EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Europa va încerca să supraviețuiască la iarnă fără curent electric

© Sputnik / Miroslav RotariМолдавская ГРЭС
Молдавская ГРЭС  - Sputnik Moldova-România, 1920, 25.11.2021
Abonare
În Europa se discută în cel mai serios mod despre eventualele deconectări de energie electrice la iarnă, în cazul în care aceasta va fi una geroasă.
Valeri Mihailov
În special, cu o astfel de declarație a venit directorului unei din cele mai mari companii multinaționale, specializată în transportul de minerale și produse petroliere, Jeremy Weir:
“Vă spun sincer că astăzi avem un deficit de gaz. Nu facem rezerve pentru perioada de iarnă. Iată de ce avem temeri reale că în cazul unei ierni aspre, în Europa ar putea avea loc deconectări periodice de la energie electrică”.
Desigur, actuala generație de europeni nu cunoaște ce înseamnă la nivel teoretic deconectările de curent electric. Și, pe de altă parte, e uimitor cât de repede Uniunea Europeană, destul de prosperă, dar birocratizată la maximum, a ajuns la astfel de perspective. Pe de altă parte, prin acțiunile sale stângace pe piața de energie, birocrații europeni au făcut totul pentru apropierea de un astfel de scenariu. În acest fel ei au demonstrat odată în plus că birocrația europeană poate fi extrem de eficientă. Pe de altă parte, efectul reducerii utilizării cărbunelui, iar în unele țări și a energiei nucleare, nu presupunea nicidecum deconectările de energie.
Президент РФ В. Путин принял участие в саммите Группы двадцати - Sputnik Moldova-România, 1920, 30.10.2021
Rusia
Putin la G20 a comentat criza de pe piața energetică
Toți s-au obișnuit cu discuțiile despre posibile deconectări în Ucraina. Recent, apropo, despre acest pericol a vorbit primarul Odesei Truhanov, după declarațiile făcute mai devreme de primarul de Kiev, Kliciko. Da, ultima data acestea au avut loc în Ucraina destul de recent – în iarna 2014-2015.
În septembrie a anului curent, China s-a confruntat cu deconectări periodice ale curentului, țară care și-a redus brusc producția de cărbune în cadrul realizării ideologiei de tranziție la energie verde. E adevărat că tovarășii chinezi și-au sporit rapid extracția, dar și importul, reușind să facă față problemei la mijlocul lui noiembrie.
Spre noiembrie criza energetică, însoțită de deconectări de energie, a ajuns în Kazahstan și Africa de Sud. E adevărat că motivele erau cu totul diferite. În Kazahstan era vorba de miningul de criptomonede, iar în Africa de Sud – învechirea mijloacelor de producere a energiei și trecerea lor în regim de reparații.
Însă acum cinci ani nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că o astfel de situație s-ar putea întâmpla în Europa.
Așa numitul al treilea pachet energetic al UE, reducerea investițiilor la nivel mondial în lucrările de explorare și extragere a hidrocarburilor în contextul isteriei verzi, iarna aspră de anul trecut și vara călduroasă, însoțită de furturi prelungite în Europa, au creat o nouă realitate a prețurilor la gaz, care nu a mai existat anterior și un deficit de gaze. Precum și o dependență majoră a producției de energie electrică de gaz.
Suspendarea tehnică a certificării Nord Stream 2 de către autoritatea germane de reglementare a readus în acest context prețurile la gaz în Europa la mia de dolari pentru o mie de metri cubi. Salturile extraordinare a prețurilor la gaz în această toamnă au creat probleme pentru participanții la piață, a recunoscut același Weir.
“Drept urmare piața nu a fost capabilă să funcționeze în regim normal”, a declarant el. În ceea ce privește petrolul, deficitul acestuia se menține, iar lipsa unor investiții în noi proiecte presupune că prețul “din trei cifre”, adică de la 100 de dolari pentru un barel, “este destul de probabilă”. Petrolul de marca Brent este tranzacționat cu peste 81 de dolari, chiar dacă la început anului costul acestuia era de aproximativ 50 de dolari. “Rezervele de petrol se reduc. Într-o perioadă scurtă am trecut de la rezerve pentru 15 ani la producția pentru 10 ani”, a spus Weir.
Cu alte cuvinte, nu există niciun fel de perspective îmbucurătoare pentru Europa. Gazul lichefiat este cumpărat preponderant de China și alte state din Asia de Sud-Est, în volume mari și la orice preț. Depozitele europene au un nivel de înmagazinare de până la 73 la sută și în decursul unei luni s-au redus aproximativ cu cinci puncte procentuale. Asta în condițiile în care iarna nici nu a început. Apropo, an trecut rezervele în această perioadă rezervele constituiau 93 la sută.
Официальный представитель министерства иностранных дел России Мария Захарова - Sputnik Moldova-România, 1920, 24.11.2021
Internaţional
Zaharova a acuzat SUA că se amestecă în politicile energetice ale altor țări
Totodată, europenii au început să aibă niște suspiciuni. “Refuzul Gazpromului de a rezerva capacități suplimentare pentru a spori sau pentru a menține la același nivel tranzitul gazului prin Ucraina și Polonia a devenit un motiv de dezbateri despre legătura dintre această situație și tărăgănarea dării în exploatare a Nord Stream 2”. Acest subiect este menționat într-un raport al Agenției UE de cooperare a autorităților de reglementare în domeniul energetic. Adică, nu se vorbește expres că până la darea în exploatare a Nord Stream 2 nu va exista o majorare a livrărilor de gaz, însă fac anumite aluzii în această direcție.
Deconectările periodice, dacă se va ajunge la o astfel de situație, vor contribui în mare măsură la spulberarea mitului despre o Europă prosperă, dar și va pune în discuții eficiența gestionării a acestui teritoriu de către birocrații europeni. Nu există niciun dubiu – în cazul în care acest lucru se va întâmpla - toată forța propagandei europene se va năpusti asupra Rusiei, care va fi acuzată de deconectări de la energie electrică din cauza deficitului de gaz. Cu toate acestea, deconectările și eventualele disensiuni între membrii UE, când fiecare stat va lua decizii în numele intereselor propriilor consumatori (așa cum a fost la începutul pandemiei), vor crea un tablou deloc fericit, care nu va putea fi ascuns de ochiul electoralului nici chiar în spatele unor valuri de acuzații în adresa Moscovei.
În acest context merită de menționată isteria legată de o eventuală confruntare militară între Rusia și Ucraina. Una era dacă povestea ar fi fost exploatată de Washington, însă există și o implicare foarte activă a Franței și Germaniei. Însă principalele țări ale Uniunii Europene ar trebui să se gândească ce se va întâmpla cu Europa și gospodăriile casnice europene în cazul în care Statele Unite vor reuși să incite Ucraina la o agresiune împotriva republicilor autoproclamatei din Donbas, provocând un război de proporții. Problema nu se va rezuma la deconectări periodice – din motive politice (sancțiuni) și/sau tehnice (cum ar fi defecțiunile sistemului ucrainean de transportare a gazului) - în Europa gazul ar putea fi insuficient chiar pentru încălzirea caselor.
Fluxul de știri
0