Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Filmul care arată „alianța malefică între stat și corporații deținute de proști pandemici”

© Facebook / Gheorghe PipereaGheorghe Piperea
Gheorghe Piperea - Sputnik Moldova-România, 1920, 27.12.2021
Abonare
Avocatul Gheorghe Piperea spune că filmul ”Don’t Look Up” de pe Netflix este un adevărat manifest contra plutocrației actuale, compusă din politicieni și tehnocrați aflați în slujba liderilor neo-feudali ai economiei globale
BUCUREȘTI, 27 dec - Sputnik. Gheorghe Piperea spune într-o postare pe facebook că surpriza Crăciunului a fost filmul de pe Netflix, intitulat Don’t Look Up - „nu privi în sus”.
© Photo : NetflixDon’t Look Up
Don’t Look Up - Sputnik Moldova-România, 1920, 27.12.2021
Don’t Look Up. Foto de arhivă
”Nu știu dacă scenariștii, regizorii și producătorii au avut această intenție, dar filmul este un adevărat manifest contra plutocrației actuale, compusă din politicieni și tehnocrați aflați în slujba liderilor neo-feudali ai economiei globale și auto-exonerată de toate responsabilitățile juridice, morale și politice pentru consecințele negative ale acțiunilor sale”, spune Piperea.

Prostocrația dezvăluită

El spune că filmul este o satiră neagră care pune reflectorul pe acest establishment intangibil, protejat de mass-media, de paginile de socializare și de structurile secrete și constrângătoare ale statului profund, și care se dovedește a fi, de fapt, o prostocrație.
”Este un instrument facil al capitalismului dominator de supraveghere, care a devenit colectorul și depozitarul tuturor resurselor Terrei. Acest capitalism feudal este, de fapt, adevărata cometă apocaliptică distrugătoare a lumii noastre”, mai spune avocatul.
El arată că distrugerea pe care o pregătește nu e nici măcar o demolare în vederea unui mai bune reconstrucții, ci o aneantizare, o extincție a speciilor, totul fiind făcut din lăcomie și din prostie sinistră, crede Piperea.
Avocatul Gheorghe Piperea - Sputnik Moldova-România, 1920, 20.12.2021
Societate
Piperea: ”curând, vom putea dispărea ca specie”
Este foarte probabil că actorii, celebri propagandiști hollywoodieni anti-trumpiști și ipocrit - ecologiști, a fost și încă sunt convinși că satira este contra fostei administrații americane și că acea cometă este încălzirea climatică, mai crede Piperea.
El explică însă că în realitate filmul este despre actuala stare de lucruri, despre plandemie, despre prostire în masa (regres cognitiv) sub acoperirea divertismentului și a „infotimentului”, despre risipirea atenției și a energiilor pe nimicuri, despre cenzură și despre rejectarea științei oneste, neafectate de conflicte de interese, în favoarea unor „autorități științifice” plătite masiv sau șantajate de liderii neo-feduali ai economiei, fuhrerii corporațiilor din big tech, pharma și finance.

Cele trei elemente esențiale ale filmului

Piperea identifică trei elemente esențiale în film. Mai întâi, titlul și sugestia subliminală implicată: nu te uita sus, deci nu privi cerul, crede în ceea ce îți spunem noi, și nu cerceta. Nu e ceea ce vezi, e ceea ce crezi, iar ceea ce trebuie să crezi, îți spunem noi - tu nu trebuie să gândești, nu trebuie să empatizezi, nu trebuie să socializezi, trebuie doar să consumi, descrie el sensul titlului.
În al doilea rând, arată Piperea, filmul arată rolul de vătaf șantajabil și cam limitat intelectual al președintelui SUA: reacția urgentă la apocalipsă este amânată cu 3-4 săptămâni, pentru a se trece cu bine de alegeri. De asemenea, observă avocatul, președintele în funcție este mult mai interesat să acopere niște dezvăluiri despre trecutul său nu prea curat, iar publicul este mult mai interesat să afle detalii relative la divorțul/împăcarea celor două vedete pop în vogă.
În schimb, apocalipsa este luată în derâdere, iar oamenii de știință, ironizați și bagatelizați cu replici „inteligente” și ușurele (chestia cu acuza de lipsă a „pregătirii mediatice” este reală, chit că e pusă acolo la mișto – ”am trăit-o, o trăiesc curent când apar pe la tv”, descrie Piperea situația.
Avocatul Gheorghe Piperea - Sputnik Moldova-România, 1920, 02.12.2021
Societate
Piperea: Problema fundamentală a societății românești de azi este una morală

Corporația decide

Descrierea filmului continuă cu sublinierea momentelor cheie: când este anunțată știrea că există soluții de deviere a cometei, președintele (Meryl Streep) este ales cu 90% din voturi; SUA trimit o armada de bombe nucleare către cometă, numai că, la un moment dat, toate rachetele se întorc din mers - motivul fiind că, între timp, corporația BASH a descoperit că pe cometă există metale rare, care ar putea fi exploatate economic (corporația obținuse, deja, monopolul exploatării acestor metale).
În al treilea rând, mai spune Piperea, la finalul filmului apare racheta salvatoare, care conține 1500 de bogați, grași și bătrâni, plus câțiva tineri, de prăsilă, asolizând pe o planetă aflată la o distanță care necesită o călătorie de 27 de mii de ani.
”Filmul este sumbru și șocant. Arată cauza pentru care o să ne ducem cu toții pe copcă: alianța malefică între stat și corporațiile deținute de proștii pandemici care au preluat atât de facil și atât de ferm controlul resurselor umanității, golind atât de multă lume de suflet, pentru a umple atât de mulți captivi cu ei înșiși, recte, cu demenții mesianici și cu fuhrerii digitali”, spune Piperea.
Finalul apocaliptic al filmului arată, potrivit lui Piperea, ce anume înseamnă să lași lumea în astfel de mâini - proști, demenți, impostori, staruri ale bășcăliei și ale drogurilor „recreative”.
Fluxul de știri
0