Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Franța va vinde trei fregate Greciei

© Sputnik / Виталий Аньков / Accesați arhiva multimediaFregată franceză
Fregată franceză - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.09.2021
Abonare
În urma semnării unui parteneriat strategic, Grecia va cumpăra trei fregate noi din Franța, a declarat preşedintele Emmanuel Macron marţi, 28 septembrie.
BUCUREŞTI, 28 sept – Sputnik, Doina Crainic. La două săptămâni după anunțul Australiei privind rezilierea contractului pentru livrarea a 12 submarine de către Naval Group, Franța și Grecia semnează un parteneriat strategic.
NATO - Sputnik Moldova-România, 1920, 22.09.2021
Internaţional
NATO își va revizui concepția strategică în urma conflictului Franța - SUA
Precizând că criza submarinelor declanșată de decizia Canberrei „nu schimbă în niciun fel strategia Franței privind regiunea indo-pacifică”, preşedintele francez Emmanuel Macron a insistat că achiziționarea de către Atena a trei fregate franceze constituie o demonstrare „a încrederii și a calității ofertei franceze”.
În timpul unei conferințe de presă cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis la Palatul Élysée, Macron a reamintit că strategia Parisului privind regiunea indo-pacifică a fost „anunțată la începutul anului 2018 în India, avem mai mulți parteneri în regiune”.
„Franța este o putere, indiferent de orice contract, de vreme ce avem un milion de compatrioți care locuiesc în această regiune și peste 8.000 de soldați care sunt detașați acolo”, a declarat președintele, citat de Sputnik France.
După cum a declarat o sursă guvernamentală pentru Reuters, achiziționarea a trei fregate Belharra, care vor fi construite în Lorient, va costa Grecia în jur de trei miliarde de euro.
Acest acord de întărire a alianței franco-greceşti „contribuie la protejarea securității, suveranității, independenței și integrității teritoriale ale celor două state ale noastre, promovând în același timp securitatea, stabilitatea și prosperitatea în regiunile de interes comun”, a declarat Emmanuel Macron.

Ruptură bruscă

Celebrul „contract al secolului”, pe care Canberra a decis să îl rezilieze fără avertisment, corespundea unei sume de peste 55 de miliarde de euro pentru furnizarea a 12 submarine cu motorină. Potrivit CEO-ului Naval Group, Eric Pommellet, compania se pregăteşte să comunice Canberrei compensația care trebuie plătită. Nu numai că Australia a anunțat această reziliere bruscă a contractului, dar a anunțat și încheierea tratatului tripartit AUKUS cu Regatul Unit și Statele Unite, menţionând în același timp achiziția a cel puțin 8 submarine cu propulsie nucleară, americane sau britanice, spre marea dezamăgire a Franței care a denunțat o „lovitură pe la spate”.
Fluxul de știri
0