Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Când revin elevii la școală după vacanța de toamnă

© Sputnik / Mihai CarausПервое сентября, русский лицей им. Пушкина в Новых Аненах
Первое сентября, русский лицей им. Пушкина в Новых Аненах  - Sputnik Moldova-România, 1920, 02.11.2021
Abonare
Cum se vor desfășura cursurile școlare după încheierea vacanței de toamnă a elevilor, precizări de la Ministrul Educației.
BUCUREȘTI, 2 nov – Sputnik. Au mai rămas numai câteva zile din vacanța de două săptămâni în care au intrat toți elevii din România, deși, teoretic, de ea ar fi trebuit să beneficieze numai școlarii din ciclul primar și copiii din învățământul preșcolar.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că, în data de 8 noiembrie 2021, școala va începe din nou.
El susține că a considerat necesar să facă o serie de clarificări pentru că sistemul de educație este cel mai mare sistem public în orice stat. ”Este normal, este firesc pentru orice părinte, elev și profesor să știe și să aibă un minim de predictibilitate, atât cât ne poate asigura evoluția epidemiologică”, spune Cîmpeanu.
Demnitarul a subliniat că două săptămâni de vacanță a fost maximum ce poate fi recuperat fără ca elevii să piardă vreo zi de cursuri, fără ca elevii să aibă datele examenelor naționale modificate.
”Drept urmare, în data de 8 noiembrie școala va începe”, a dat asigurări Sorin Cîmpeanu.

Scenariile de funcționare a școlilor din 8 noiembrie 2021

El a subliniat că există un document, o anexă, în care s-au prezentat o serie de măsuri propuse spre adoptare prin ordin comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății.
Sorin Cîmpeanu - Sputnik Moldova-România, 1920, 02.11.2021
Educație
Cîmpeanu, anunț pentru grădinițe: când reiau activitatea în semestrul II
Cîmpeanu a precizat că Ministrul Educației va rămâne consecvent principiului conform căruia școlile trebuie să funcționeze cu prezență fizică, în limita în care condițiile de protecție sanitară pot fi asigurate pentru elevi și profesori.
”Este un principiu de bază. Nu voi abdica de la acest principiu”, a punctat Sorin Cîmpeanu.
Demnitarul a explicat că vineri, 5 noiembrie 2021, după consultări cu autoritățile, se va stabili exact modul în care se vor deschide școlile în data de 8 noiembrie.
”Nu vom ajunge în nici un caz în situația în care, dacă, să spunem în jumătate de țară vom avea o situație cu rata de infectare foarte scăzută, fără cazuri de infectare în școli, să nu poată funcționa cu prezență fizică acele școli. Nu se va ajunge la această situație”, a explicat Cîmpeanu.
Examen - Sputnik Moldova-România, 1920, 02.11.2021
Educație
Vacanța de iarnă a elevilor va fi mai scurtă - anunțul lui Cîmpeanu
Fluxul de știri
0