Senatoarea Șoșoacă a trecut de la rezistența națională la rezistența mondială
12:50 16.01.2022 (actualizat: 14:28 16.01.2022)
© Inquam Photos / GEORGE CALINDiana Șoșoacă
© Inquam Photos / GEORGE CALIN
Abonare
Senatoarea Diana Șoșoacă a intervenit prin video la un protest desfășurat în Italia de Organizația Mondială pentru Viață și le-a transmis italienilor că nu sunt singuri și că rezistența națională devine rezistență mondială
BUCUREȘTI, 16 ian - Sputnik. Mesaj emoționant transmis de senatoarea Diana Șoșoacă în limba italiană la un protest al Organizației Mondiale pentru Viață, unde ea este secretar general al Organizației Mondiale pentru Viață în România și reprezentanta parlamentarilor membri ai organizației în Europa.
Mesajul senatoarei a fost primit cu aplauze de zecile de mii de italieni prezenți la protest.
”Dragii noștri frați italieni, nu sunteți singuri! În această dictatură medicală, instaurată la nivel mondial, în care Italia este pentru oculta mondială un stat experimental al implementării sclaviei, nu vă lăsăm să luptați singuri! Și voi i-ați ajutat pe frații voștri români când le-a fost mai greu și i-ați primit între voi, pentru a avea un trăi mai bun!”, le-a transmis senatoarea protestarilor.
Șoșoacă le-a spus italienilor, de asemenea, că în România a declanșat REZISTENȚA NAȚIONALĂ și se luptă pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale!
”În România suntem peste 70% nevaccinați și suntem singura țară din Europa în scenariu verde! Totul este o mascaradă! Toate datele sunt falsificate de către autorități! Oamenii bolnavi sunt omorâți în spitale de protocoale covid experimentale care ucid! Se ucide cu premeditare! Totul are o limita! Vaccinarea nu este o soluție, mai ales cea experimentală, cum este vaccinul anticovid!”, a spus Șoșoacă în aplauzele italienilor prezenți la protest.
Senatoarea a adăugat că există medicamente și tratamente care sunt ascunse bolnavilor, ”pentru că ocultă mondială trebuie să impună vaccinarea obligatorie, să ne facă sclavi și să ne constrânge la acte medicale, că unica modalitate de a ne trăi viață”. Ea a adăugat că Dumnezeu ne-a dat un sistem imunitar excelent, creându-ne după chipul și asemănarea lui.
”Dumnezeu nu este vaccinat și nici nu se va vaccina!”, a spus senatoarea Șoșoacă în aplauzele italienilor.
Totul până la copii
Senatoarea a mai spus în discursul ei că totul are o limita și că limita sunt copiii noștri!
”Nu vom permite nimănui să se atingă de copiii noștri, pentru că ei ne sunt trimiși de Dumnezeu și avem obligația să îi apărăm cu prețul vieții noastre!”, a spus răspicat senatoarea Șoșoacă.
Ea a anunțat cu această ocazie că, împreună cu Angelo Giorgianni și Organizația Mondială pentru Viață, declanșează și în Italia REZISTENȚA NAȚIONALĂ și o extinde la REZISTENȚA MONDIALĂ!
”Ieșiți și luptați pentru apărarea suveranității țărilor noastre, ale popoarelor noastre, pentru apărarea vieților copiilor noștri, pentru noi toți pentru drepturile și libertățile noastre acaparate de ei, pentru reinstaurarea normalității în lume!”, a mai spus senatoarea în discursul ei primit cu entuziasm de protestatarii italieni.
Cuvântarea senatoarei poate fi urmărită pe filmarea de la proteste de la ora 1.52.26: