„Să-i punem la colț”: Marile civilizații vor intra în „Guvernul Mondial”

"Dacă declaram astăzi că „lumea este mai mare decât cei cinci”, confruntăm nedreptatea sistemului global. Credem că soarta umanității nu poate și nu trebuie lăsată la îndemâna unei mână de țări care au câștigat al doilea război mondial”, a declarat președintele turc Recep Erdogan, chemând la reformarea Consiliul de Securitate al ONU și chiar a spus că are un fel de foaie de parcurs pentru „a-i pune la colț” pe membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU.

Erdogan luptă de mult cu „nedreptatea” sistemului politic global care a fost stabilit de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Nu este vorba aici de retorica specifică, ci esența problemei. Cuvintele despre „o mână de țări” sunt cu adevărat nepotrivite, iar Kremlinul a răspuns pe bună dreptate că învingătorii fascismului nu ar trebui să fie numiți așa, iar promisiunea de „a pune la colț” puterile nucleare este complet ridicolă.

Dar nevoia de a reforma Consiliul de Securitate al ONU este într-adevăr coaptă: lumea de acum nu seamănă deloc cu cea din 1945. Cu toate acestea, principala problemă este că în acest moment ordinea mondială este în proces de transformare profundă - și nu este necesar (și într-adevăr imposibil) să se stabilească tabloul care se schimbă rapid.

Este necesar să se ajungă la o formulă pentru viitor - ceva care va funcționa timp de mai multe decenii. Adică, lucrul privind componența Consiliului de Securitate al ONU, de fapt, nu este doar o consecință a schimbărilor globale - devine parte a muncii asupra construcției unei noi ordini mondiale, de a găsi un nou echilibru de forțe și interese ale puterilor și civilizații mondiale.

Serghei Larov, despre inițiativa lui Recep Erdogan

Nu e de mirare faptul că Serghei Lavrov l-a susținut în esență pe Erdogan, făcând o precizare importantă - și nu numai despre faptul că „cei cinci” poartă o responsabilitate specială pentru starea de lucruri din lume”:

"Este nevoie ca ONU și Consiliul de Securitate să fie adaptate la noile realități. Nu mai există 50 de țări în lume, așa cum a era când a fost creată organizația, și nu 70, așa cum era atunci când Consiliul de Securitate al ONU s-a extins de la 12 la 15 membri. Mult mai multe - 193 de țări membre ale organizației mondiale.

Țările în dezvoltare insistă pe bună dreptate ca reprezentarea lor în corpul principal al ONU să fie mărită. Dacă ne uităm acum la componența Consiliului de Securitate, Occidentul are cel puțin șase membri din 15 membri. Atunci când Japonia este aleasă în Consiliul de Securitate din partea Asiei, acesta este al șaptelea vot în tabăra politicii occidentale, care este promovată prin Consiliul de Securitate al ONU. Occidentului nu mai trebuie să i se adauge locuri în acest organism, însă țărilor în curs de dezvoltare din Asia, Africa și America Latină trebuie să li se adauge cu siguranță".

Într-adevăr, acum, din 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU, Occidentul este reprezentat de șase (trei membri permanenți plus trei din Europa). Și având în vedere că Japonia este aleasă cel mai adesea ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate, se dovedește că atlantiștii (cu toate că este localizată în Pacific, Japonia este, fără îndoială, în sfera lor de influență) controlează aproape jumătate din locurile din „guvernul mondial".

Corespunde acest lucru echilibrului global de putere și viziunilor majorității statelor despre o reprezentare corectă? Nu - și în fiecare an diferența va fi mai mare.

Deși discuțiile despre extinderea numărului de membri ai Consiliului de Securitate sunt purtate deja de douăzeci de ani, anume în anii 2020 acest lucru pare inevitabil - problema este coaptă și prea coptă. Dar, în același timp, este necesar să se stipuleze imediat un lucru fundamental - nu vorbim despre extinderea numărului de membri permanenți ai Consiliului de Securitate cu drept de veto. Deoarece componența „Celor cinci” (membri permanenți) nu a apărut pur și simplu - acestea sunt marile puteri care au creat ONU.

Este clar că Franța a fost printre ei relativ accidental. Este clar că alte mari puteri au apărut pe parcursul a trei sferturi de secol, dar niciuna dintre cele cinci nu va renunța voluntar la dreptul său de veto. Pe lângă faptul că nu doresc să acorde același drept altor țări (și aici este nevoie de consimțământul tuturor celor cinci) - și de a le forța, conform aceleiași Carte a ONU, nu există nicio cale. Desigur, în viitor, alte puteri (sau sindicate) cu drept de veto vor apărea în Consiliul de Securitate. Dar această problemă poate fi rezolvată numai după ce se formează o nouă ordine mondială, se creează o nouă arhitectură a securității internaționale. Și pe drumul către această reformă corectă a Consiliului de Securitate este necesară - extinderea componenței sale, dar nu schimbarea listei țărilor cu drept de veto.

Extinderea are două componente: includerea de noi membri permanenți ai Consiliului de Securitate și extinderea componenței sale generale. Cu al doilea punct, este mai ușor - să crești de la 15 la 24 sau 25, revizuind în același timp cotele regionale. Despre ce vorbește Lavrov: de adăugat Sudului și Estului - astăzi Asia, Africa și America Latină au opt locuri în Consiliul de Securitate, dar având în vedere că unul dintre ei (din partea Asiei) îi revine foarte des Japoniei vestice, avem, prin urmare, șapte locurile din lumea a treia contra a șapte locuri din Vest (locul 15 este Rusia eurasiatică).

Iar ideea nu este doar că centrul de greutate al geopoliticii se deplasează spre Asia, dar, în ceea ce privește populația, doar Africa a depășit de mult întregul „miliard de aur” occidental. Ideea este că cele mai importante civilizații nu sunt reprezentate în ONU.

Nu există niciun miliard și jumătate de lume islamică și aceeași India - adică țările musulmane individuale, cum ar fi India, pot fi alese ca membri nepermanenți sau pot să nu fie printre ei. Adică, o simplă extindere a cotelor regionale și numărul total de membri ai Consiliului de Securitate nu pot rezolva problema - sunt necesari noi membri permanenți. Și de aici începe cea mai mare problemă.

Cine ar trebui să reprezinte Africa și cine să reprezinte America Latină? Cine va fi din partea musulmanilor? Cum vor fi reprezentați arabii? De aproape două decenii, a existat un „grup de patru” format din India, Germania, Brazilia și Japonia, țări care solicită locuri permanente în Consiliul de Securitate și s-au angajat să se sprijine reciproc în această luptă. Dar se creează o coaliție împotriva fiecăreia dintre ei: Mexic și Argentina nu vor să vadă Brazilia ca reprezentant al Americii Latine (aceste țări însele revendică acest loc), Indiei nu îi plac pakistanezii (în spatele cărora stă lumea islamică), Japonia este inacceptabilă pentru China și Rusia. În plus, ea, ca și Germania, a fost în general vinovată de cel de-al doilea război mondial - adică ONU a fost creată de cei care au învins aceste țări. Da, au trecut 75 de ani, da, acum Japonia și Germania sunt printre principalii contribuabili la bugetul ONU, dar de ce anume lor ar trebui să li se acorde un loc de membru permanent? Germania își vede în general viitorul ca membru al Uniunii Europene - poate atunci ar fi mai bine ca UE să i se acorde un loc permanent în Consiliul de Securitate? Și acest lucru poate fi în locul Franței - face parte și ea din „Europa unită”.

În general, de îndată ce se ajunge la o listă specifică de candidați pentru noi membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, totul se oprește. India are acum cele mai mari șanse - dar numai de dragul ei nimeni nu va începe o operațiune atât de complicată. Dar se poate discuta la infinit cine să fie ales, dacă Nigeria sau Africa de Sud ar trebui să reprezinte Africa, cine va fi din partea arabilor - Arabia Saudită sau Egipt, de ce au uitat Indonezia și unde este Turcia.

În același timp, există o opțiune mult mai corectă pentru creșterea reprezentativității Consiliului de Securitate - acesta trebuie completat cu asociații de integrare regională. Adică, de către acele organizații care au o greutate tot mai mare în lume.

Uniunea Africană, Liga Statelor Arabe, Comunitatea Americii Latine și Caraibe, ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est) - cel puțin aceste organizații ar trebui să fie reprezentate permanent în Consiliul de Securitate al ONU. Cu toate complexitățile și incompletitudinea acestor alianțe, viitorul le aparține. Fără îndoială, vor deveni mai puternice și, în orice caz, pot reprezenta deja interesele mai multor civilizații mondiale simultan.

La ele trebuie adăugate India (care este ea însăși o civilizație de stat) și chiar Uniunea Europeană (adică, de fapt, Germania), pentru că în acest caz nu va exista nici o părtinire față de Occident.

Este important ca o astfel de reformă să poată fi realizată suficient de repede. Într-un astfel de Consiliu de Securitate, Sudul va fi mult mai bine reprezentat - și, deși dreptul de veto va rămâne în principal la statele din Nord, noua componență va fi mult mai aproape de realitate decât este acum. Prin urmare, alte căutări complexe pentru un nou echilibru de forțe și interese, lucrările pentru o hartă a viitoarei ordini mondiale pot fi efectuate într-o componență cu adevărat reprezentativă. Și ce ar fi corect - este foarte important pentru legitimitatea oricăror proiecte viitoare.

Material preluat de pe RIA Novosti.