Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Lista completă a miniștrilor PNL - UDMR propuși în Guvernul Ciucă

© Inquam Photos / George CalinFlorin Cîțu și Nicolae Ciucă
Florin Cîțu și Nicolae Ciucă - Sputnik Moldova-România, 1920, 30.10.2021
Abonare
Astăzi urmează a fi depuse la Parlament lista miniștrilor propuși din partea PNL și UDMR în Guvernul Ciucă și programul de guvernare
Biroul Politic Naţional al Partidului Național Liberal (PNL) se va reuni astăzi în şedinţă în format de videoconferinţă pentru a valida lista miniştrilor liberali şi programul de guvernare al Cabinetului Nicolae Ciucă, care au fost aprobate, vineri, de Biroul Executiv al liberalilor.
După aceasta, întrucât UDMR a decis deja în şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii propunerile în Executivul Ciucă, lista miniștrilor și programul de guvernare a Guvernului Ciucă urmează a fi depuse la Parlament.

Miniştrii propuşi de PNL în Guvernul Ciucă:

Dan Vîlceanu - la Ministerul Finanţelor Publice;
Marcel Boloş - la Ministerul Transporturilor;
Lucian Bode - la Ministerul de Interne;
Alina Gorghiu - la Ministerul Justiţiei;
Bogdan Aurescu - la Ministerul de Externe;
Cătălin Predoiu - la Ministerul Apărării Naţionale;
Virgil Popescu - la Ministerul Energiei;
Florin Roman - la Ministerul Economiei;
Mircea Fechet - la Ministerul Agriculturii;
Robert Sighiartău - la Ministerul Cercetării;
Nelu Tătaru - la Ministerul Sănătăţii;
Raluca Turcan - Ministerul Muncii;
Sorin Cîmpeanu - la Ministerul Educaţiei;
Bogdan Gheorghiu - la Ministerul Culturii;

Miniștrii propuși de UDMR în Guvernul Ciucă:

Kelemen Hunor - vicepremier;
Hegedus Csilla - la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene;
Cseke Attila - la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi a Administraţiei;
Tanczos Barna - la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor;
Novak Eduard - la Ministerul Tineretului şi Sportului.
Premierul interimar și demis Florin Cîțu a ieșit vineri într-o conferință de presă cu premierul desemnat Nicolae Ciucă pentru a anunța că BEX-ul PNL a decis să riște să meargă în Parlament pentru votul de învestitură cu un guvern minoritar PNL - UDMR.
Florin Cîțu a insitat la conferință că guvernul Ciucă va trece la votul din Parlament în ciuda refuzului USR, PSD și AUR.
”Acest guvern va trece, veți vedea. E un guvern care poate să guverneze România, are soluții pentru perioada următoare. Social-democrații au spus că nu s-a luat o decizie, ci urmează să se ia o decizie în perioada următoare”, a spus Florin Cîțu, negând orice evidență.
Cîțu a spus că a avut discuții cu membrii Parlamentului și va mai avea în perioada următoare, anunțân că ”strategia este să discutăm cu fiecare parlamentar în parte pentru a obține voturile necesare".
Fluxul de știri
0