Europa nu se poate decide cum să pedepsească Rusia

Cum intenționează UE să iasă din capcana în care a căzut singură, deși le-a întins-o altora – citiți în materialul editorialistului RIA Novosti.

de Elena Karaeva

S-au înțeles să se înțeleagă cum să pedepsească Rusia – așa am putea defini pe scurt rezultatele întrevederii de ieri a miniștrilor de Externe din statele UE. Pentru că Bruxellesului i se pare că țara noastră “pune la cale planuri militare în privința Ucrainei”.

În ajunul negocierilor a fost subliniat cu insistență că discuția are „un caracter informal”, probabil, inclusiv pentru a se absolvi de orice responsabilități pentru eventualele consecințe. Care ar putea fi dintre cele mai serioase, în primul rând și pentru politicienii europeni, și pentru cetățenii Europei unite.

Dar să le luăm pe rând.

Actuala întrevedere în acest format este a doua din ultimele zece zile. Subiectul ei principal nu se schimbă: UE vrea să sancționeze (în cazul dat fără ghilimele, fără exagerări) Rusia pentru că aceasta propune o conlucrare în privința conturilor noii politici de securitate pe continent. Luând în considerare atât propriile interese, cât și interesele europenilor, care ar putea fi afectați direct, chiar dacă încă nu conștientizează acum.

Uniunea Europeană, nemulțumită de faptul că Rusia a trimis-o (în persoana șefului diplomației europene, Borrell) să stea pe banca de așteptare, în timp ce două supraputeri vor rezolva problemele acumulate, intenționează să-și exprime nemulțumirea față de politica externă a Rusiei, în așa fel încât să nu supere nici Moscova, nici Washingtonul.

Pentru că odată ce vor supăra Moscova, ar putea provoca un nou val de tensiuni în relații, ceea ce se va reflecta în prețurile la resursele energetice (pentru populația Europei, supusă și deja dispusă să accepte orice, în afară de înrăutățirea calității vieții), iar odată ce îi vor înfuria pe americani, ar putea să piardă susținerea elitelor globaliste.

Cum ar intenționa Uniunea Europeană să scape din propria capcană?

E de la sine înțeles că nu există în prezent o soluție care ar conveni tuturor.

Iată de ce, atunci când SUA vorbesc despre “sancțiunile” UE față de Rusia, de pe celălalt mal al Oceanului Atlantic nu răsună un ecou, ci o cacofonie.

Noua Europă, cea de Est, mai puțin bogată, obișnuită să trăiască din contul subvențiilor UE, care comercializează astăzi exclusive rusofobie, cere “sancțiuni dure” împotriva Rusiei. Politicienii de acolo cred că partenerii lor mai mari – nu mai este vorba deja de Bruxelles, ci de Washington, le vor compensa pierderile economice ipotetice, chiar și cu anumite procente în plus.

Europa de Vest, în numele căreia acum vorbesc două țări – Germania și Franța, susțin în vorbe partenerii mai mici din coaliție, dar se abțin de la declarații categorice.

Președintele francez și cancelarul german evită cuvintele dure și intonații aspre, pentru că executivul german știe prea bine că în depozitele europene a rămas mai puțin de jumătate din cantitățile necesare de gaz, în plină iarnă, iar în Franța prețul la benzină a depășit limita de un euro și jumătate pentru un litru și Palatul Elysees urmărește cu îngrijorare această creștere.

La cei opt ani de la impunerea sancțiunilor antirusești (sectoriale și generale), pentru faptul că Rusia a protejat locuitorii Crimeii de vărsări de sânge și și-a exprimat susținerea pentru rușii din Donbas, UE, se pare, au început să-și dea seama că restricțiile nu au reușit să influențeze structura și evoluția economiei rusești, lovind prin ricoșeu economia europeană. Oricât ar încerca să demonstreze contrariul cei care au adoptat și prelungit aceste sancțiuni.

Rezultatele, dacă analizăm statistica oficială, nu oferă nicio posibilitate pentru o dublă interpretare (chiar dacă luăm în calcul și pandemia).

Iar acestea sunt următoarele: creșterea costului vieții pe tot teritoriul Europei unite, inflația galopantă (fără precedent din momentul adoptării euro, adică în ultimele două decenii) și explozia prețurilor la resursele energetice.

Nu mai contează că în ultimii ani s-a schimbat conducerea Comisiei Europene, iar în Parlamentul European se află acum alți deputați – vectorul încetinirii activității economice, despre care, de altfel, politicienii ruși încercau fără succes să avertizeze UE atunci, în 2014, acum nu mai poate fi trecut cu vederea.

Și nici nu poate fi ignorat, chiar dacă Washingtonul îi invită să participe la jocurile antirusești.

Isteria, atât a politicienilor ucraineni cât și a celor europeni care compătimesc Ucraina, la cea mai mică deviere de la linia rusofobă, demonstrează indirect că acțiunile dure în raport cu Rusia au încetat să mai fie o pârghie universală.

Kievul, revoltat periodic ba în legătură cu poziția Berlinului, ba cu declarațiile Parisului, care joacă cu cărțile marcate oferite de partenerii americani, încetează să mai fie convingător în ochii celor pentru care și-ar dori să pară un partener serios în relațiile internaționale.

Oricât ar încerca.

Parisul și Berlinul, păstrând doar o aparentă îngrijorare, preferă astăzi niște declarații atente, înțelegând prea bine că în cazul unei încurcături provocate de Ucraina, cea mai mare parte a responsabilității va cădea anume pe umerii lor, la fel cum vor fi nevoiți și să plătească pentru ambițiile geopolitice ale Washingtonului, dar, ceea ce este nu mai puțin important, și cetățenii celor două țări.

Implicarea neașteptată a Marii Britanii în situația geopolitică europeană (anunțul senzațional despre planurile Moscovei de a instaura la Kiev “un lider prorus”) – cu grația unui elefant într-un magazin de porțelanuri, are șanse mici să fie percepută cu înțelegere pe continentul european.

Britanicii, care nu au reușit să divorțeze de UE fără scandal, astăzi încearcă să joace rolul de partener al Ucrainei, uitând că Berlinul și Parisul, dar și, apropo, Roma și Viena, se află geografic și financiar mai aproape de Londra decât Kievul.

Iar acest pas, firește, nu poate să nu irite partenerii europeni ai premierului Regatului Unit.

De-a lungul mai multor ani după cel De-Al Doilea Război Mondial, dacă în Europa apăreau cei care ardeau de dorința să provoace un carnagiu, aceștia o provocau departe de frontierele europene – în Africa sau Asia.

Însă cu fiecare deceniu granița războiului și păcii s-a apropiat de Europa, ca și urmările conflictului alimentat din prostie sau din lăcomie.

Lecțiile Iugoslaviei, când Europa unită s-a confruntat în premieră cu refugiați și cu traficul de arme pe continent, nu au fost însușite.

Acum riscul unui conflict, în special odată cu livrarea armelor letale Kievului, dar și odată cu sosirea instructorilor militari americani, va crește de câteva ori.

Însă cei aflați în ședințe interminabile la Bruxelles preferă să nu observe acest pericol, prefăcându-se că este gata să sancționeze Rusia “pentru un comportament agresiv”.

Situația creată amintește de cea din anii 30 ai secolului trecut, când sancțiunile economice au fost impuse împotriva URSS, în timp ce adevărata amenințare pentru Europa venea din partea Germaniei naziste.

Din păcate, lecțiile acelei epoci și acelei istorii au fost date uitării, dacă este să judecăm după ce se întâmplă astăzi.

Iată de ce ar fi util să mai amintim odată ce se poate întâmpla atunci când greșesc în privința adevăratelor intenții ale agresorului adevărat, nu a celui inventat.