Aliații NATO stau umăr la umăr împotriva „expansiunii geopolitice a Rusiei”

Negocierile ruso-americane care au început astăzi la Geneva au fost precedate de „consultări cu aliații NATO”. Washingtonul intenționează să dea tonul discuției în această manieră – „noi suntem mulți, iar voi sunteți singuri”.

Elena Karaeva, editorialist

Încercare de a prezenta drept ceva nou o chestiune veche dar demult uitată nu poate decât să stârnească amuzamentul Rusiei, la fel ca nivelul dezbaterilor dintre miniștrii de externe ai țărilor Alianței Nord-Atlantice, care de asemenea nu a surprins Moscova.

Membrii NATO au reușit să repete mantrele străvechi despre „comportamentul agresiv al Rusiei”, „manierele imperiale” și „intențiile de a trăi conform acordurilor de la Ialta”.

Pentru că tocmai în ​​timpul conferinței de la Ialta s-a decis și s-a convenit că Ucraina, ca republică a URSS, va primi un loc în ONU (Stalin a insistat asupra acestui lucru, explicând atât lui Churchill, cât și lui Roosevelt, că Ucraina a contribuit la eliberarea de Hitlerism, fapt care este greu de supraestimat).

Rezultatele conferinței de la Ialta, care sunt negate astăzi, au avut impact nu numai asupra diplomației, ci și asupra economiei și politicii.

Indiferent dacă acest lucru le place sau nu oficialilor NATO, lumea a trăit relativ în siguranță timp de mai multe decenii.

Crizele care s-au declanșat au fost soluționate și chiar dacă confruntarea ideologică dintre cele două sisteme și două viziuni asupra lumii era în plină desfășurare, aceasta nu s-a transformat într-un conflict militar deschis, mai ales în Europa.

Totul s-a schimbat în momentul în care de la marile tribune s-a anunțat că Ialta este „moartă” și că, de acum înainte, în locul rezultatelor consemnate în documentele semnate în Crimeea, se va aplica „o nouă gândire”.

Conform acestei paradigme geopolitice, nu mai există adversari, Rusia este gata să-i îmbrățișeze pe toți cei care o considerau dușmanul lor.

De altfel, și foștii inamici erau gata să accepte Rusia. Cu o singură condiție: țara trebuia să renunțe la propria politică externă, la suveranitatea puternică a statului și la protejarea intereselor sale, așa cum se obișnuia atunci să se spună, „pe arena internațională”.

Și atâta timp cât (din diverse motive) acest status quo a persistat, partenerii noștri occidentali nu au fost îngrijorați de așa ceva și, de îndată ce Moscova a încercat să pareze, au decis imediat să o stopeze.

La câteva luni după marșul parașutiștilor ruși pe aeroportul din Pristina, decizia politică de a descurajare Rusia a căpătat o formă legală - Alianța Nord-Atlantică a decis să introducă etapa candidării în NATO.

Candidarea permitea și permite intrarea în alianța militar-politică fără a fi membru formal.

Cum este posibil așa ceva?

Iată așa.

NATO ajută la crearea și finanțarea programelor naționale de apărare care asigură atât formarea personalului militar, cât și furnizarea de echipamente militare. Aceste programe permit, de asemenea, prezența instructorilor și observatorilor militari în rândurile forțelor armate ale unei anumite țări. În plus, astfel de programe permit uneori accesul la o parte din informațiile primite de alianță, iar utilizarea acestor informații, într-un cuvânt, poate satisface aproape orice capriciu militar al unei țări membre din bugetul NATO.

De îndată ce se deschide calea candidării, așteptați-vă la un val de agresivitate. Locuitorii din Țhinvali au fost primii care au simțit acest lucru: Georgia a devenit candidat pentru aderarea la NATO în aprilie 2008, iar exact patru luni mai târziu, după ce a decis să-și demonstreze forța militară, a atacat trupele ruse de menținere a păcii care staționau în Osetia de Sud.

Și aceasta este încă o variantă inofensivă. Pentru a se extinde în Balcani, care prin tradiție au fost întotdeauna aproape de Rusia, NATO a trebuit să distrugă Iugoslavia. Așa încât să primească treptat în calitate de membri aproape toate republicile care făceau parte din ea. Și chiar și obiecțiile Greciei față de aderarea Macedoniei de Nord au fost dezavuate - această parte a fostei Iugoslavii a fost de acord să-și schimbe numele istoric, adăugându-i adjectivul „de Nord”.

Când au hotărât sfideze literalmente acordurile de la Ialta, partenerii occidentali nu s-au așteptat ca această primă mișcare să ducă la o avalanșă de decizii eronate. În primul rând, ei nu și-au dat seama cât de puternică este memoria în Rusia, nu au ținut cont că ea ține minte cine a atacat-o, deși asta s-a întâmplat cu mult timp în urmă. În al doilea rând, NATO a calculat greșit măsura în care Rusia poate „ceda” în fața amenințărilor directe la adresa securității și a existenței sale.

Rusia nu este de acord ca timpul de zbor către capitala sa să fie redus de câteva ori. Ea nu este pregătită și nu va fi niciodată pregătită să i se vorbească pe un ton de ultimatum și chiar să i se pună pistolul la tâmplă.

Toate aceste încercări de amenințare au primit răspunsuri complet exhaustive și absolut transparente. Pe un ton calm.

Cât despre isteria din mass-media europeană și americană despre „acumularea de trupe la granița cu Ucraina”, putem spune că chiar și o verificare părtinitoare ne-ar permite să afirmăm că este o dezinformare pură. E ca și cum ai suspecta Statele Unite că atacă Mexicul, în cazul în care ai găsi cazărmi militare la aproximativ o mie de kilometri de granițele sud-americane.

După ce au petrecut câteva ore împreună, aproape treizeci de miniștri de externe ai țărilor alianței l-au ascultat pe șeful diplomației americane Blinken, care le-a vorbit despre „expansiunea geopolitică a Rusiei”. Când au trecut la dezbateri, ei au explicat ascultători cum se vede „amenințarea rusă” de la Paris, care la un moment dat a fost salvat de armata rusă, și de la Berlin, care a fost eliberat tot de soldații ruși.

Europenii care, spre deosebire de Rusia, suferă de o memorie foarte scurtă, au repetat un vechi set de clișee propagandistice, vorbind inclusiv despre „urma rusească când a venit vorba de alegeri”. S-ar părea că e greu de înțeles unde este legătura, dar pentru ca povestea de groază să fie și mai „teribilă”, se potrivește și asta.

O astfel de retorică are de fapt un rezultat aproape egal cu zero, deoarece europenii de rând sănătoși au vorbit și vorbesc despre Rusia cu multă căldură și simpatie.

Ei, nu noi, au fost cei care au menționat în mod constant „noua gândire”, de la tribune, dar și în culise, convingând în același timp fostele țări ale blocului sovietic să se alăture alianței. Ei, nu noi, au fost cei care militează constant pentru „valorile umane universale”, dar urmăresc tacit execuțiile și moartea civililor - atât în ​​Balcani, cât și în spațiul post-sovietic. Și tot ei, nu noi, ciripind despre „parteneriatul între egali”, au atras pe orbita lor aventurierii agresivi, forțându-i să atace și să omoare.

Ei, nu noi, sunt cei care, înainte de începerea negocierilor, organizează campanii de propagandă în presă pentru a umili și insulta din nou Rusia.

Așa cum și-au uitat propria istorie, cei care acum fac parte din Alianța Nord-Atlantică au uitat că nu americanii, și cu siguranță nu europenii, ci anume Rusia i-a salvat deja și în secolul 21 - în conformitate cu o nouă gândire reală de la noile amenințări reale.

Punând umerii solidar și întinzând o mână de ajutor acolo unde s-a pomenit Europa și unde a tras după ea și alte țări.