PSD și USR se bat să intre la guvernare
© Inquam Photos / George CălinDacian Cioloș și Dan Barna
© Inquam Photos / George Călin
Abonare
Cu PNL obligat să dea ministere grele pentru a-și asigura majoritatea în Parlament, atât PSD cât și USR se întrec în cursă care să fie cel mai iute de picior ca să intre la guvernare alături de PNL
BUCUREȘTI, 2 noi – Sputnik. PNL nu are încotro și trebuie să deschidă ușile guvernării, după ce guvernul minoritar a fost un eșec din fașă, iar Nicolae Ciucă și-a depus mandatul de premier desemnat.
Acum însă, atât PSD, cât și USR, au simțit miros de sânge, iar cele două partide au de gând să ceară multul cu totul de la PNL pentru a intra la guvernare.
PSD, de exemplu, se pregătește să ceară chiar și premierul în persoana lui Marcel Ciolacu, după ce Sorin Grindeanu a ocupat deja strategic postul de președinte, interimar deocamdată, al Camerei Deputaților.
PSD vrea partea leului
PSD profită de faptul că deja 15 parlamentari în frunte cu Ludovic Orban au părăsit grupurile PNL de la Cameră și Senat, iar dacă hemoragia continuă, PNL nu va mai putea pretinde nimic. Așa că PSD vrea să le reamintească tuturor faptul că el a cîștigat alegerile și are dreptul la premier.
În discuțiile din PSD Marcel Ciolacu este cel propus pentru funcția de premier, Sorin Grindeanu urmează să se permanentizeze ca președinte al Camerei Deputaților, iar Alexandru Rafila la ministerul Sănătății, iar pe total PSD vrea jumătate din ministere, urmând ca PNL să își împartă jumătatea proprie cu UDMR. O poziție umilitoare pentru PNL care va încuraja exodul parlamentarilor săi spre tabăra Orban.
PSD are cel mai mare număr de mandate în Parlament, 157, și fără PSD e greu să mai fie refăcută o majoritate fără ca PNL să depună armele la picioarele USR, ceea ce liberalii nu pot face pentru că USR va cere justiția care este intangibilă pentru că așa a cerut Klaus Iohannis care se gândește, ca orice politician, la viitorul în care nu va mai avea imunitatea de președinte.
PSD ar mai putea cere în schimb ministerul Finanțelor, Internele, Sănătatea și Munca.
Dacă tot Nicolae Ciucă va fi cea de-a treia nominalizare a președintelui, acesta nu are obligații față de PNL, ci doar față de Klaus Iohannis, așa că este posibil să accepte cererile PSD, mai puțin postul de premier.
Configurația politică în Parlament
PSD - 157 mandate
PNL - 119 mandate (după plecarea deputaților și senatorilor PNL - 15 parlamentari - susținători ai lui Ludovic Orban)
USR - 80 mandate
AUR - 43 mandate
UDMR - 29 mandate
Minoritățile 18 mandate
Neafiliați - 20 mandate
La un calcul simplu, se vede că un Guvern PNL-PSD-UDMR- Minorități ar avea 323 de voturi.
USR pândește de pe margine
Dacian Cioloș este în fața unei opțiuni grele. Pe de o parte, a rămâne în opoziție îl poate ajuta la prezidențiale, dar mulți din partid și-ar dori reîntoarcerea la guvernare. Așa că Dacian Cioloș și-a arătat disponibilitatea de negociere, lăsându-și ușa deschisă de a ataca dur alianța PNL-PSD din postura de opozant, dacă USR este lăsat pe margine.
Așa că Cioloș a transmis rapid PNL că trebuie să decidă cât mai repede cu cine dorește să negocieze o majoritate, delarație făcută unde altundeva decât la RFI, postul de radio susținut de statul francez.
„PNL-ul trebuie să decidă cât mai repede cu cine dorește să negocieze o majoritate, pentru că una e să negociezi o majoritate cu PSD-ul, am văzut care sunt pretențiile PSD-ului, ce așteptări au, ce pretenții au, cu impact bugetar masiv, știm apetitul, între ghilimele, al PSD-ului pentru reforme și pentru modernizarea României și există posibilitatea refacerii coaliției de centru-dreapta, între PNL, USR și UDMR, dar asta presupune să stabilim un program de reforme, să ne înțelegem pe niște măsuri imediate care trebuie luate pentru a scoate țara din criză”, a declarat Cioloș.
Dacian Cioloș a confirmat că poate merge la negocieri cu PNL dacă există o intenție din partea PNL-ului, dar a atacat jocul dublu al PNL:
”Negocieri nu o să începem decât în momentul în care e clar că PNL-ul dorește să refacă coaliția cu USR. Adică să fim într-o situație în care PNL-ul se plimbă de la PSD la USR și apoi din nou la PSD și apoi din nou la USR, nu cred că asta-i modalitatea prin care putem stabili rapid o structură a unui Guvern, cu un program de guvernare”.
Cioloș bănuiește că va rămâne în opoziție, așadar se arată responsabil și reformist, temele cu care va ataca noua alianță PNL-PSD și își va întări platforma prezidențială.