Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Bomba zilei: cine îi cere suspendarea și demiterea lui Iohannis cel ”cinic și odios”

© AFP 2024 / DANIEL MIHAILESCUKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România, 1920, 16.10.2021
Abonare
Într-un editorial fără precedent, celebra jurnalistă Ioana Ene Dogioiu, considerată vocea serviciilor secrete, cere pur și simplu suspendarea și demiterea lui Iohannis
BRUXELLES, 16 oct – Sputnik. ”Un președinte trădător și iresponsabil”, cu aceste cuvinte dure își începe Ioana Ene Dogioiu editorialul șocant de pe Spotmedia.
Mesajul este demn de toată atenția pentru că Ioana Ene Dogioiu a fost considerată vocea unei anumite tabere a serviciilor secrete, fiind bănuită de a-și primi indicațiile de la nu mai puțin celebrul Florian Coldea.
”Poporul acesta nu mai are niciun motiv să-i plătească salariul și privilegiile, paltonul și crosa de golf. Dl Iohannis ar trebui suspendat și demis”, este concluzia jurnalistei, după cel mai acerb rechizitoriu la adresa președintelui.
Dogioiu arată la început că supărarea lui Iohannis pe USR era de înțeles până la un punct pentru că au fost unele accente extrem de stridente din partea USR la adresa președintelui țării.
”Au existat politicieni care cred că legitimitatea se măsoară în like-uri și alegeri pierdute, așa că s-au considerat egalii politici ai președintelui, care are 6 milioane de voturi în spate”, arată editorialul, cu trimitere la USR.
Adrian Năstase - Sputnik Moldova-România, 1920, 15.10.2021
Analize și opinii
Adrian Năstase: „Regimul Iohannis – între haos și dezastru”
Dar, arată Dogioiu, tocmai faptul că președintele Iohannis are cea mai înaltă poziție și niciun politician nu îi este egal implică și obligații pe măsură față de toți cetățenii României.
”Obligații pe care președintele le ignoră, trântind paltonul peste o țară care traversează una dintre cele mai teribile crize din istoria sa recentă”, îl atacă dur jurnalista pe Iohannis.
Ea ma spune că și dacă vremurile erau obișnuite, puseul de orgoliu și exercițiul pedagogic al lui Iohannis ar fi fost tot discutabile, însă sunt ”cinice și odioase acum, când în România moare un om la fiecare 4 minute numai din cauza Covid și cine știe câți alții din cauza altor boli pe care nu au loc să le trateze în spitale”.
Și criticile la adresa lui Iohannis nu contenesc: acum, când România este pusă în situația de a primi ajutor internațional de toate felurile, dar și în risc de a deveni leprozeria Europei, izolată pentru a nu infecta și restul continentului, acum, când începe o iarna în care mai mulți români ca niciodată pot ajunge în situația de a alege între căldură și mâncare, ”ceea ce face dl Iohannis e cinic și odios”.
Potrivit editorialului, omul Klaus Iohannis poate fi supărat pe cine vrea el, dar președintele nu are dreptul să transforme în victimă colaterală a supărării țara care l-a ales de două ori și al cărei bine ar trebui să fie principala sa grijă, dincolo de orice calcul politic. DOgioiu îl învață și constituția pe președinte: obligația constituțională de a fi apolitic asta înseamnă în primul rând, că interesele partinice nu îi sunt permise și singura sa politică trebuie să fie interesul României.
Marcel Ciolacu - Sputnik Moldova-România, 1920, 14.10.2021
Politică
Unde l-a trimis Ciolacu pe Klaus Iohannis
Cât despre Cîțu, Dogioiu spune că acesta conduce Guvernul fix cum conducea mașina în dimineața când poliția americană l-a oprit înainte de a ucide pe cineva.
”Acum, din păcate, nu îl oprește nimeni. Și singurul care îl poate opri e președintele Iohannis însuși. Parlmentul a făcut, salutar, ce a putut face”, se arată Dogioiu de partea Legislativului în conflictul acestuia cu Executivul.
De altfel, jurnalista îl consideră vinovat tot pe Iohannis pentru eșecul campaniei de vaccinare, dar ma ales pentru criza totală de încredere.
”Între guvernați și guvernanți s-a căscat un canion. Oameni înfricoșați de tot ceea ce se întâmplă, de tot ceea ce urmează, văd cum politicienii se cearta precum elevii cine cui a furat sandvişul din ghiozdan. Niciodată, nici în vremea guvernelor Dragnea, sentimentul de abandon și de sfidare nu a fost mai mare decât în timpul guvernelor Iohannis”, aruncă ea acuza supremă, spunând că sub Cîțu e mai rău decât sub Dragnea, ceea ce, din partea unui jurnalist de dreapta este cea mai gravă acuzație.
”În vremea lui Dragnea protestele erau despre teme de principiu, justiție, integritate, acum ele vor fi despre foame, frig și moarte, ca în decembrie 1989”, prevestește Dogioiu o nouă revoluție.
Ea amintește și de Ponta, care a demisionat și a fost pus la zidul inframiei pentru moartea teribilă a 60 de oameni. Acum mor 300-400 de oameni pe zi doar de Covid și premierul vinovat nu numai că nu demisionează, dar grija este ca plecarea sa să afecteze cât mai puțin orgoliul propriu, al partidului și mai ales al președintelui, mai observă Dogioiu.
După care urmează și condamnarea: principalul vinovat pentru drama actuală este Klaus Iohannis, este verdicul jurnalistei.
George Simion, Claudiu Târziu, AUR - Sputnik Moldova-România, 1920, 12.10.2021
Politică
AUR dă cărțile pe față: Scopul lui Iohannis prin propunerea lui Cioloș
”El a refuzat anticipatele când era locul lor, după Guvernul Dăncilă, el a vrut acel guvern minoritar foarte slab, el l-a împins pe Cîțu în față ca să scape de Orban și pentru acest obiectiv a târât partidul în congresul înfiorător, acestui obiectiv a subordonat întreaga guvernare a României, din cauza acestui obiectiv a ratat vaccinarea, pregătirea valului 4 și orice măsură necesară, dar impopulară”, arată Dogioiu.
Ea mai spune că Iohannis a dat soarta țării pe mâna unor ”maimuțoi ridicoli doar pe criterii de obediență”, iar acum îi refuză României un guvern care să încerce în primul rând recâștigarea încrederii fără de care nu se poate face nimic.
Pentru jurnalistă, e clar că Iohannis a făcut o propunere de premier despre care știa că nu are nicio șansă, de aceea, neconstituțională, ca să pedepsească USR și să se distreze puțin.
”Lasă capetele umflate pe care le-a promovat la vârful PNL să recite punctaje ridicole și să jignească până și inteligențele cele mai modeste, să scuipe între ochi un popor care le plătește lefurile, mașinile, secretarele.Vîlceanu, Cîțu și alte creaturi bizare sunt produsele lui politice, pe care le decontează 100% cu toate inepțiile lor”, își continuă ea tirul necruțător.
Iar caracterizarea pe care i-o face lui Iohannis va rămâne în istorie: ”cinic, incapabil să-și înțeleagă misiunea, dl Iohannis se comportă complet iresponsabil, strict în interes propriu și pentru a-și satisface imensul ego, indiferent de costuri în traume, morți, nenorociri”.
După un asemenea rechizitoriu, se pune întrebarea cine i-a pus gând rău președintelui și cât de aproape este suspendarea acestuia, dacă vocea serviciilor secrete cere ca Iohannis să fie scos pe tușă?
Fluxul de știri
0