DNA plânge după gloria sa de altădată. Nu și societatea

Pe 9 decembrie, ONU a stabilit o zi dedicată luptei anticorupție. În România, această luptă anticorupție, ideologizată, transformată în armă politică, a lăsat încă răni adânci.

BUCUREȘTI, 9 dec – Sputnik. Mesajul postat de Biroul de informare și relații publice al DNA cu prilejul zilei internaționale anticorupție are un titlu pompos și într-o neplăcută limbă de lemn: ”DNA a fost și va rămâne o instituție cheie pentru evoluția democratică a societății românești”.

Complexul super-eroului justițiar

Întregul comunicat este redactat ca o ”plângere” pentru faptul că lupta anticorupție nu mai este considerată o ”prioritate națională” și că DNA nu mai are acces la puterea și resursele pe care le avea în momentul său de glorie, ca instituție de poliție politică.

O formulare din comunicat atrage în mod particular atenția:

”Este inadmisibil ca eforturile de combatere a acestui fenomen (corupția, n.n.) să se lovească de obstacole legislative, administrative sau de lipsa resurselor necesare.”

Cu alte cuvinte, lupta anticorupție dusă de DNA ar trebui să nu aibă parte de niciun obstacol. Nici măcar de unul legislativ. DNA trebuie să fie deasupra legii și, ideal, cu acces nelimitat la resurse.

Acesta este un soi de complex al super-eroului, în care justiția, așa cum este înțeleasă de către cel ce se consideră justițiar, este mai presus de lege, mai presus de regulile (e drept, nu tot timpul corecte) ale contractului social. Or justiția nu este atât despre dreptate cât este despre pacea socială. Știm lucrul acesta de la Socrate încoace.

Procurorii să ocupe justiția iar justiția să oprească democrația

Esența democrației nu stă doar în voința schimbătoare a poporului ci și în separarea și echilibrul dintre puterile în stat. Or aici au fost, cel puțin în România, mari probleme și abuzuri girate și promovate chiar de DNA.

Principala problemă este confuzia toxică dintre justiție, puterea judecătorească, și Parchete. Integrarea procurorilor ca parte a Justiției, transformarea oricărei apărări și oricărui denunț al abuzurilor procurorilor în ”atac la justiție”, a fost marele dezastru pentru statul de drept și democrația din România.

Apoi, mentalitate observată și în paragraful citat mai sus din comunicatul DNA, separarea puterilor în stat și echilibrul dintre ele nu puteau viza ideea de ”justiție” unde fuseseră inserați și procurorii.

Pur și simplu DNA și-ar fi dorit să și legifereze, sau măcar să nu fie deranjat de legislație, a visat la momentul în care politicieni vor putea fi ridicați, ideal cu cătușe, pentru ”suspiciuni rezonabile”, din Parlament, din guvern, de peste tot, în timp ce o simplă critică a presei sau legiferare a Parlamentului care să limiteze puterea procurorilor să fie denunțate de corul ambasadorilor euro-atlantici ca ”atac la justiție”.

DNA, dacă dorește un viitor, trebuie să se dezică de trecut

Titlul comunicatului DNA nu este credibil nu doar din pricina limbii de lemn și al conținutului acestui comunicat.

Istoria DNA este, încă de la începuturile sale, o istorie de poliție politică, în care instituția fie a vegetat, pentru că acesta era interesul politic, fie a fost deosebit de activă în lichidarea opoziției politice și a centrilor de putere din România.

Abuzurile DNA au devenit, în timp, cunoscute cu ajutorul presei. Iar valul de achitări precum și revoltele colegilor din justiție (a se vedea raportul Inspecției judiciare cu privire la activitatea DNA între 2014-2018) spun multe despre profesionalismul acestei instituții.

O succesiune de decizii ale Curții Constituționale a României a limitat abuzurile DNA și a pus capăt concubinajului periculos pentru democrație și statul de drept dintre departamentul anticorupție și serviciile secrete.

În sfârșit, consecințele politice ale ”luptei anticorupție” care au dus la înlocuirea ”vechii” clase politice, cu toate păcatele sale, cu o nouă clasă politică, incompetentă administrativ, aservită aproape exclusiv unor interese străine de cele ale României, incapabilă să ofere o bună guvernare, au dus la depășirea speranței românilor în idealul ”luptei anticorupție”.

De aceea, viitorul DNA ca instituție de încredere în societatea românească nu poate fi decât unul singur: dezicerea de trecut, de practicile sale abuzive și ieșirea din complexul bolnăvicios al super-eroului.

Și, desigur, eliberarea procurorilor DNA de ”prieteniile” autoritare ale unor ambasade...