Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Gavrilița a vorbit la summitul CSI: „Suntem interesați de cooperare reciprocă”

© Photo : Guvernul Republicii Moldova Наталья Гаврилица
Наталья Гаврилица  - Sputnik Moldova-România, 1920, 15.10.2021
Abonare
Prim-ministrul Republicii Moldova Natalia Gavrilița a ținut un discurs la summitul liderilor țărilor CSI, care se desfășoară în acest an în format de videoconferință.
CHIȘINĂU, 15 oct - Sputnik. În debutul discursului său, premierul a vorbit despre dificultățile cu care s-au confruntat țările CSI în ultimele trei decenii.
„În ultimii 30 de ani a fost o perioadă de tranziție și a fost o perioadă dificilă pentru noi toți. Multe țări au trecut prin conflicte și Moldova nu este o excepție. Dar în pofida dificultăților, dialogul între noi continuă. Vreau să menționez că abordarea noii guvernări de la Chișinău este politica externă echilibrată”, a menționat Natalia Gavrilița în cadrul discursului său ținut în cadrul summitului CSI.
Șeful Guvernului a subliniat importanța cooperării Republicii Moldova cu țările CSI și a remarcat că este loc pentru un dialog mai strâns între statele comunității.
Встреча глав МИД РФ и Индии С. Лаврова и С. Джайшанкара - Sputnik Moldova-România, 1920, 14.10.2021
Politică
Lavrov: Rusia este pregătită să discute cu Moldova
„CSI este pentru noi un forum important, pentru că deschide pentru noi oportunități economice și comerciale. Suntem interesați de cooperare reciprocă, piețele acestor țări sunt cunoscute pentru producătorii noștri. Țările noastre au un mare potențial de dezvoltare a relațiilor, care nu au fost pe deplin explorate. Avem drept scop să dezvoltăm aceste relații”, a declarat premierul.
Oficialul a menționat de asemenea că Acordul de Liber Schimb pe care Moldova l-a semnat cu Uniunea Europeană nu este un obstacol pentru dezvoltarea relațiilor cu Comunitatea Statelor Independente.
„Acordul de Liber Schimb nu este un impediment. Din contra, cred că Moldova devine astfel mai atractivă pentru CSI. Suntem convinși că viitorul este în înlăturarea barierelor de comerț. (...) Republica Moldova este interesată în cooperare strânsă în sfera energetică”, a spus premierul Republicii Moldova.
Fluxul de știri
0