Iohannis, despre incendiul de la Spitalul Constanța: a cerut să se ia măsuri
14:30 01.10.2021 (actualizat: 14:33 01.10.2021)
© Inquam Photos / Costin DincaPompieri la incendiul de la spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța
© Inquam Photos / Costin Dinca
Abonare
Președintele României a transmis condoleanțe familiilor victimelor incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța și spune că este ”îngrozit” de tragedia care s-a produs. Iohannis a cerut premierului și ministrului Sănătății să ia măsuri.
BUCUREȘTI, 1 oct – Sputnik. Tragedia petrecută în această dimineață, la secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, acolo unde 9 pacienți și-au pierdut viața a pus în mișcare autoritățile din România.
Președintele României, Klaus Iohannis, s-a declarat ”îngrozit” de tragedia care s-a produs și susține că este o nouă dramă teribilă care confirmă infrastructura deficitară a sistemului de sănătate românesc, un sistem învechit, greu încercat şi pus sub o presiune de neimaginat de valul patru al pandemiei de COVID-19.
El a transmis condoleanţe familiilor îndoliate şi multă putere să poată face faţă acestor momente extrem de dureroase.
În opinia sa, astăzi, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-şi proteja cetăţenii.
Klaus Iohannis a precizat că a solicitat atât premierului Florin Cîțu, dar și ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, să ia toate măsurile care trebuie luate și să facă absolut tot ceea ce este posibil pentru a preveni un alt accident să mai aibă loc în spitalele din România.
Klaus Iohannis a precizat că a solicitat atât premierului Florin Cîțu, dar și ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, să ia toate măsurile care trebuie luate și să facă absolut tot ceea ce este posibil pentru a preveni un alt accident să mai aibă loc în spitalele din România.
”Le doresc însănătoşire grabnică tuturor pacienţilor şi personalului medical care au avut de suferit de pe urma incendiului. Este de neimaginat prin ce suferinţă au trecut toţi aceşti oameni veniţi la spital cu speranţa că se vor vindeca”, a declarat Iohannis, potrivit agerpres.ro .
Prioritatea zero este, în acest moment, potrivit lui Iohannis, identificarea rapidă de soluţii pentru a-i putea transfera şi trata pe toţi pacienţii evacuaţi din spitalul de la Constanţa.
Totodată, este imperativ ca, în toate secţiile cu pacienţi COVID-19 şi mai ales în cele de terapie intensivă, să fie acordată o atenţie sporită în primul rând la nivelul spitalelor pentru a putea preîntâmpina astfel de tragedii apărute în condiţii de supraîncărcare.
Iohannis crede că, pe termen mediu şi lung, trebuie găsite urgent spaţii noi pentru a crea secţii de terapie intensivă care să ofere condiţii optime de siguranţă cât mai curând posibil.
În opinia sa, modernizarea sistemului de sănătate din România a rămas mult în urmă şi tocmai de aceea infrastructura de sănătate a reprezentat prioritatea în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Cseke Atiila promite analize ”la sânge”
La rândul său, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a dat asigurări că se va face o analiză ”la sânge” în legătură cu cauzele ce au dus la producerea incendiului și că, în funcție de rezultatul anchetei, se vor lua măsuri.
De asemenea, el a precizat că transferul pacienţilor din spital a fost asigurat.
”Toţi pacienţii au fost transferaţi la Spitalul Judeţean Constanţa, la Spitalul de Pneumoftiziologie Constanţa, respectiv se activează un spital mobil al ISU”, a explicat el, potrivit rohealthreview.ro.
Potrivit ministrului, în această săptămână, la Constanţa se vor suplimenta paturile ATI cu încă zece, măsura fiind stabilită anterior incendiului de vineri.
De asemenea, demnitarul a explicat că șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, este în drum spre Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța, relatează antena3.ro.