Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Piperea explică specula la energie care îi falimentează pe români și indică vinovații

© Inquam Photos / Octav GaneaAvocatul Gheorghe Piperea
Avocatul Gheorghe Piperea - Sputnik Moldova-România, 1920, 14.01.2022
Abonare
Avocatul Gheorghe Piperea a arătat cum funcționează piața speculei la prețul energiei și de unde provin scumpirile cu care se confruntă românii
BUCUREȘTI, 14 ian - Sputnik. În România, energia se vinde, de regulă, prin contracte bilaterale, explictă avocatul Gheorghe Piperea într-o postare pe facebook. Aceste contracte bilaterale sunt pe termene medii sau lungi, cu prețuri ponderate de perioadele de fluctuații ale consumului și de stocurile de echilibru.
Însă, o bună parte din energie se vinde pe OPCOM, care este un fel de bursă, explică avocatul. Pe această platformă, la care au acces traderii și brokerii, se practică și prețuri spot, adică prețuri la zi, pentru cantități necesare de energie, pe care cei interesați nu le-au putut obține din contracte bilaterale - zona aceasta de tranzacționare se numește, în mod insolit, piața zilei următoare (PZU).
Aceste prețuri, arată Piperea, sunt adaptate la conjuncturi, fiind principalul izvor de câștig pentru speculanți. El arată că PZU este lipsită de orice mecanisme de stabilizare, de orice tampoane sau bariere care să calmeze „raliul” prețurilor.
La Bursa de Valori București, dă Piperea un exemplu, atunci când cursul acțiunilor crește/scade cu 15% într-o zi, tranzacțiile se suspendă, până când variația de preț revine sub plafon. OPCOM nu este prevăzută cu astfel de mecanisme, funcționând ca și piața crypto-monedelor, care fluctuează la infinit. Nenorocirea este că prețul energiei se raportează la PZU, iar nu la contractele bilaterale sau la contractele de echilibrare a pieței, arată avocatul.

Cine sunt vinovații

”Foarte probabil, de aici vine explozia prețurilor, iar vina aparține guvernelor care s-au succedat la putere din 2018 până în prezent (cu un plus de imputabilitate pentru Orban și Cîțu, care au eliminat plafonarea prețului la gaze și au făcut din „liberalizare”, adică, din libertatea discreționară a monopoliștilor și a speculanților de pe piață de a stabili ce prețuri vor, un slogan electoral, cu care au câștigat enorm de multe voturi ale unor naivi)”, indică Piperea cauzele scumpirilor.
Piperea mai subliniază că ANRE, Consiliul Concurenței și Guvernul ar fi putut interveni, dar nu au făcut-o, motiv pentru care toți șefii și responsabilii ar trebui demiși instant, căci ceea ce se întâmplă e chestiune de siguranță națională.
”Povestea cu plandemia este pistol cu apă în raport de ceea ce zace în interiorul acestei crize energetice”, arată Piperea gravitatea situației.
Fluxul de știri
0