operative (și cu o precizie înaltă) orice inamic în Europa.

În regiunea baltică NATO va putea doar să simuleze o activitate militară, fără a risca să se confrunte cu niște consecințe grave (exerciții, patrulări), însă și acest “dans cu săbii” devine un tabu. În pofida unei panici artificiale în ceea ce privește “invazia rusească”, Pentagonul nu a primit niciun fel de “solicitări concrete” din partea aliaților pentru sporirea prezenței militare a SUA în Europa.

Rusia va constrânge “partenerii” la pace

Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat pe 21 ianuarie că trupele străine ale NATO sunt obligate să se retragă din Bulgaria și România. Acest semnal clar (algoritmul de securitate) în măsură deplină se referă și la statele Baltice, și la celelalte nouă state, acceptate în alianță după 1996 (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Albania, Croația, Muntenegru, Macedonia de Nord).

Remarcăm, Rusia nu pretinde la suveranitate, la teritoriul țărilor din spațiul post-sovietic, fiind îngrijorată doar în legătură cu securitatea egală, indivizibilă pentru toți (inclusiv SUA). Și atunci când Der Spiegel anunță despre probabilitatea aplicării de către Rusia a unor lovituri de-a lungul frontului NATO, trebuie să înțelegem: o astfel de reacție ar putea fi doar un răspuns la o agresiune directă sau de tip hibrid a SUA și alianței.

Potențialul tehnologic și nivelul capacității de luptă a Forțelor Armate ale Rusiei permite aplicarea unor lovituri și asupra frontului și în adâncime. Spre exemplu, Flota Navala și Forțele Aerospațiale ale Rusiei se pregătesc de lansări a rachetelor și a bombelor în preajma Marii Britanii și Irlandei – manevrele vor avea loc la începutul lui februarie, la 240 de kilometri Sud-Vest de țărmul comitatului Cork. Pe acest fundal ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, l-a invitat pe omologul său britanic Ben Wallace pentru discutarea problemelor actuale în domeniul securității.

Rusia a anunțat desfășurarea în ianuarie-februarie a unor exerciții de amploare în Oceanul Planetar, cu participarea tuturor flotelor – peste 140 de nave militare și submarine. Nu se știe de câte posibilități de convingere diplomatică dispune Rusia și de constrângere militară a „partenerilor” la pace, însă Kremlinul nu obișnuiește să arunce vorbe în vânt.

Proiectul acordului de pace în condiții rusești reprezintă o necesitate conștientizată și un mijloc tehnologic de a atinge scopurile propuse, în pofida opoziției SUA și NATO.

Multiplele mișcări ale Rusiei face mai eficient sprijinul din partea aliaților. Așa, în ajunul exercițiilor comune “Union Resolve 2022”, Belarus găzduiește pe teritoriul său un număr semnificativ de trupe și arme rusești – săptămâna trecut au sosit 33 de eșaloane.

Minskul devine „cel de-al doilea pumnal” în inima NATO – în Belarus sosesc diviziile S-400 Triumf și Panțîr-S, Iskander-M, 12 avioane Su-35S.

Legenda exercițiilor constă în respingerea unei agresiuni externe. Acțiunile practice ale trupelor de pe 10-20 februarie vor cuprinde poligoanele Domanovski, Obuz-Lesnovski, Gojski, Brestski, Osipoviciski și aerodromurile Baranovici, Maciuliși, Lunineț, Lida. E o demonstrare onestă a supremației militare totale pe teatrul de acțiuni militare din Europa din partea Uniunii Statale (Rusia-Belarus – n.n.) monolite în raport cu “echipa” divizată a NATO.

Opțiunile cooperării cu statele aliate în apropierea teritoriului continental al SUA reprezintă un subiect aparte, însă scurgerile de informați despre bazele militare rusești în Venezuela și staționarea submarinelor nucleare ale Flotei Navale ale Rusiei în Cuba nu par accidentale.

În condițiile unei turbulențe globale, americanii încearcă să lungească negocierile pentru securitate de la Viena și să schimbe conținutul ei. Publicația Atlantico vine cu o prognoză tristă: “Occidentul condus de americani… se mișcă inevitabil către un suicid geopolitic. Negarea realităților lui istorice și geografice și disprețul lui pentru interesele altora ar putea să se întoarcă împotriva lui înșiși”. Nu știm ce am mai putea adăuga aici.

Șeful delegației Rusiei la negocierile de la Viena, Constantin Gavrilov, a declarat pe 23 ianuarie că Rusia nu va aștepta la infinit răspunsurile din partea SUA și NATO la propunerile sale pentru securitate, iar dacă Occidentul va ignora cerințele Moscovei, atunci Rusia își va asigura securitatea în Europa prin alte mijloace, urmările cărora “vor simți pe propria piele atât americanii, cât și europenii”.

Mai devreme, viceministrul de Externe al Rusiei, Serghei Reabkov, a subliniat: în cazul în care Moscova va fi dezamăgită de răspunsul Occidentului la garanțiile de securitate, va fi nevoită să recurgă la decizii politice serioase. În cazul dat nu este vorba deloc de niște figuri de stil.